Asta e ziua în care ne mutăm reședința de la Kraljevo la Zlatibor, unde urmează să stăm următoarele 3 zile. Într-una din aceste 3 zile aveam în plan să vedem Rezervația Naturală Uvac. Privind prognoza meteo am observat că urmează să plouă la Uvac și în ziua 2 și în ziua 3 de stat la Zlatibor, astfel am analizat posibilitatea de a vizita Uvac-ul chiar în ziua de tranzit. Și pentru că distanțele nu erau exagerat de mari, așa a rămas stabilit: azi mergem la Uvac. Dar parcă nici azi nu se arată prea cumsecade vremea.
Uvac este acel de-al doilea motiv pentru care am modificat tot itinerariul inițial din Serbia. Ce ne-a atras așa mult la această rezervație?! Ei bine, faptul că râul Uvac și-a croit un drum foarte interesant, cu meandre foarte strânse. Iar existența unui loc accesibil, din care se pot observa această croșetare, m-a convins că este un loc ce trebuie vizitat.
Vezi?! Dacă nu alegeam să vizităm azi Uvac-ul, nu îl mai vedeam pe domnul fazan.
Drumul nostru spre Uvac trecea prin localitatea Ivanjica. Și pentru că am aflat de existența unei cascade în această localitate am zis că numai bine facem o pauză după o oră de mers și vedem și o cascadă. Nu este chiar o cascadă naturală, dar a meritat să ne oprim să o vedem, având în vedere că drumul nostru oricum trecea pe aici.
Despre partea aia cu locul de belvedere ușor accesibil nu știu ce să zic.
Dacă e așa un balcon cu balustradă de lemn trebuie să fie și un traseu bine marcat pentru a ajunge acolo.
Am întrebat mai întâi o persoană care probabil nu a înțeles unde vrem să ajungem, cu toate că îi arătasem panoul și pusesem degetul pe poza cu balconul, și ne-a îndrumat greșit. Și mergând pe ideea că respectivul chiar știa ce vorbește, asta judecând și după siguranța cu care ne-a zis că în direcția aia trebuie să mergem 2 km și ajungem unde trebuie, am mai luat-o și la pas căutând locația, însă fără succes. Am dat chiar și peste un indicator cu marcaj spre Rezervația Naturală Uvac.
Am prins câteva puncte de belvedere pe drum, dar nu erau chiar ce văzusem în poza de prezentare.
A luat Cornelia la bani mărunți textul de prezentare și a descoperit că, de fapt, punctul acela de belvedere era cu totul în altă parte. Dar hai că nu e chiar așa departe, să mergem acolo. Am ajuns în satul Ursule unde ar fi trebuit să găsim niște indicatoare și marcaje turistice, dar nu a fost așa. Hai că după miros nu merge, să întrebăm! Dar cum?! Nu găsești la oraș vorbitori de engleză prea des, apoi la sat nici atât. Am încercat cu Uvac. Nicio reacție. De pe plăcuța informativă am aflat că punctul de belvedere se numește Molitva și la această denumire chiar reacționau oamenii. Știau unde este și ne explicau pe limba lor. Însă nu nimeream și pace. Pe lângă geamia asta parcă am mai trecut.
Dădeam din curtea unui om într-a altuia. Și asta până când am ajuns în curtea unor țigani care s-au oferit să meargă cu noi să ne arate drumul. Nu prea aveam loc în mașină, dar s-au îngrămădit puțin mai tare Cornelia și Răzvan în spate și au încăput. Acum a început: dreapta, stânga, traversează apa, tot înainte, urcă dealul, stânga, coboară panta, urcă alta și mai abruptă și gata s-a terminat drumul. Am ieșit din mașină afară la 10 grade, însă vântul puternic mai tăia vreo 6 din ele. Am mai mers vreo 5 minute pe jos și am ajuns la renumitul balcon.
Într-adevăr de aici aveai o priveliște extraordinară.
Cred că toate pozele de pe internet, care mi-au atras atenția, sunt făcute de aici.
Am mai fi stat noi pe aici să admirăm peisajul,
însă vântul înțepător nu era deloc de acord cu noi. Înapoi la mașină! Pe drumul de întoarcere facem o mică analiză: nu am fi avut nicio șansă să nimerim doar cu explicații. Lăsăm călăuza în apropierea casei lui și îi mulțumim cu o mică atenție materială cât să îl vedem și pe el că zâmbește și ne vedem de drumul nostru spre Zlatibor.
Dacă până acum am fi zis că prima poziție în topul preferințelor din Serbia era Đavolja Varoš, acum Rezervația Uvac ocupă locul întâi fără discuție.
