De Rusalii trebuia să mergem undeva. Știam asta încă din urmă cu 2 luni, de la ieșirea la Veliko Trnovo. Imediat ce ne-am întors atunci acasă am stabilit că vom pleca în aceeași gașcă de Rusalii. Însă atunci credeam că vom merge la Nesebar, tot în Bulgaria. Însă pe măsură ce se apropiau Rusaliile și încercam să dezvoltăm planul ne dădeam seama că Nesebar era un pic cam departe pentru un weekend prelungit, cel puțin pentru noi. Poate altă dată am fi fost în stare să mergem și la 500 km depărtare într-un weekend prelungit, cum de altfel am mai făcut. Însă acum parcă nu ne mai vine să petrecem așa de mult timp în mașină cu Răzvan, aproape pierzând întreaga zi la dus și cea la întors, doar pentru a petrece o singură zi întreagă la destinația respectivă. Și nici Nesebar nu ni se părea așa important să merite un asemenea efort. Poate dacă ziua din mijloc ar fi fost folosită în scopul atingerii celui mai înalt vârf din Balcani, atunci cred că ar fi sunat altfel.
Hai să regândim planul de Rusalii! Să luăm în calcul și faptul că tot Bucureștiul va pleca în acel weekend prelungit și ar fi bine să evităm rutele principale de ieșire sâmbătă la plecare, respectiv de intrare în București luni la întoarcere. Îmi dăduse Claudia la un moment dat, după ce ne-am întors de la Veliko Trnovo, un link cu un articol de pe un blog, în care o familie vizita zona Shumen - Madara din Bulgaria. Îmi rămăseseră încă de atunci în minte imaginile acelor minunate locuri și am zis că ar trebui să le vizităm și noi odată și-odată. Cred că ar fi potrivite pentru această minivacanță. Am mai scotocit și după alte obiective ca să umplem complet cele 3 zile. Și am schițat un itinerariu. Când am luat la bani mărunți și programul de funcționare al obiectivelor am realizat că Mormântul Regelui Trac de la Sveshtari nu era deschis lunea, iar eu chiar luni îl programasem. Hm, bine că am verificat și orarul că altfel am fi ratat, zic eu, cel mai important obiectiv. Am răsucit puțin itinerariul schimbând ziua de luni cu cea de sâmbătă și acum parcă se așezau mai bine.
Am făcut rezervare în Madara, un sătuc la câțiva kilometri de Shumen pentru că în Shumen erau și prețurile mai mari, dar nici nu prea mai erau locații libere. Iar în Madara am găsit o locație simpatică, rustică, la un preț decent și cu piscină în curte.
Sâmbătă dimineață am plecat în direcția Silistra, să traversăm Dunărea cu bacul pe la Călărași. Am zis că la granița Giurgiu - Ruse stai o grămadă la vamă și într-o zi de weekend oarecare, darămite într-unul din ăsta mai special. Și am gândit că nu ne va deranja așa tare aglomerația de pe autostradă din primii 100 km. Însă nu a fost chiar așa, vreo 15 km am mers cu 20 - 30 km/h, pentru că a avut loc un carambol de vreo 4 mașini. La Călărași ne aștepta o mică coadă la bac, și pe lângă faptul că am ajuns chiar când pleca unul, nu am încăput nici în următorul. De-abia au avut timp ceilalți să se pregătească moral pentru a traversa pentru prima oară cu bacul.
Însă după asta, lucrurile s-au mai relaxat. Aglomerația dispăruse cu desăvârșire. Șoseaua spre Shumen era bună, liberă, dreaptă și fără prea multe localități. Parcă nici nu ne venea a crede. Nu am mers direct la Shumen, căci mai aveam una alta de văzut pe drum. Cel mai important: Mormântul Regelui Trac de la Sveshtari.
Să nu uităm motivul pentru care am schimbat tot itinerariul.
Foarte impresionați am fost cu toții de această locație.
Atât de vechi și atât de bine conservat! Nu degeaba a fost declarat Patrimoniu UNESCO.
Mormântul face parte dintr-un sit arheologic foarte întins unde s-au descoperit chiar mai multe astfel de morminte, însă doar acesta s-a conservat așa de bine și este vizitabil.
Pentru această excursie fiecare a avut de pregătit informații despre câte 2-3 obiective. Ca să nu ne mai uităm ca mâțele la calendar și să nu știm ce avem în fața ochilor.
Anca ar fi putut să ne povestească foarte multe lucruri interesante despre acest mormânt, însă în toată plimbarea ne-a însoțit un ghid ce ne-a zis toate cele în limba engleză.
Următoarea oprire este Templul Demir Baba Teke.
