Anul acesta am hotărât să îl dedicăm Bulgariei. Avem deja vreo 6 ieșiri în care am fost în vizită la sud de Dunăre. Și cât am scotocit internetul pentru ieșirile anterioare am descoperit că Bulgaria are mult mai multe de zis. Tot adunând așa obiective de vizitat, s-a făcut de-un itinerariu mai amplu, cât toată țara. Și nici măcar 2 săptămâni nu ar fi suficiente pentru a le vedea pe toate. Am eliminat din prima litoralul pentru că nu ne interesează să mergem la plajă. Și apoi prețurile la munte sunt mai accesibile vara. Dar tot rămân multe de văzut la munte în doar 2 săptămâni. Am bifat Vârfurile Musala si Vihren cu 1 săptămână înainte de concediu. Am mai lăsat din locurile mai apropiate de București pentru a le vizita în alte ieșiri. Și astfel am reușit să le grupăm pe restul, mai îngrămădite, în 2 săptămâni. Oricum suntem convinși că doar vom șterge praful de pe harta Bulgariei, însă cel puțin vom vedea ce e mai important și vom afla acolo despre alte lucruri interesante. Cine știe, poate astfel vom pregăti planul unei viitoare excursii.
Dar ce facem? Iar mergem singuri? Păi fiind vară în mod sigur i-ar plăcea și Ginei, sora Corneliei, să meargă la plimbare. A luat și Emi bacalaureatul, merită și ea o vacanță. Și Adrianei, cealaltă soră a Corneliei, i-a plăcut ultima vacanță petrecută cu noi. Așa că s-a stabilit, pe 13 august plecăm în concediu, noi cu mașina noastră, ele cu mașina Adrianei.
Pe măsură ce ne apropiam de data plecării au început să apară modificări. Adriana nu mai putea să meargă și astfel se cam năruia vacanța fetelor. La noi în mașină nu încăpeau toate, că erau 3, plus noi 3, și cu bagaje dădea cu nevoie de remorcă. Asta e mergem doar noi 3. Însă Gina nu se lăsa, se apucase să caute autocar. Doar că autocarul nu circula pe unde voiam noi să umblăm, ăla te duce la Nisipurile de Aur și gata. Văzând-o așa dornică și pornită să meargă cu noi în concediu, ne-a venit în cap varianta de a închiria o mașină cu 7 locuri. Am rezervat inițial un Logan MCV, apoi am aflat că nu are sistem ISOFIX pentru prinderea scaunului de bebeluș. Apoi am găsit o Zafira la un preț cât de cât mai rezonabil, că ăștia când auzeau că vrem să plecăm în Bulgaria ne dădeau câte un preț de parcă plecam pe Lună. Rezervarea asta nu a durat decât 2 zile, că apoi a suferit un accident. A luat Cornelia din nou toate numerele de telefon cu mașini de închiriat de pe net, a sunat la toate, nimeni nu mai avea nicio mașină cu 7 locuri pentru perioada dorită de noi. A găsit până la urmă unul cu chiu cu vai, și culmea era și mai ieftină decât anterioara. Nenea ăsta părea foarte superficial, niciodată nu avea timp să ne răspundă la diverse întrebări. Dar ne-a zis să nu ne facem probleme că e ca și rezolvată. După vreo săptămână ne-a propus să ne dea o Mazda 6 că e mai încăpătoare, dar bineînțeles la un preț mai mare. Bine, se aprobă. Oricum aveam o părere mai bună despre Mazda decât despre Opel. Până la câteva zile înainte de plecare știam că urmează să plecăm cu Mazda. Însă s-a schimbat modificarea și ne-a anunțat nenea că ne dă Zafira pentru fix același motiv, că e mai încăpătoare. Nu mai contează, nu avem timp să mai facem nazuri, că rămânem fără mașină. Măcar Zafira era mai ieftină, sau cel puțin așa am crezut noi, căci la nota de plată ne-am trezit cu prețul Mazdei. Ne-a dus cu zăhărelul și cu asta: lasă că rezolvăm când vă întoarceți. Vă dați seama că și la întoarcere era foarte grăbit la preluarea mașinii, nu a avut timp nici să îmi dea proces verbal de predare - primire[...] lasă că vorbim după masă. Și apoi nu a mai răspuns la telefon. Am preluat eu mașina înainte de plecare și constat că: are parbrizul crăpat, are arsă o lampă de fază scurtă și un proiector de ceață. Zice el că nu e mare lucru, să opresc la o benzinărie îi dau 2 lei lu' nenea benzinar și îmi schimbă becul ars. Dar de ce-o fi având montate cauciucurile de iarnă?! Om fi mergând noi la munte, dar e luna august totuși. Apoi rezervorul este aproape gol, calculatorul de bord zice că mai am 0 km de mers. Opresc la benzinărie și constat că nu știu să deschid capacul la rezervor. După ce ne-am învârtit 2 oameni pe lângă mașină și nu i-am dat de cap, îl sun pe nenea. Cică a uitat să îmi zică că e blocat capacul de la rezervor și trebuie desfăcut cu ajutorul unei șurubelnițe. Asta-i bună! Cum să bag eu șurubelnița acolo!? Păi ce e asta, Dacie 1300? Hai că mă duc la un service, că s-au adunat prea multe. Și până la urmă bine am făcut. Și becul ăla de fază scurtă nu a fost chiar așa ușor de schimbat. Noroc cu Marius, că m-am dus la el la service. Ce service m-ar fi primit așa din scurt, în vinerea dinaintea unui weekend prelungit când toată lumea vrea să fugă din București și s-au trezit că nu le funcționează mașinile. Ca să schimbe becul ăla ars, a scos Marius filtrul de aer și încă ceva și încă nu mai știu ce, că aveam impresia de mai scoate ceva de sub capotă nu mai rămâne nimic. În sfârșit se rezolvă toate cele ce puteau fi rezolvate așa mai repede și înainte de a pleca din service are grijă un mecanic să mă pună serios pe gânduri:
- Și cam câți kilometri ai de gând să faci cu mașina asta?
