Suntem la confluența dintre zonele Smolyan și Kardzhali. Ne-am dat seama urmărind plăcuțele de la mașini. Ne făcusem și din asta o ocupație, urmăream numerele de mașini să vedem ce inițiale găsim cel mai des în zona în care ne aflăm și să încercăm să ghicim numele regiunii. Astel am identificat BN pentru Vidin, M pentru Montana, BP pentru Vratsa, PK pentru Pernik, KH pentru Kiustendil, în zona Sofia am văzut C, CA, CB, CO, unde CO e un fel de județul Ilfov de la noi. Cel mai ciudat mi s-a părut E care am descoperit ulterior că vine de la Blagoevgrad. Acum numerele de mașini sunt aproape în egală măsură cu CM și K. Daca zilele trecute am umblat mai mult prin Smolyan, astăzi avem programat să vedem una, alta din regiunea Kardzhali. De curiozitate am căutat pe google imagini reprezentative pentru Kardzhali. Iar una din cele mai des întâlnite atracții turistice din poze era o belvedere asupra Lacului Kardzhali. Iar noi nu aveam în plan să ajungem acolo. Mi se părea foarte asemănătoare cu punctul de belvedere Molitva de pe râul Uvac, din Serbia. Nu se poate să o ratăm. M-am documentat puțin referitor la cum putem ajunge și la poziționarea exactă. Am calculat cât facem până acolo. Se adunau peste 300 km pentru această zi, dar am zis că merită.
Am pornit spre Lacul Kardzhali, gândind că vom merge întins până acolo. Pe drum însă mi-a atras atenția un indicator la stânga spre Podul Diavolului.
Îl aveam și pe acesta de văzut azi, însă îl notasem ca fiind ultimul pe listă și nu pentru că ne-am întoarce tot pe aici, lucru neadevărat, ci pentru că harta mi-a sugerat că ar fi mai aproape dacă mergem din direcția opusă. Se pare că bulgarii s-au pus pe treabă, cu fonduri UE amenajează obiectivele turistice și căile de acces. Astfel am virat stânga pe asfalt, urmând un drum necunoscut gps-ului. Am mers ceva, ceva, până s-a terminat asfaltul și erau ceva mai multe mașini parcate.
De aici am continuat pe jos, pe un drum pietruit, dar practicabil și cu mașina, și am mers cred, cale de vreo jumătate de oră sau poate mai bine. Destul de multe persoane au ales astăzi să facă această plimbare.
Încă jumătate de oră înapoi, de data asta la deal. Dar nu a fost așa istovitor pentru că urcușul a fost destul de domol.
Să continuăm acum spre principala atracție a zilei. De fapt, eram singurul care știa încotro ne îndreptam. Am zis să le fac tuturor o surpriză. Le-am zis doar să se pregătească ca avem drum lung de parcurs și să nu tragă de timp.
Am mers mult și râul nu apărea nicăieri. Mai aveam doar câțiva kilometri până la destinație si tot prin munți mergeam. Am început să îmi pun semne de întrebare dacă nu cumva am notat niște coordonate eronat și ne îndreptăm într-o cu totul altă direcție. Opresc puțin, scot zoom-ul de pe harta gps-ului ca să am o privire mai de ansamblu asupra zonei și se pare că ne apropiam într-adevăr de o apă. Acum nici nu mai aveam mult până la destinație, așa că am putea să vedem unde ne duce.
Hai că a apărut într-un final și în realitate apa. Nu am mai mers mult și destinația noastră cică ar trebui să fie pe partea stângă. După forma râului și bucla pe care o face aș spune că pe aici ar trebui să fie locul cu pricina, dar nu se prea vedea nimic, imaginea lacului era obturată de copaci.
Mai mergem cu mașina pâș-pâș cale de vreo 100 m până se deschide spre stânga o priveliște.
Suntem prin apropiere. Să vedem acum exact locația de unde au fost făcute pozele acelea pentru că mi s-a părut a fi un unghi cu adevărat special.
Ăsta e.
Cât de fain mi se pare acest punct de belvedere și totuși suntem singurii veniți să admire. Cât am stat noi prin zonă, adică vreo oră - o oră jumate cu tot cu pauza de masă, au trecut doar 2 mașini pe șosea și nici aceia nu erau interesați.
Acum putem intra pe linia planificată de acasă. Să mergem la Nunta Pietrificată.
Într-o parte stau nuntașii îmbrăcați în straie albe
și în altă parte, mai retrași, stau mirii îmbrăcați în haine roșietice.
Cred că am fi ratat să vedem mirii dacă nu ni i-ar fi arătat un cuplu tânăr de bulgari cumsecade.
