Dimineață gălăgie mare. Scot capul la fereastră și când colo erau doar Angry Birds.
Am plecat ca de obicei mai spre ora prânzului înspre Panichishte. De aici aveam în plan să plecăm pe un traseu spre Cascada Skakavitsa și apoi spre cele 7 lacuri. Nu prea știam exact de unde pleacă traseul sau traseele. Așa că am urmat indicațiile gps-ului care parcă voia să ne ducă pe 4 roți până la cascadă.
Am ajuns la o cabană. De aici mai departe continua un forestier. Și pentru că erau destul de multe mașini parcate aici, am oprit și noi. Citind panourile de informare ne-am dat seama că suntem unde trebuie.
De aici pornesc traseele și spre Cascada Skakavitsa și spre cele 7 lacuri.
Pai să mergem pe drumul acesta forestier.
Am pornit bine: un traseu lejer, foarte bine marcat, chiar poate un pic exagerat de bine marcat. La un moment dat era un indicator la dreapta spre Skakavitsa.
Păi și ce facem? Părăsim noi drumul ăsta așa frumos pentru o potecă îngustă prin pădure care nu este la fel de bine marcată? Hai că și ăsta pe care mergem tot acolo trebuie să ducă. Așa că am continuat pe forestier. Însă partea cu prea bine marcat s-a terminat nu după mult timp, la primul viraj spre stânga. Măcar a mai rămas lejeritatea unui drum forestier.
De acum cred că ne putem ghida și după dungile roșii trasate pe pietre pentru vreun maraton.
Ia uite, ne intersectăm cu o linie funcțională de telescaun, care trece pe deasupra noastră.
Văzusem eu la șoseaua principală indicatoare spre "Lift" însă am avut impresia că mergeam în aceeași direcție, dar probabil că l-am pierdut undeva spre final. Nu prea știu unde duce telescaunul, dar e posibil să avem o destinație comună, dacă nu, măcar destul de apropiată.
Dungile maratonului ne trag să urcăm pe de-a dreptul, pe sub telescaun. Hai să vedem ce variantă mai domoală ne oferă totuși forestierul. În ultima vreme s-au cam rărit bine marcajele de pe traseu. Am ajuns la o bifurcație. Și-acum încotro? Mai erau opriți aici 3 bulgari care păreau nedumeriți încotro să o ia și dădeau telefoane după informații. Noi am luat-o la dreapta, după miros. N-am scăpat, tot pe sub telescaun am ajuns să urcăm.
Ei se uitau la noi și ziceau probabil: Săracii n-au avut bani de telescaun și se chinuie să urce pe jos. Noi ne uitam la ei și ziceam: dacă știam că vom ajunge în același loc cu telescaunul, am fi privit acum de la același nivel.
Am ajuns și sus la Cabana Lacurile Rila.
Dar traseul circuit de-abia de aici începe, așa că facem o pauză la adăpostul jnepenilor.
În ce direcție facem circuitul? Zic să începem cu urcușul ca apoi să avem doar plimbare.
Era destul de răcoare căci bătea puțin vântul iar soarele de după-amiază nu mai avea așa multă putere. Am fi crezut că sus acolo pe creastă ne vor clănțăni dinții în gură. Dar nu a fost așa. Când am ajuns sus s-a liniștit vântul.
Au început să apară lacurile rând pe rând, când pe stânga, când pe dreapta. Zic să le numărăm.
Ne apropiem de capătul platoului. O potecă firavă părea a continua să urce mai departe. Însă ca să fie traseu în circuit ar fi trebuit să mai existe o potecă și spre stânga care să ne întoarcă de unde am plecat. Aveam impresia că trebuie să mai existe un lac undeva, acolo sus. Nu de alta dar citisem ceva despre lacul aflat la cea mai mare altitudine din Munții Rila, adică aproape de altitudinea lui Moldoveanu, și noi nu eram chiar așa sus acum.
Pe de altă parte cele 7 lacuri ieșiseră deja la inventar. Hai să ii întrebăm pe tinerii aceștia ce coboară oarecum din direcția aia. Ei cică au urcat să prindă într-o singură fotografie salba formată din 3 lacuri situate pe această parte. Eh, noi am reușit să prindem alte 3 într-o singură poză, ce-i drept puțin cam chinuit.
Înseamnă că lacul nostru este și mai sus. Nu mai avem timp să ne aventurăm și apoi și energia s-a cam terminat. Ne limităm doar la cele 7 lacuri de pe circuit.
Acum vom trece pe lângă Cabana 7 lacuri, unde este o densitate de corturi întinse cum m-am mai văzut în altă parte.
Poate ar trebui să le impună să respecte un cod de culori, fiecare zonă să accepte o anumită culoare. Căci acum amalgamul ăsta de culori fac muntele să pară un morman de gunoaie.
De aici urmează o coborâre printre jnepeni.
Să urcăm oare înapoi la telescaun?! În mod cert acesta nu mai funcționează căci i s-a terminat programul. Dar văd că toată lumea o ia încolo. Lenea de a mai urca această porțiune m-a făcut să cercetez pe harta gps-ului dacă am mai avea și altă variantă. Și am găsit o alternativă mult mai bună: mergem la vale pe aici (marcaj verde cu galben) până se bifurcă și acolo vom urma poteca spre stânga (marcaj galben).
Am forțat un pic mărirea pașilor pe această porțiune ca să nu ne prindă noaptea. Mai întâi pe stânci, printre jnepeni, apoi prin pădure, am ieșit la bifurcația unde la urcare se opriseră acei bulgari nedumeriți încotro să o apuce și dădeau telefoane. De aici am mai scăzut puțin ritmul că eram pe drum cunoscut, forestier și aveam impresia că nu mai e așa mult. Dar a mai fost ceva, ceva de mers și de aici. Am ajuns la mașină pe-nserat. Nu se întunecase încă, însă s-a lăsat întunericul pe drum spre casă.
