Am ales să ne cazăm în Vrdnik pentru că este aproape atât de Parcul Natural Fruška Gora, de Novi Sad, cât și de Belgrad. Și pe fiecare din acestea ne-am propus să le vizităm în câte o zi.
Pentru astăzi este programat Parcul Fruška Gora. Acesta este înțesat cu trasee de drumeție,
iar ca obiective ale traseelor sunt în principal mănăstiri, care sunt destule, dar și câteva cascade.
Să începem cu o plimbare spre o cascadă: Cascada Dubovo.
Pentru că ne-am învățat prost de la cascadele anterioare, pe care le găseam foarte aproape de șosea și nu aveam nevoie să ne echipăm, acum am cam luat țeapă. Am zis că 800 metri de mers până la cascadă nu e mult. Însă când am început să coborâm și să tot coborâm din ce în ce mai abrupt și distanța până la cascadă a început să se mărească, am zis că ar fi trebuit să ne încălțăm cu ghetele de drumeție.
Oricum plimbarea prin pădure este foarte frumoasă. Cântecele păsărilor de tot felul au reușit să îl vrăjească pe Răzvan. La început le-a ascultat cu atenție, după care a adormit. S-a mai trezit când a auzit susurul apei. Se pare că este fascinat de cursul apei.
Aici se întretaie mai multe trasee.
Cred că pentru întoarcere vom încerca alt marcaj, poate nimerim unul mai puțin abrupt. Uite poate îl vom urma pe ăsta cu inimioară, care ne duce la cascadă, că parcă l-am văzut și sus de unde am plecat. Trebuie să fie același, că prea sunt apropiate.
Am ajuns destul de repede la cascadă.
Ce facem? Mergem în continuare pe inimioară? Cornelia zice că trebuie să fie un traseu pentru "cardiaci", adică un traseu mai ușor. Mie nu prea îmi vine a crede, mai ales pentru că merge chiar pe valea pârâului și începe printr-o cățărare pe cascadă, pe niște trepte de metal bătute în stâncă. Dar fie, măcar facem un traseu în circuit.
Am continuat traversând albia apei când pe o parte, când pe cealaltă.
La un moment dat traseul a pornit brusc în sus, spre dreapta, părăsind cursul apei. Hehe, nu aș fi vrut să fac traseul ăsta la coborâre. Cred că varianta ideală este așa cum am făcut noi, că a fost mai domoală coborârea aia. Ciudat este totuși că marcajul se vede doar uitându-te înapoi, cu alte cuvinte marcajul inimioară este pentru coborâre, lucru care nu îl recomand, mai ales după ce a plouat zilele anterioare. În cazul asta inima nu este deloc pentru cardiaci, ci mai degrabă pentru exerciții cardio.
Am terminat noi de urcat toată panta mai abruptă, dar traseul nu voia de nicio culoare să se îndrepte spre locul în care am lăsat mașina,
dimpotrivă, mergeam tocmai în direcția opusă.
Însă acum nu am mai fi luat-o înapoi, să coborâm panta ce tocmai am urcat-o și am conchis că nu o recomandăm la coborâre. Mai degrabă continuăm pe traseul marcat până când dăm de șosea și apoi urmăm șoseaua înapoi.
Ne-am adus aminte cum ne povestise nenea de la Cabana Montana din Arieșeni de niște personaje ce au plecat și ele la plimbare prin pădure și s-au tot dus, nu au mai nimerit drumul înapoi, nu aveau nici apă la ei, au ajuns în Padiș, și s-au întors abia a doua zi cu ajutorul celor de la Salvamont. Cam așa suntem și noi acum. Am plecat să ajungem la o cascadă foarte aproape, fără echipament, fără apă, ca niște începători. Și de la cascadă tot continuăm să ne depărtăm de mașină. Hai că nu suntem chiar ca pesonajele alea, noi avem și hartă, chiar dacă nu reușim să ne orientăm deloc pe ea. La noi pe hărțile montane sunt reprezentate și marcajele pe hartă, aici nu. Și apoi mai avem și gps. Pe oriunde ne-ar duce traseul tot vom ști încotro să o luăm să ajungem înapoi la mașină.
Am ajuns în cele din urmă la un drum forestier. Astfel făceam o modificare a direcției de mers cu 90 grade spre stânga. Deja era mult mai bine. Nu mai mergem acum în direcția complet opusă. Ce am văzut mai dubios aici a fost o dubiță cu număr de Bosnia ce avea geamul la spate spart. Corneliei îi trece prin cap că ar fi furat-o careva și ar fi ascuns-o aici. Hm, posibil. Se pare că am molipsit-o și pe ea cu gânduri din acestea negre. Nu i-am mai spus că și eu la același lucru m-am gândit când am văzut-o. Poate ne trezim și noi că ne-a dispărut mașina de unde am lăsat-o.
Mergem noi ce mergem pe drumul forestier și dăm peste doi oameni. Nu prea m-am prins ce făceau. Unul era în drum cu o chestie ce semăna a fi lanternă, celălalt era prin mărăcini, căutând parcă ceva. am presupus că măsurau ceva, ori marcau ceva. Dar mi-a trecut prin cap și că ar putea fi hoții dubiței văzute mai devreme. Să ne vedem în continuare de ale noastre.
Am ajuns în cele din urmă și la șosea. Marcajul nostru cu inimioară traversa șoseaua și intra din nou în pădure. Ia să-l mai lăsăm noi să facă el ce vrea, că putem merge pe șosea spre stânga și astfel ne îndreptăm chiar spre mașină.
Chiar la intrarea în șosea era un indicator spre Mănăstirea Beocin, în direcția din care veneam noi.
Poate cei cu dubița de Bosnia au mers cu mașina până acolo și din cauza drumului au lăsat-o acolo și au continuat pe jos. Dar să nu ne mai gândim la asta.
Nu facem 100 metri pe șosea că vedem că și marcajul inimioară ne urmărește îndeaproape din partea dreaptă. Mai trebuie doar să traverseze șoseaua încă o dată pentru a ajunge acolo unde l-am văzut prima oară, din mașină. Deci a ocolit toată valea ca să ajungă în același loc cu marcajul triunghi, care a coborât mai din scurt.
Am trecut pe lângă multe locuri de picnic și chiar pe lângă unul de campare, căci am văzut un cort întins acolo. Și am ajuns și la mașină.
Hai să luăm prânzul într-unul din locurile de picnic observate mai devreme.
Așa de frumos ce era aici că nu ne mai venea să mai plecăm. Dar mai avem de văzut azi câteva elemente reprezentative pentru Parcul Fruška Gora, niște mănăstiri.
Mănăstirea Šišatovac
Mănăstirea Petkovica
Mănăstirea Beočin
Mănăstirea Rakovac
Mănăstirea Novo Hopovo
Mănăstirea Grgeteg
Pe ultima nu am mai găsit-o deschisă.
