Anul trecut pusesem ochii pe un weekend însorit, numai bun de urcat pe Vârful Musala. Însă în momentul în care ne-am hotărât să mergem ne-am dat seama că nu putem pentru că bebe nu avea pașaport. Ai zice păi în Bulgaria poți trece cu buletinul, doar că bebe nu are nici buletin, are doar certificat de naștere iar pe acesta nu are poză. Anul ăsta ne-am hotărât să fim prevăzători, să îi facem pașaport din timp pentru a nu pierde vreo oportunitate. Astfel pe 1 aprilie urma să ridic pașaportul. Când am depus actele și mi s-a zis când va trebui să vin după el am întrebat dacă nu cumva e păcăleală. Doamna funcționar a ridicat puțin din umeri zicând: "Sper că nu!". Știam că în mod normal un pașaport este gata în 30 zile, dar 1 aprilie însemnau doar 2 săptămâni. Și n-a fost păcăleală.
Ca să facem inaugurarea pașaportului cât mai repede, am hotărât ca pe 2 aprilie să facem o incursiune pe teritoriul Bulgariei. Ia să facem un mic studiu să facem o listă cu ce am putea vedea în Bulgaria într-o excursie de 1 zi. Și am găsit câteva lucruri, care chiar sunt foarte aproape de Ruse. Am ales Peștera Orlova Chuka (Stânca Vulturului), Cetatea Cherven, Biserica rupestră Ivanovo și Mănăstirea Basarbovo. Am citit despre Peștera Orlova Chuka că este deschisă de la 1 aprilie până la 1 noiembrie iar noi urma să mergem pe 2 aprilie, adică a doua zi după ce s-a deschis. Hai că se aranjează bine lucrurile.
S-au abonat ca participanți la excursie Marius și Cristina, Claudia și Dan.
Toată săptămâna au fost temperaturi de peste 20 grade, chiar până la 25, numai în weekend urmau să scadă la 17 și cu vânt destul de puternic. Lasă că 17 grade nu e frig, bine că nu plouă.
Plecarea a fost, după cum plănuisem, la ora 11, după micul dejun al lui Răzvan. Mai rar se întâmplă să reușim să plecăm chiar la timp. Chiar și Marius cu Cristina au fost punctuali. Ce-i drept nu este chiar o oră matinală ca să fie greu de respectat. Iar orice întârziere poate duce apoi la imposibilitatea de a vizita toate obiectivele. Calculasem itinerariul doar cu o mică abatere acceptabilă.
Toate bune și frumoase până am ajuns în vamă. Aici ne aștepta o coloană lungă de mașini. Niciodată nu am prins o asemenea aglomerație la trecerea spre Bulgaria, poate ăsta a fost și motivul pentru care nu am luat în calcul acest lucru. Dacă stau și ma gândesc mai bine, de fiecare dată când am plecat, am plecat cel târziu la 8. Ar putea fi acesta motivul pentru care am trecut repede de fiecare dată până acum. Și colac peste pupăză se mai și lucrează la pod și se circulă pe o singură bandă, pe rând, când un sens, când celălalt. Și cred că am stat la graniță vreo oră. Dar bine că nu s-a supărat Răzvan. Vom vedea cât de tare va fi afectat programul. După o mică recalculare părea că încă mai putem ajunge la toate obiectivele.
Am ajuns la Orlova Chuka în jurul orei 14. Așa că am început cu o pauză de masă. Dacă tot trebuie să ia masa Răzvan, atunci să o luăm și noi.
Nu prea aveam stare, așa că am tras o fugă să inspectez zona,
să aflu cum e cu intrarea la peșteră. 5 leva intrarea de persoană, însă puteam intra abia după 1 oră - 1 oră și jumătate. Am nimerit și noi fix după un grup numeros de români, adică 1 autocar și 1 microbuz. Ce facem? Așteptăm? Mergem la Cetatea Cherven și apoi ne întoarcem? Până la urmă s-a votat: mai bine stăm și așteptăm. De ce să fim într-o continuă fugă?! Putem să mâncăm liniștiți, fără grabă, ne relaxăm, stăm la iarbă verde,
admirăm canionul creat de râul Lom.
Unii dinre noi au prins momentul să savureze chiar și o bere. Aici se pare că este un loc de picnic pentru bulgari, aveau un grătar special amenajat, pe care pregăteau niște ceapă roșie. Unii își întinseseră păturicile pe iarbă, alții își întinseseră corturile și peste tot alergau și se jucau copii de toate vârstele.
