Astăzi vrem să fie o zi mai relaxată, cu mai puțini kilometri de parcurs. Plecarea o facem așa cum ne-am obișnuit tot în jurul orei 12. Și plecăm în direcția Cascadei Gostilje. Am ajuns în localitatea Gostilje și aici indicatoarele erau multe și ne îndrumau în 2 direcții diferite: la dreapta și înainte. Hai să mergem la dreapta! Am ajuns la un restaurant. Se pare că sârbii au obiceiul de a face restaurante pe lângă cascade, că este cam al treilea de genul ăsta. Ploua destul de bine. Am zis că am putea să valorificăm timpul luând prânzul. Doar ce s-a așezat bebe la masă că s-a oprit și ploaia. Așa că m-am dus in recunoaștere și să fac poze la cascadă.
După ce fac eu câteva poze la cascadă parcă nu mi se pare a semăna cu ce văzusem în poze. Poate nu îmi mai aduc eu aminte cum arată, așa că hai să verific pe un panou de prezentare. Nu, nici cu poza de aici nu seamănă, și nici nu pare a avea 22 metri înălțime. Stai că de fapt Cascada Gostilje este 300 metri mai încolo. Și au și taxă de acces. Mi s-a părut ciudat să fie taxă de acces la o cascadă, dar cred că de fapt taxa de acces era pentru parc, nu neapărat pentru cascadă.
M-am întors la mașină să culeg gașca și să mergem la adevărata cascadă. Numai bine ce terminaseră de mâncat, așa că erau pregătiți de plimbare. Am mutat mașina într-o parcare mai apropiată de cascadă. Aceasta era, de fapt, în direcția înainte unde am stat pe gânduri încotro să o luăm. Lasă că în felul ăsta am văzut și cascada restaurantului.
Am mers puțin pe jos și am ajuns deja la cascadă. Asta este într-adevăr ce văzusem în poze.
Am admirat-o și de jos.
Și de sus.
Dar nu prea mult că s-a apucat iar de plouat. Hai la mașină și să mergem spre următorul obiectiv: Peștera Stopića. Aici vremea era în continuare închisă dar nu am avut nevoie de umbrelă ca să ajungem în peșteră.
Intrarea în peșteră parcă ne aduce aminte de Peștera Meziad.
Intrăm, facem câțiva pași însoțiți de un curs de apă și dăm peste un lucru foarte interesant: un complex de bazine naturale formate în trepte pe cursul apei. Când se umplea bazinul superior, se revărsa apa în bazinele de pe treapta inferioară și tot așa până la baza scării.
Și puțin mai încolo era o frumoasă cascadă subterană.
Nu e prea mare lungimea vizitabilă a peșterii dar densitatea de elemente extraordinare este foarte mare.
Ajunși înapoi în parcare am zis să cumpărăm și noi un suvenir, dar bătea un vânt puternic de nu-ți venea să stai afară. Noroc că nu aveai dintre prea multe de ales și nici nu ne-a plăcut nimic.
Hai să mergem mai departe spre Peștera Potpećka. Nu ne-am dat seama că trecuse vremea și s-ar putea să găsim închis la Peștera Potpećka. Hai că ajungem până la 6 și cel mai probabil are program până la 6. Aici ploua deja foarte serios.
Am lăsat mașina în parcare, ne-am băgat toți 3 sub umbrelă și am luat-o la goană spre peșteră. Au trecut pe lângă noi 2 mașini în viteză spre peșteră, care nu au oprit în parcare, ci au mers cât au putut de mult cu mașina. Am încercat să mergem și noi repede în urma lor în speranța că odată cu ei vom reuși și noi să intrăm în peșteră. Însă în zadar. Poarta de acces în peșteră era închisă. Programul peșterii cică ar fi până la ora 6, însă ultima intrare se face la ora 5. Era 6 fără 10 când am ajuns noi, însă ceilalți se pare că au reușit să intre. Nu mai contează, o admirăm și noi din exterior, întrucât are o intrare imensă, care parcă îmi aduce aminte de Cetățile Ponorului.
Lasă că ne uităm pe internet dacă in interior are ceva mai special, cum a avut Peștera Stopića, și dacă e așa, vom reveni mâine să o vedem.
Pe drumul de întoarcere am trecut prin orașul Užice
și am văzut din zbor și Cetatea Stari Grad.