Am coborât câteva multe trepte ca să ajungem la el.
Iar pe drum foarte multe cârpe legate de copaci sau gard. Ne-a zis Anca ce reprezentau ele, dar nici că mai îmi aduc aminte.
Ce era mai nasol era că treptele ce le coboram acum trebuia să le mai și urcăm la întoarcere. Și mai era și o atmosferă sufocantă. Însă ne-am răcorit puțin cu apa din izvor.
Și apoi ne-am amuzat pe tema cine are sufletul mai pur. Căci Anca ne-a prezentat pe lângă multe detalii despre acest templu, pe care nu le-am reținut, și acest mod de testare a purității sufletului. În gardul ce împrejmuia templul erau 2 găuri, cât să aibă loc 2 degete, situate la înălțimea umerilor și la o distanță una de cealaltă cât distanța dintre umeri.
Pornind de la o distanță de vreo 5 metri cu ochii închiși cu mâinile înainte trebuia să nimerești cu degetele arătătoare cele 2 găuri simultan. Dacă reușeai să faci acest lucru însemna că ai sufletul pur. Cine oare are sufletul mai curat!?
Despre templu în sine nu știu ce să zic. Nu am fost prea impresionat. Poate dacă aveam religia care trebuie...
La Situl arheologic Abritus din Razgrad nu mai avem cum să îl prindem deschis. Îl lăsăm pentru ultima zi că poate o să ne mișcăm mai cu talent atunci. Acum să încercăm la Cetatea Shumen că are un program până mai târziu. Pe drum nu am putut să ne abținem să nu oprim să admirăm văcuțele la scăldat.
La Cetatea Șumen și-a intrat în rolul de ghid Claudia.
Acum să ne retragem să testăm apa din piscină, că la ce cald a fost și urmează a fi zilele astea, trebuie să fi umplut piscina cu apă. Și chiar așa a fost. Bucuria celor care știu să înoate.
După masa de seară au cam fugit toți la culcușurile lor, unii să se odihnească după o săptămână grea și un drum lung, alții să-și facă temele pentru joaca de-a ghidul.
Duminică dimineață pornim la drum aproape de ora prânzului. Trecem pe lângă Situl arheologic din Madara, pe care l-am lăsat pentru ultima zi să avem o încheiere la înălțime, și ne îndreptăm spre Situl arheologic Pliska.
Aici gașca a fost impresionată de bazilica bizantină.
Probabil că zidurile reconstruite au avut rolul lor.
Însă situl este destul de mare.
Are și un muzeu.
Și niște colibe vechi bulgărești. Nu mai știu cum se numesc.
Să mergem mai departe, pe drumul spre litoral.
Mai aveam puțin și ajungeam la Varna. Deja parcă simțeam briza mării și nisipul a apărut pe marginea șoselei. Suntem în căutarea Pădurii de Piatră, denumirea originală Pobiti Kamani.
Aici am dat peste un teren deșertic. Se vede că ne-am apropiat de mare. Dacă ratam ieșirea de pe autostradă cred că ne trezeam pe malul mării. Natura cu ale ei misterioase fenomene meteorologice a creat niște formațiuni de piatră spectaculoase.
Par a fi niște rămășițe a unor trunchiuri de copac pietrificate.
Probabil de aici se trage și denumirea de Pădurea de Piatră. Fiecare trunchi de copac este ca o țeavă, goală pe interior, iar la exterior pare a avea depuse concentric multiple straturi de nisip și cimentate unele de altele.
Pentru mai mult farmec întreaga zona a primit o legendă cu puteri supranaturale și multe din formațiuni au primit câte un nume, în funcție de asemănarea sa.
Era aici un vânzător de bilete și de suveniruri care parcă trăia în această lume, căci povestea cu atâta înflăcărare de cât de miraculoase puteri ar avea nisipul ăla care îl pusese în sticluțe și îl oferea ca suvenir. Noi am zis pas căci în adidași încape mai mult.
Și apoi doar dacă stăteai în centrul puterii nici nu-ți imaginai câte efecte benefice ar putea avea.
Nu știu ce să zic cu referire la aspectul acesta mistic, însă câmpul acesta de arbori împietriți chiar este plin de farmec.
Următoarele pe listă ar fi Izvoarele termale Devnya, însă e posibil să nu mai prindem deschis apoi la Cetatea Ovech. Așa că mergem mai întâi la Cetatea Ovech.
A venit din nou rândul Claudiei să ne prezinte. Am reținut că are 3 intrări:
- o intrare pe scări circulare
- o intrare pe un pod simpatic
- și intrarea originală pe trepte sculptate în stâncă
Ne-am plimbat un pic pe aici pe sus.