Nu am simțit când a trecut timpul și a venit vremea să ne îndreptăm spre peșteră. Am coborât niște trepte sculptate în stânca naturală pentru a ajunge la intrare. Am ajuns tocmai la țanc, când ieșea ultimul grup de români și am putut și noi să intrăm. Erau 2 ghizi bulgari, unul vorbitor de limba engleză, iar celălalt vorbitor de limba franceză. Am fost avertizați de un compatriot ce tocmai ieșise din peșteră că cel mai în vârstă, care știe franceză, este mai haios, cântă și serenade pe Champs - Élysées, cu alte cuvinte dacă știm franceză ne sugerează să ne ținem în apropierea lui. Dar și celălalt este simpatic.
Chiar de la intrare în partea stângă jos ne-a întâmpinat un liliac,
însă nu era unul adevărat.
A început ghidul să ne prezinte detalii despre peșteră. Stai așa că nu știm bulgară, tradu-ne și nouă în engleză sau franceză măcar. Și s-a apucat omul să zică de câte două ori aceleași lucruri: în bulgară și în engleză. Am aflat că aceasta este a doua peșteră ca lungime din Bulgaria. M-a ros curiozitatea și l-am oprit întrebându-l care e prima. Cică Duhlata este cea lungă peșteră. Păi nu?! Să știm și noi ce să mai vânăm pe aici. Mi se părea că lungimile galeriilor din spusele ghidului nu sunt întocmai cu cele citite de mine. Dar oricum nu mi se pare chiar așa important să știi că Duhlata are 17 km și că Orlova Chuka are 13 km.
Ce mi s-a părut mai interesant a fost că în zona Pepelina mai există o peșteră în top 10-ul Bulgariei și a cărei galerii ar trebui să se unească cu cele ale Peșterei Orlova Chuka. Când vor descoperi legătura între cele 2, atunci se vor uni într-o singură peșteră care va trece pe primul loc. Cică cu foarte mult timp în urmă de pe teritoriul Austriei până în Orientul Mijlociu era totul acoperit de o întinsă mare, Marea Sarmatică. După retragerea acestei mări s-a format această peșteră și râul Lom. Se mai vede pe alocuri imprimat în pereții peșterii cum a scăzut nivelul mării, ba chiar și cochilii de melci și scoici.
Peștera mi s-a părut într-adevăr impresionantă. Nu aș putea să o compar cu o alta vizitată până acum. Întreaga suprafață, cel puțin aia vizitabilă, este aproape plană, fără denivelări. Este destul de primitoare, cu podeaua destul de uscată, doar pe alocuri este pericol de alunecat. Înălțimea peșterii îți permite să mergi în picioare, fără să fie nevoie să te apleci prea tare și nu foarte des. Iar temperatura, nu înțeleg de ce ieșeau unii zgribuliți de frig, este de 14 - 15 grade tot timpul anului, afară erau 17. Am intrat în peșteri cu temperatură constantă de 10 grade iar în România mai sunt și peșteri cu ghețari.
Chiar la intrare s-au găsit oseminte de oameni și animale.
Mi-a lăsat impresia că ar semăna cu niște galerii săpate de niște cârtițe uriașe sau poate a unor ființe inteligente datorită formei foarte rotunjite și finisate a galeriilor.
Întreaga porțiune vizitabilă este foarte bine luminată. Am văzut stalactite, stalagmite și coloane.
Și cum în fiecare peșteră formațiunile au primit diverse nume în funcție de imaginația speologilor, nici aceasta nu a rămas mai prejos. Astfel avem:
Piramida
Ocrotitorul peșterii
Nasul
T-Rex
Căprioara
Lebăda
Piciorul de elefant
Pădurea fără copaci
Cascada
Fuiorul
Vizuina vulpii
Champs - Élysées
Familia
Rechinul a cărui înotătoare dorsală a străpuns podeaua
Ghidul bătrânel a făcut o demonstrație de sonorizare cântând ceva în limba bulgară. Se pare că a fost un timp când se țineau concerte de muzică simfonică în peșteră tocmai pentru această acustică. Însă au renunțat la a mai face acest lucru întrucât li se deteriorau instrumentele muzicale din cauza umezelii din interiorul peșterii. Tot el a mai susținut o cântare la niște stalactite, folosindu-le drept instrumente de percuție.
Cât timp ne-am plimbat prin peșteră Răzvan a dormit.
Se mai trezea din când în când atunci când era aplaudat ghidul pentru prestațiile sale.