Următorul pe listă este Perperikon. Nu avem prea mari speranțe să îl găsim deschis, dar măcar încercăm. Gps-ul ne-a luat și pe o scurtătură. Ce-o fi zis el, că ne sare în ajutor, să economisim timp, să ajungem mai repede și să găsim deschis la Perperikon. Doar că a exagerat puțin. Drumul ales de el nu aș putea spune că era drum deloc.
Era ca și cum am fi mers pe câmp, prin miriște, apoi mai urcam o colină. Nu se vedea clar o urmă de drum, de roți de car măcar. Bine că era totuși nivelat. Și pentru că nu se putea ghici ușor pe unde merge drumul, la un moment dat chiar l-am pierdut. Noroc că am observat imediat pe gps că am luat-o pe arătură, vorba vine, că, de fapt, pe oriunde am fi luat-o, tot pe arătură eram. Ne-am întors puțin și am intrat pe făgașul care trebuie. Când am terminat cu miriștea am intrat pe o uliță ca la sat. M-am bucurat degeaba. Până acum mergeam prin lanul de iarbă, dar cel puțin pe burtică ne mângâia doar iarba. Acum am intrat pe drum delimitat, dar cu niște hârtoape de nu știai pe care să o iei și pe care să o ocolești și când nu făceai alegerea bună, o simțeai cum te zgârie pe burtică. Când am ieșit la asfalt am răsuflat ușurat. Iar cei de pe șosea se uitau la noi ca la urs. Cine știe ce-o fi fost în mintea lor: "De unde-au răsărit și aștia, că în direcția aia nu e niciun drum de mașină?".
Surprinzător, dar am ajuns la Perperikon când mai era încă deschis. Probabil au intins programul până la apusul soarelui, că altfel ai fi putut intra fără să plătești și nu și-ar fi dorit să piardă nimic.
Un sit arheologic întins, situat pe vârful unei coline.
Lucrările arheologice sunt în continuă desfășurare.
Aici a fost o veche așezare a tracilor.
Zona este înțesată cu urme ce demonstrează existența tracilor. Am zis că poate vom veni altă dată într-o excursie tematică: Pe urmele tracilor.
Acum chiar că nu mai avem șanse să prindem alt obiectiv pe lumină. Vom merge totuși să vedem Ciupercile de Piatră că sunt oarecum în drumul nostru. Bulgarii le zic Kameni Gabi.
Acum 2 variante de întoarcere. Unul este drumul pe care am venit și celălalt este prin Asenovgrad. Al doilea cică ar fi mai rapid cu toate că este o idee mai lung. Probabil că nu are așa multe serpentine. Și pentru a face un traseu în circuit pe ziua de azi, am pornit spre Asenovgrad.
În acest oraș se află Cetatea Asen. Nu știam că trecând pe aici vom avea ocazia să vedem Cetatea Asen cum este luminată pe timpul nopții.
La ieșire din oraș văd că se subțiază drumul, pe banda mea de rulare era un obstacol iar pe contra-sens era un stop. Lângă stop era un muncitor de la drumuri pus probabil să dirijeze circulația. Inițial am avut tendința să trec printre obstacol și stop, ziceam eu, că am loc. Când a văzut muncitorul ce năzdrăvănie vreau să fac, a sărit ca fript în fața mea cu bastonul cu stop întins. Aha, deci nici pe acolo nu am voie să trec. Adică nu am voie să trec deloc. Am înțeles ceva că se lucrează la tunel și că mai durează cam 90 minute. Păi ce facem?! Stăm 1 oră și jumate aici? Mai bine mergem să vedem Cetatea Asen mai de aproape. Zis și făcut.
Am mai încercat noi să căutăm un drum alternativ spre Chepelare că parcă văzusem la o intersecție din oraș un indicator spre Smolyan care nu venea spre tunel. Dar ne-am înșelat. Indicatoarele ne dirijau pe alte străzi, dar tot aici ajungeam.
Ne-am întors după vreo oră. Doar ce trecuse o coloană de mașini și acum blocaseră din nou circulația. Nu se poate! Păi nu trebuia să fie 90 minute?! Nu aveai cu cine să vorbești. Ne-am resemnat și de data asta am așteptat la coadă. După o altă oră ne-a dat undă verde să trecem. Serpentine, munte, întuneric, miezul nopții, toate semănau cu drumul spre Arieșeni, unde în primele 2 sau 3 dăți am ajuns numai după miezul nopții. Doar că acolo ne aștepta cabanierul cu focul făcut în șemineu. Aici a trebuit să îl facem noi, că nu ne aștepta nimeni, eram singuri cu toată casa numai a noastră. Una peste alta cred că azi a fost o excursie reușită.
