Hai că au început să ne placă plimbările prin Bulgaria și sunt multe locuri de vizitat. Tocmai din acest motiv ne luasem vignetă de Bulgaria pentru o lună. Pentru ieșirea aceasta ne-am rezervat 2 zile din care o noapte să o stăm la Veliko Tarnovo. Am tot auzit de stațiunea aceasta, dar nu am băgat-o niciodată în seamă și habar n-aveam că este destul de aproape de București. Ideea de Veliko Tarnovo a apărut la ieșirea anterioară cu gașca în Bulgaria, când Cristina a pronunțat acest cuvânt. Însă am crezut inițial că își dorește și ea să meargă și din acest motiv a sădit ideea pe toate căile. Dar la ea pe listă era bifată și cel mai probabil ne-a sugerat Veliko Tarnovo pentru că nu va putea merge cu noi și să nu rateze ceva nou sau poate pentru că i-a plăcut și ne-a împărtășit și nouă acest aspect.
Am format gașcă și pentru această ieșire: Claudia și Dan, Anca și Aurică și noi 3. M-am apucat de scotocit după locuri de vizitat și am share-uit lista cu ce găsisem. De data asta am primit un ajutor însemnat din partea Ancăi, care după un studiu personal amănunțit, a completat lista cu alte câteva locuri ce merită vizitate.
Joncțiunea a rămas pentru sâmbătă ora 10, în Ruse, imediat după ce trecem granița. De aici am pornit spre primul obiectiv de pe listă: Nicopolis ad Istrum.
După o lungă și relaxată plimbare prin situl arheologic, timp în care ne-a cam toropit căldura soarelui, am zis că ar fi timpul pentru masa de prânz. Am bunghit niște măsuțe cu băncuțe de lemn undeva la umbră, în incinta sitului și ne-am instalat.
Următorul obiectiv pe listă este Cascada Kaya Bunar din apropierea localității Hotnitsa.
Cascada este situată în niște chei înguste ce ar fi fost practic inaccesibile dacă nu ar fi fost amenajat un traseu turistic cu scări de lemn.
Partea cea mai spectaculoasă a canionului este la început. Pe măsură ce înaintezi, valea se lărgește și traseul devine mai domol. Noi am mers până când am intrat în pădure și astfel dispăruse tot peisajul, însă poteca se continua, habar n-am până unde.
Pentru întoarcere am ales o altă potecă indicată cu "scurtătură".
Am încercat să evităm a mai urca și coborî acele scări abrupte din lemn. Anca și Aurică ar fi vrut să vină și ei cu noi, însă trebuia cineva să se sacrifice a se întoarce pe același drum întrucât Claudia și Dan rămăseseră pe drum în urmă și era posibil să ne aștepte acolo.
Hai să încercăm să mergem și la Cetatea Tsarevets. Aceasta este chiar în Veliko Tarnovo. Chiar dacă e târziu nu trebuie să ne facem probleme. Dacă nu mai prindem deschisă în seara asta, putem să o vizităm mâine dimineață. Dar teoretic are program până la 7 și s-ar putea să o mai găsim deschisă.
Citisem pe net că trebuie să fim foarte atenți unde parcăm mașina pentru că sunt probleme cu locurile de parcare. Din ce am observat oprirea este interzisă în toată stațiunea și există o singură parcare cu plată. Într-acolo ne-am îndreptat. Aici este și parcare cu plată și locația de unde îți poți recupera mașina dacă ți-o ridică. Cât am stat prin zonă am văzut și cum erau ridicate mașini din stațiune și cum erau depozitate în parcare. După preferință: ori o duci singur în parcare ori ți-o duc ei contra cost.
Pe la 7 fără ceva treceam de punctul de verificare bilete din cetate și nu era nimeni. Taci că ne-am scos. Nu doar că am prins deschis, dar mai intrăm și moca.
Bucuria nu ne-a ținut prea mult. După ce am mai făcut vreo 10 pași vine un domn din interiorul cetății întinzând mâna în fața noastră ca o barieră și zicând: "Clozd!". La care zic eu în engleză: "Dar nu e încă ora 7". Cu un aer inflexibil el repetă: "Clozd!".
Mda, hai să ne întoarcem și să ne mai plimbăm prin oraș.
Am văzut catedrala ...
Biserica Sfinții 40 de mucenici
În lateralul cetății am văzut o trecere, de-aici părea înfricoșătoare, însă mai devreme fusesem pe acolo pe sus și nici nu ne-am dat seama.
Ne-am întors în fața cetății în speranța că o să pot fotografia cetatea fără personaje în lumina apusului.
Să ne îndreptăm spre cazare. Aveam rezervare făcută la o pensiune din Arbanasi, o stațiune la doar câțiva kilometri distanță de Veliko Tarnovo, dar cu prețuri la cazare mult mai accesibile.
După ce ne-am instalat am zis să ieșim la o plimbare nocturnă prin Arbanasi. Am terminat centrul stațiunii din câțiva pași. Erau doar vreo 2 sau 3 restaurante deschise. Pentru a discuta într-un cadru mai restrâns am ales să ne facem aprovizionarea cu una, alta de la restaurant și să ne retragem la terasa din curtea pensiunii.
A doua zi dimineață ne-am îmbarcat și ne-am îndreptat spre Cetatea Tsarevets. Pentru ziua de azi nu mai aveam un program așa fix ca pentru ziua anterioară. Aveam doar lista cu variante posibile. Astfel am putut să vizităm cetatea pe-ndelete, fără grabă.
Acum să alegem între Mănăstirea Sfânta Treime și Mănăstirea Schimbarea la Față. Pentru că nu știam de unde se face drumul spre Mănăstirea Sfânta Treime a rămas să vizităm Mănăstirea Schimbarea la Față. Indicator spre aceasta din urmă văzusem când veneam spre Veliko Tarnovo, deci ne-a fost mai ușor să o găsim.
Tot aici am servit și masa de prânz, ca la picnic, întinzând 2 păturici pe iarbă, la umbra unui copac.
Spre casă mai facem o oprire la Podul de la Byala.
Și cam atât, acum facem inventarul cu ce ne-a mai rămas de vizitat în zonă și plănuim să mai revenim.