Am avut timp să facem și o cucerire...
Paparazzi ăștia stau cu ochii pe noi, unde suntem noi, hop și ei.
Acum să ne întoarcem la Izvoarele Devnya. Ne duce gps-ul pe sub un pod, pe niște drumuri lăturalnice, pline de hârtoape, fără vreun indicator. Nu-mi miroase a bine. Hai să vedem totuși unde ne duce că nu mai e mult și nici drumul nu e chiar așa de speriat. Gata ați ajuns, ne zise gps-ul. Nu zău!? Unde am ajuns? Că nu văd niciunde vreo urmă de apă. Hai să mai înaintăm puțin. Cine știe, poate au fost greșite puțin coordonatele. La un moment dat au dispărut cele 2 mașini ce ar fi trebuit să ne însoțească îndeaproape din spate. Or fi găsit izvoarele!? I-o fi speriat drumul!? S-o fi întâmplat ceva!? Hai să ne întoarcem după ei! Ce să vezi!? În urma noastră s-a pus bariera, căci intrasem în curtea unei întreprinderi unde n-aveam voie să intrăm în mod normal. Dar noi probabil că intrasem așa val - vârtej de n-au avut timp să reacționeze portarii.
Bine că ne-au îndrumat aceștia unde ar trebui de fapt să ajungem, că deja începusem să cred că suntem la vânătoare de năluci. Locația era pe un drum paralel cu acesta, dar puțin mai încolo. Gps-ul ne îndrumase bine săracul căci coordonatele erau undeva între aceste drumuri și, cum era de așteptat, nu puteai ajunge cu mașina chiar până la izvoare, ci mai trebuia să mai mergi un pic și pe jos.
Nu mai avem timp să mai ajungem și la Rezervația Naturală Chudnite Skali. Oricum aceasta am adăugat-o pe listă ca bonus pentru situația în care ne rămâne timp berechet și nu mai avem ce face, lucru care nu s-a întâmplat. Dar e suficient pentru o zi.
Luni: asta e ziua de plecare spre casă. Am ales să ne întoarcem aproximativ pe același drum pe care am venit, adică să trecem cu bacul la Silistra, însă spre București să nu mai intrăm pe autostradă, ci să urmăm drumul vechi. S-a dovedit la final a fi făcut o alegere foarte bună. Drumul până la Silistra a fost extrem de liber, ca și la venire de altfel. La bac nu am așteptat prea mult, ba chiar am așteptat mult mai puțin decât la venire. Și când am am trecut peste autostradă îndreptându-ne spre drumul vechi, am văzut o lumină continuă, căci era noapte de acum, de la farurile multitudinii de mașini aflate pe autostradă în drum spre casă.
Dar până una, alta mai avem de povestit câteva lucruri. Să începem cu Situl Arheologic Madara.
Cea mai importantă atracție din această rezervație arheologică este basorelieful sculptat în stâncă: Călărețul din Madara. Acesta este inclus și în Patrimoniul UNESCO.
Acum să urcăm sus pe deal la cetate. Așa interminabilă ni s-a părut această urcare, probabil din cauza soarelui toropitor, a aerului irespirabil, a lipsei oricărei adieri de vânt și a existenței a prea puține locușoare umbrite unde să te adăpostești și a-ți trage răsuflarea.
Odată ajunși sus am avut surpriza să vedem un platou, unde puțin mai în depărtare părea a fi un câmp arat. Cum?! Se putea urca aici și cu mașina și noi ne-am chinuit să urcăm pe milionul ăsta de scări?!
Iar spre deliciul lui Dan, am descoperit aici "alte pietre".
Unul dintre zidurile cetății era amplasat chiar pe marginea prăpastiei, lăsând doar un îngust culoar de trecere între zid și adâncul acesteia, numai bun pentru dependenții de adrenalină.
Nu zăbovim prea mult pe aici, căci mai avem și altele pe lista de văzut pentru astăzi. Urmează Situl Arheologic Veliki Preslav.
Nu am scăpat nici aici de căldură, însă cel puțin nu mai aveam de urcat, ci doar să ne plimbăm în plan orizontal printr-un sit destul de întins.
Am mers pe jos și până la Biserica Rotundă sau Biserica de Aur.
În prețul biletului intra atât vizitarea sitului arheologic, vizitarea bisericii, cât și vizitarea muzeului. Însă la muzeu nu am mai ajuns, ca urmare a votului unanim.
Și acum o încheiere "apoteotică", după cum i-a plăcul Claudiei să spună, Monumentul Întemeietorilor Bulgariei din Shumen.