Cornelia a prins, fără să își dea seama, într-o poză un liliac .
Asta ca să avem și dovadă că există lilieci aici. Cică la deschidere, pe 1 aprilie, au văzut foarte mulți lilieci zburând, însă aceștia cam fug de zgomot și din acest motiv nu sunt văzuți prea des de turiști.
Bine că am avut ghid în limba engleză, altfel nu aflam atât de multe lucruri despre peșteră. Am înțeles că până anul trecut nu exista decât ghid vorbitor de limba bulgară.
Aceasta este probabil cea mai apropiată peșteră de București. Și unde mai pui ca este și impresionantă!?
Dacă la început a trebuit să coborâm niște trepte pentru a ajunge la peșteră și nu ne-am plâns, acum a venit timpul să le urcăm înapoi. Să ne scoată plămânii din piept și nimic altceva. Se vede că ducem lipsa plimbărilor pe munte.
Să mergem acum și la Cetatea Cherven. Aceasta este o cetate medievală cu o poziționare strategică, pe vârful unui deal, înconjurată din 3 părți de râul Lom. Inițial mi-a lăsat impresia că este înconjurată în totalitate de apă, dar apoi nu reușeam să îmi explic cum de am ajuns la cetate fără să traversăm vreun pod.
Pe șoseaua ce coboară spre localitatea Cherven am prins la un moment dat o deschidere cu o vedere panoramică asupra întregii cetăți. Este precum scoasă dintr-un basm.
Am ajuns în Cherven, am urmat singurul indicator spre cetate pe care l-am văzut. Dacă la noi au început să facă exces de zel montând indicatoare și acolo unde au dispărut demult obiectivele sau acolo unde încă nu s-au făcut săpăturile arheologice pentru a le scoate la iveală, aici ai ce vedea însă e mai greu să le nimerești. Am ajuns într-o parcare nu foarte mare și acum din nou scări de urcat.
Mă așteptam să fie taxă de intrare, cu atât mai mult cu cât se vede că s-a investit ceva pentru reconstituire.
Ne-am plimbat puțin printre zidurile cetății.
Am admirat râul Lom
și ale lui săpături în stâncă de pe toate părțile cetății.
Am identificat foarte multe biserici, mi s-au părut destul de multe pentru o singură cetate, ar veni cam la 2-3 case câte o biserică.
Am urmat traseul prin cetate până la poarta opusă celei pe care am intrat. Aici străjuiește Turnul celor 3 povești.
Se pare că și la bulgari se practică obiceiul ca la încheierea lunii martie să se lase mărțișorul în copaci.
La noi însă s-a cam pierdut.
Hai că mai avem timp să ajungem și la Mănăstirea Ivanovo. Am ajuns numaidecât la Ivanovo pentru că este destul de aproape. Și la fel ca la Peștera Orlova Chuka și la Cetatea Cherven, am găsit și aici grupul acela numeros de români. Se pare că am avut cam același itinerariu, doar că ei au început cu Mănăstirea Basarbovo, iar noi lăsând-o la final nu vom mai ajunge să o vizităm. Asta e, pentru noi alta a fost lista de priorități față de ei care erau într-o excursie ecumenică. Am trimis gașca să viziteze biserica rupestră,
căci noi avem de servit cina, mai ales Răzvan. Când s-au întors ei dezamăgiți ne-au spus că nu are sens să mai urcăm, căci iar aveam scări de urcat, și biserica era închisă.
Dar noi nu și nu, vrem și noi la plimbare că doar de-asta am venit și oricum nu mai avem timp să mai ajungem și la ultimul obiectiv de pe listă. Și în afară de biserica rupestră,
mai puteam admira și de aici canionul săpat de râul Lom.
Așa sinuos ce merge râul ăsta, de nu-ți dai seama în ce direcție curge pe anumită porțiune a lui. Sunt vreo 2 puncte de belvedere sus ce nu trebuie ratate.
Apoi am coborât pe altă parte, traseul mergând într-un mic circuit.
Cam atât pe ziua de azi, că s-a cam înserat. Să ne îndreptăm spre casă. De data asta nu am mai stat așa mult în vamă, ba chiar nu am stat deloc. Ne-am speriat un pic când am văzut coada de tiruri care se întindea pe mulți kilometri de pe centura orașului Ruse, dar la autoturisme era liber și pe pod am nimerit chiar în momentul în care se dădea liber la sensul de mers. Astfel la 10 jumate eram acasă.
