Ne-am trezit dimineață și când am aruncat un ochi afară, ce să vezi!? Zăpadă! În mijlocul lui mai. Și nu suntem chiar la așa mare altitudine. Mașina era acoperită de zăpadă.
Pentru ziua de azi ar fi fost programată o vizită la Uvac, însă pentru că am făcut acest lucru pe drumul de venire de la Kraljevo, pentru azi a rămas o zi liberă. Hai să colindăm prin Zlatibor după suveniruri, după produsele tradiționale pe care ni le recomandaseră doamnele de la Piciorul Podului lui Traian și apoi mai vedem. Am luat suveniruri, am văzut lacul,
am luat și niște preparate produse în zonă și am urmărit și procesul de fabricație a renumitei plăcinte din Zlatibor,
după care am degustat-o. Extraordinară! Hai să mai încercăm una și cu ajvar, pentru că ne-a suflat un alt mușteriu că acel ingredient face diferența. Așa că am mai urmărit procesul de fabricație și de la altă dugheană vecină.
Asta e și mai și.
Mai mergem și noi la plimbare azi!? Păi hai! Dar unde? Hai să mergem la Mokra Gora! Să mergem să vedem mocănița. Ar fi interesant să ne și plimbăm cu ea, dar cred că ar fi prea frig. Și tot în direcția aia observasem mai deunăzi că se face și accesul spre Tara Planina.
Am oprit la o gară a mocăniței să facem câteva poze pentru că era și o locomotivă veche garată aici, probabil special pentru de-alde noi.
Am continuat să mergem mai departe în căutarea adevăratei Mokra Gora, pentru că gara asta parcă nu zicea nicio poveste. Și într-adevăr de-abia de aici parcă am început să intrăm în zonă montană. Peisajul începe să semene cu cel de pe Valea Vaserului. Dar pe unde o umbla mocănița!? Mai mergem și intrăm și în localitatea Mokra Gora. Nu intrăm bine și se pune bariera. Te pomenești că așteptăm să treacă mocănița! Chiar da! Era mocănița plină cu turiști!
Însă mă așteptam ca garnitura de vagoane cu turiști să fie condusă de o locomotivă din aceea veche, pentru că aia face tot farmecul, alături de peisajele pe unde trece.
Deci dacă am fi venit puțin mai devreme am fi avut o mare dilemă să urcăm au ba în mocăniță. Mai bine așa! Hai să vedem de unde a plecat.
La întoarcere am mai oprit în câteva locuri pentru a prinde o imagine de ansamblu asupra localității Mokra Gora.
Și parcă am observat printre pâlcurile de copaci de pe versantul de vis-a-vis cum trece încetișor mocănița.
Hai să aruncăm o privire și în Parcul Natural Tara, că mai avem timp și nici nu e departe. 6 km scria pe indicator. Dar ce ne așteptam oare să vedem după 6 km!? Acum de-abia începea parcul, care se întinde un pic. Hai să vedem că parcă aveam notată o cascadă în zonă, poate vedem măcar o cascadă. Să mergem la Cascada Vrelo, că e în direcția asta.
Mergem noi ce mergem pe un drum ce traversează pădurea
trecem printr-un tunel parcă nefinisat
și când ieșim pe partea cealaltă vedem esența Parcului Natural Tara. La o căutare pe internet de poze cu Tara cam asta găsești.
Râul Drina făcându-și loc printre munți.
De existența unui baraj habar n-aveam.
Coborâm prin mai multe serpentine strânse până ajungem la nivelul râului Drina.
Acum am primit un sms de la Orange: Bine ați venit în Bosnia - Herțegovina! Râul Drina reprezintă granița între Serbia și Bosnia.
Hai că nu mai avem mult până la cascadă. Cascada se află pe râul Vrelo, afluent al Drinei. O mică parte din râul Vrelo este captat pentru a asigura apă proaspătă unei crescătorii de păstrăvi.
Zona pare părăsită, nu vedem nici țipenie de om. Mergem cu mașina pe o alee îngustă pe care probabil nu ar fi trebuit să avem acces, dar pentru că nu am văzut niciun indicator care să ne interzică am continuat până foarte aproape de cascadă. Pare a fi o cascadă "prelucrată" de mâna omului,
dar mai sus de aceasta există o înlănțuire de căderi succesive ale acestui râu care sunt cu adevărat naturale.
Să ne întoarcem spre Zlatibor acum. Se pare că trebuie să urmăm același drum pe care am venit. Mai aveam o cascadă pe listă dar este prea departe.
