Începând de aseară suntem turiști pe teritoriul Bulgariei pentru următoarele 2 săptămâni. Nu ne-am oprit prea departe, doar la Vidin. Ca să ne putem începe turul din extrema nord - vestică. Vigneta o cumpărasem încă de aseară ca să fiu sigur că nu uit și mai aveam niște leva rămași de la ieșirea anterioară. Nu am bunghit niciun birou de schimb valutar, așa că am optat pentru retragere de la bancomat.
De dimineață ne-am trezit cu poftă de plimbare. Mai întâi să tragem o fugă până pe faleză căci Dunărea se află la 2 pași.
Acolo în depărtare se vede podul peste Dunăre de la Calafat, cel pe care am trecut aseară.
Oare cine s-a trezit cu fața la cearșaf?!
Și-acum să mergem să vedem Cetatea Baba Vida. Nu e nevoie de mașină căci se află la doar 1 km distanță, care-l putem parcurge ca o plimbare prin parc, tot pe malul Dunării.
Cetatea asta nu are nicio intrare?
Cred că am luat-o prin învăluire.
Pe partea opusă am găsit și intrarea.
Am prins o super ofertă la intrare, un fel de preț pe familie, am plătit 2 bilete și am intrat 6.
Gina ne face intrarea în cetate.
Asta ce-o mai fi?!
Între 2 execuții cred că mai aveau puțin timp și de câte o reprezentație artistică.
Noroc că sabia și scutul sunt prinse bine de armură, că altfel nu aveam șanse să le ridic de jos. Oare chiar așa umeri lați aveau oamenii pe vremea aia?
Mai întâi trebuia să te costumezi și apoi să te urci pe cal! Eu așa am făcut, doar că nu am mai reușit să ajung cu el pe cal.
Lasă că și-așa ai avut nevoie de toată armata să te urci.
Cred că am uitat să încuiem poarta după noi.
Că nu era mai nimeni când am intrat noi...
Și apoi au început să apară pe toate părțile.
Încotro vrei să țintești?
Spre podul acela? Nu e cam departe?
Înapoi spre hotel, să ne strângem bagajele, să plecăm mai departe.
Să nu întrerupem totuși acest moment de familie.
Următoarea pe listă este Cetatea Kastra Martis. Drum secundar, drept, nu foarte circulat. La o intersecție cu drum fără prioritate sare de nu știu unde un polițai cu bagheta întinsă să opresc. Hm, cred că am ratat vreun indicator cu limitare de viteză. Primul lucru care mi l-a arătat a fost parbrizul spart, cică: "Balgaria problem". Nu știau nici el nici jandarmul însoțitor o boabă de engleză. Mă îndrumă spre mașina lor unde scoate cartea de legislație, o răsfoiește și pune degetul pe indicatorul de limitare de viteză, apoi își îndreaptă mâna să îmi arate radarul din bord. E bine, ne înțelegem prin semne. Nu am văzut indicatorul cu limitare de viteză, m-ai prins că am mers cu viteză superioară, acum ce facem? Zic ei mai multe acolo pe limba lor, din care nu am prins decât "documenti". Scot eu actele, la care ei nici n-au vrut să se uite. El scoate carnetul cu procese verbale, pune pixul pe el, dar nu scrie nimic. Păi hai scrie, să văd și eu ce scrii! A rezultat tot o foaie goală. E clar, vrei să o rezolvăm prin mijloace alternative. Îi întind eu o hârtie. Nu îi convine. 2 hârtii? Nici atât. Dar cât vrei mă nene? Îmi desenează pe geamul prăfuit al mașinii lor: 50€. Nu se poate! Păi probabil atât e amenda întreagă. Hai scrie procesul verbal dacă vrei să îmi iei atâția bani. Mai ghiceam eu din ce zicea pe acolo că o să trebuiască să mă duc la bancă să plătesc amenda și probabil băncile sunt închise azi. Păi alternativa să îți dau atația bani ție, poate chiar mai mult decât ar fi amenda. nu îmi place. Părea o situație fără ieșire, el nu voia să completeze procesul verbal, eu nu voiam să îi dau 50€. Și uite-așa trecea timpul. Până la urmă a renunțat polițaiul și mi-a făcut semn să plec. A rămas cu ultima mea ofertă. Acum stând să mă gândesc s-ar putea să nu îmi fi făcut nicio poză cu viteza și de-asta tot legăna pixul deasupra procesului verbal fără să completeze nimic. Eh, lasă că îi bine așa. Dar am rămas cu un stres: s-ar putea să ne oprească zilnic câte unul si să-mi dea amendă pentru parbriz. Dar hai să ne prefacem repede că am uitat și să admirăm Cestatea Kastra Martis, căci am ajuns la ea numaidecât.
I-am dat un ocol.
Și am plecat mai departe spre Peștera Magura. Ne-apropiem de munți.
Intrarea are ceva aparte.
Peștera se remarcă în special prin desenele rupestre ce pot fi văzute în interior.
Are câteva formațiuni, dar nu este punctul ei forte.
În schimb partea vizitabilă este destul de lungă, într-atât de mult încât ne plictisisem de mers. S-ar putea să ni se fi părut așa și din cauza prezenței rare a formațiunilor. Nu cred că ne-am mai bucurat așa tare la vreo peșteră la vederea luminiței de la capătul tunelului.
La ieșire ne aștepta un trocarici care să ne ducă înapoi de unde am plecat, însă acesta nu era inclus în prețul de vizitare al peșterii.
Am preferat să parcurgem cei aproximativ 2 km pe jos.
Acum urmează punctul cel mai impresionant al zilei. Văzusem câteva poze cu Cetatea Belogradchik înainte de a face itinerariul și am zis în mod clar că trebuie să ajungem și aici.
Reprezentativă este intrarea în cetate care îți dă impresia că aceasta este poarta de intrare în munte.
Toată zona este împânzită cu diverse formațiuni stâncoase a căror forme îți stârnesc imaginația. Multe dintre ele au primit denumiri precum: Călărețul, Madonna, Adam și Eva, Ciupercile, Leul, Călugării, Ursul, Castelul. Dar nu aș putea spune că le-am identificat care și cum.
Și această mireasă, care am descoperit puțin mai târziu că era compatrioată de-a noastră, a considerat că acest decor este perfect pentru albumul ei de nuntă.
Să ne îndreptăm spre ieșire.
Gina are grijă să închidă porțile la plecare.
Cam atât cu programul de vizitare. Următoarea cetate sperăm să aibă intrarea la liber căci sigur nu o mai găsim deschisă altfel. Dar nici nu ne-a trecut prin cap că ar fi posibil să nu o găsim deloc. Coordonatele gps o plasau în mijlocul unui cimitir. Hm, nu ar fi prima oară, și la Cioroiu Nou ne-a făcut la fel, însă acolo am scos-o la capăt. Acum nu prea îmi trece prin cap pe unde s-o căutăm dacă nu găsim niciun indicator. Am oprit la o benzinărie și am întrebat un benzinar arătându-i poza. Răspunsul a fost chiar încurajator, ne-a dat impresia că omul chiar știe despre ce vorbește. Însă cred că a vrut să scape de noi și ne-a trimis în parcul din centru. Sau cine știe, poate chiar pe acolo o fi. Un lucru este cert totuși, noi nu am găsit-o si am renunțat să o mai căutăm. Ne-am ales cu o plimbare prin parc.
Următoarea oprire la cazare în Varshets.
A fost prima cazare din Bulgaria la care efectiv nu am găsit nimic de reproșat.