- Cam 3 - 4 mii.
- Cât?! Ah, nu prea cred că ai șanse. Dar să știi că am eu un prieten cu platformă care te poate aduce ieftin.
- ?!
Am rămas fără cuvinte. Mi-a zis el ceva pe acolo, cu volantă, cu nu știu ce. Mă uit întrebător la Marius.
- Stai mă liniștit. Mergi și tu bătrânește și e ok.
Acum mi-a picat fisa. Deci de-asta mi-a zis proprietarul să merg bătrânește cu ea și "Doamne ajută!". Acum să plecăm la drum cu inima cât un purice.
Sâmbătă mai după prânz am plecat în direcția Vidin. Avem 300 și ceva de kilometri de parcurs. Doar nu i-om face fără oprire. Am ales să facem traseul cu trecere pe la Mănăstirea Plăviceni și pe la Situl arheologic Cioroiu Nou. Numai bine împărțim drumul în 3 și avem pauze la 100 și ceva de kilometri.
Spre Mănăstirea Plăviceni ne-a dirijat gps-ul numai bine până au apărut indicatoarele cu mănăstirea. La o bifurcație fără indicator decidem să urmăm gps-ul. Ajungem pe un drum pe care zicea accesul public interzis și în dreapta un gard pe care scria pericol de electrocutare. Unde-am ajuns?! Un drum de pământ nu prea nivelat, pustiu, prin pădure. Privind în față până în depărtare nu vedeai a se termina sau a face vreo curbă. Ba mai mult chiar, părea că se întunecă în zare. După câțiva kilometri a apărut la orizont o mașină oprită în mijlocul drumului. Nu era loc să trecem pe lângă ea. Îmi trec prin cap numai scenarii de film. Ne apropiem ușor și când mai aveam doar câțiva metri până la ea văd că se pune în mișcare și se dă la o parte. Nu mai mergem mult și dăm de capătul drumului ăsta. Acum la dreapta sau la stânga? Gps-ul zice la stânga, noroc că au pus indicator cu Mănăstirea Plăviceni spre dreapta, sau poate a întors cineva indicatorul să ne ducă eronat!? Hai la dreapta! Nu a mai fost așa mult și am ajuns.
Aici ne-a venit în întâmpinare un om ce nu părea a avea vreo legătură cu biserica, nu semăna nici a calugăr, nici a preot. Ce contează? E un om de treabă din moment ce a venit să ne deschidă biserica. Cică îl anunțase cineva că venim. Serios!? Și totuși nu am întrebat nimic pe nimeni, nu am vorbit cu nimeni. Ăștia de aici știu tot ce mișcă. Cine știe ce-or fi ascunzând în spatele gardului ăla eletrificat!? Sau poate o fi primit el de veste despre alții că urmează a veni.
Bine că au pus zăvor la biserică că altfel nu știu ce ar mai fi rămas din aceste frumoase picturi. Și-așa poartă răni adânci, marturie a luptei cu fauna contemporană.
Paznicul ne spuse că aici este înmormântat Mihai Viteazu. Păi cum!? Nu este la Mănăstirea Dealu? Niciun răspuns...
Să trecem la discuții despre cum plecăm de-aici dacă drumul pe care am venit este închis circulației publice.
Păi cică am putea merge pe dig, mai ales că direcția noastră de mers este spre Craiova. Doar că până să urcăm pe dig a fost un drum cu rezonabil de multe gropi dar a culminat cu o rampă serioasă de înotat prin pământ desțelenit. Totul fără probleme, doar cu niscaiva emoții.
Să mergem spre Cioroiu Nou acum. Distanță suficientă cât să mai tragi un pui de somn. Gps-ul ne-a dus la țanc: "Locația dumneavoastră este pe partea dreaptă!". Ha!? Ce vrei să ne sugerezi? Adica locația noastră este în cimitir? Dar cred că se referea doar la mașină. Și aici înclin să îi cam dau dreptate. Dar situl totuși nu pare a se afla aici. Hai să o întreb pe doamna aceea ce face curat la mormânt. Nu aveam prea multe așteptări. Nu ar fi fost prima oară când vânam cai verzi pe pereți. Dar, surprinzător, cică locația castrului roman este chiar la ieșirea din sat pe partea dreaptă, adică pe aceeași parte cu cimitirul la vreo 100 m de el.
Asta este locația mai nou descoperită, mai este o parte săpată în urmă cu vreo 3-4 ani, o idee mai departe de șosea, tot acolo, însă trebuie ocolit pârâiașul pentru a ajunge la ea.
Asta este ceea ce văzusem în poze.
Dar parcă mai interesant este cel de la șosea
pentru că mai pot fi găsite încă fragmente ceramice și reconstituirea lor este ca un joc de puzzle.
Nelu și-a descoperit adevărata chemare. Acum, ca pensionar, ar avea timp berechet să și-o urmeze.
Nici așchia nu sare departe de trunchi.
Pe la Calafat nu mai traversasem niciodată Dunărea.
O bifăm. Păcat ca s-a înserat și nu putem face și noi o poză mai acătării. Și asta numai pentru că am stat cam mult la coadă la vamă. Vameșii de aici se pare că se mișcă mai în reluare comparativ cu cei din Ruse. Dacă au mai puține mașini își permit.
