Vremea bună cică se cunoaște de dimineață. Afară e frumos, senin, soare, însă la prognoză cică e cod galben de furtuni cu descărcări electrice și ploi. Hai să mergem la Niš în cazul ăsta.
Se pare că sârbii sunt foarte preocupați acum cu modernizarea drumurilor și construcția de autostrăzi. Toată șoseaua principală până la Niš este în lucru și te trezești ba că mergi pe autostradă și gps-ul pe alături, ba că împarți cele 2 benzi ale unui sens de viitoare autostradă pentru ambele sensuri, ba că revii pe drumul vechi.
Cel puțin traversăm niște chei spectaculoase, cu sculpturi în stâncă dar fără o protecție și o consolidare vizibilă,
cu numeroase tunele, că nu ieșeai bine dintr-unul și intrai în următorul.
Am ratat prima intrare în Niš, iar pe-a doua a dat-o în bară gps-ul. Ne-am trezit în fața unui pod în reconstrucție pe care nu aveai cum să îl traversezi și nici rută alternativă nu vedeam. Decât să mă apuc să întreb localnicii, mai bine mă las păgubaș, șansele sunt minime a găsi pe cineva care vorbește limba engleză.
Am reușit să intrăm în Niš. Am dat peste un indicator cu Mediana, un sit arheologic important după cum îl găseam foarte des pe indicatoare și peste Iustiniana Prima, un alt sit arheologic.
Mediana s-a nimerit să fie chiar în drumul nostru. Am tras eu mașina în fața intrării căutând un loc de parcare și un biciclist foarte săritor s-a oferit să se ducă să vadă ce și cum. Bineînțeles că el vorbea pe sârbește eu pe românește că mă chinuiam degeaba să îi vorbesc în engleză. Dar ne-a lămurit că e în renovare. Bine că sunt o sumedenie de indicatoare care te aduc aici, dar este închis. Oricum noi aveam Mediana pe listă dar oarecum în plan secundar.
În principal era Turnul Craniilor și Cetatea din Niš. Lăsăm Iustiniana Prima să o vizităm la întoarcere și continuăm spre Turnul Craniilor. Găsim locația dar mai greu cu locul de parcare. Ne învârtim noi ce ne învârtim și lăsăm mașina undeva pe trotuar, alături de alte mașini. Sper să nu fie probleme.
Interesant acest Turn al Craniilor. Interesantă și povestea lui.
Mai departe. Urmează Cetatea Niš. Dacă ar fi fost să ne luăm după indicatoare am fi ajuns la intrarea principală și acolo nu am fi găsit loc de parcare neam. Dar pentru că ne-am luat după aplicația gps, am ajuns la intrarea opusă unde am lăsat mașina pe marginea drumului alături de alte 20 de mașini. Și am luat-o la pas să ne plimbăm prin parc, căci cetatea este amenajată ca un mare parc.
Din această cetate am reținut doar Moscheea
și intrarea principală.
La intrarea principală stătea de pază un polițist foarte haios. Parcă făcea balet când dirija. Și dacă prindea vreun șofer care "dormea" când el îi făcea semn să treacă, mamă ce-i făcea capul calendar. Iar dacă se găsea vreo băbuță să traverseze când nu-i venise rândul o fluiera și o trimitea înapoi de unde a venit chiar dacă ajunsese la mijlocul străzii.
Se cam făcuse ora mesei. Eram pregătiți să luăm masa în aer liber, în parc, dar era un pic cam răcoare din cauza vântului și ploaia parcă stătea să apară dintr-un moment într-altul. Așa că am luat masa în mașină.
Am încercat apoi să ajungem la Iustiniana Prima. Niște oameni binevoitori au oprit mașina în paralel cu noi la un semafor, probabil au observat că ne mișcăm cam haotic și nu prea știm încotro să o luăm și au tras concluzia că avem nevoie de ajutor. Toți trei vorbeau foarte bine engleza dar când i-am întrebat de Iustiniana Prima i-am băgat în ceață. Au zis ei că poate vrem la Mediana. Am zis fie ca să nu mai chinui oamenii degeaba. Am primit explicații cât să pot trece de prima intersecție și apoi a trebuit să plec mânat de claxoanele celor din spate. Am ajuns la Mediana, aici îmi aduceam aminte că ar fi trebuit să o iau la dreapta, dar indicatorul zicea înainte. L-am urmat și după asta nu a mai apărut niciunul.
Ia să vedem ce mai avem pe listă: Cascada Jelašnica. Știu că observasem la venire un indicator spre Cheile Jelašnica, probabil tot încolo trebuia să o luăm și pentru cascadă. Cam așa a fost. Am urmat drumul spre Jelašnica unde ne-au întâmpinat niște chei foarte frumoase, de-ți venea să le parcurgi la pas și să le tot fotografiezi. Însă se apucase să bureze și parcă nu-ți venea să stai prea mult în afara mașinii.
Am traversat cheile, am ajuns la coordonatele ce le aveam, am trecut și mai departe și nu am găsit cascada. Hai să ne întoarcem și să mergem cu ochii patru de data asta, că sigur ne-a scăpat undeva. Și așa a fost, era cât pe ce să mai trecem încă o dată pe lângă cascadă, fără să o observăm. În peretele vertical de pe margirnea drumului se făcea un mic intrând la un moment dat pe unde curgea cascada.
Următoarea pe listă este Cascada Komarica. Ne-am cam încurcat cu ieșirile astea de pe viitoarea autostradă până ne-am lămurit noi că trebuie să mergem spre Bela Palanka. Una din încercări a fost chiar ciudată, cei de pe contra-sens aveau voie să facă stânga prin fața noastră, dar noi aveam interzis la dreapta. După care au urmat câțiva kilometri buni în care nu am avut cum să întoarcem, am reușit într-un final să întoarcem și am ieșit pe acolo pe unde nu am avut voie să facem dreapta.
Această cascadă citisem că se vede cel mai bine de pe terasa restaurantului din apropiere. Cum am trecut podul de deasupra cascadei am și recunoscut peisajul și am zis că aici trebuie să fie. Aplicația gps, pe baza coordonatelor date, ne ducea însă mai încolo 1 km. Hai să vedem de curiozitate unde ne duce, poate ne duce pe partea cealaltă a râului la un loc de belvedere mai frumos, fără a fi nevoie să ajungem pe terasa restaurantului. Nu a fost chiar așa. A luat-o într-adevăr pe malul celălalt dar i s-a cam înfundat la un moment dat, am mai mers puțin pe jos, iarba era udă, apa trecuse prin adidași, mai și ploua și tot nu am reușit să văd cascada.
Hai înapoi! Ne-am oprit un pic mai sus de restaurant, în dreptul unei porți. Aici pare a se vedea foarte bine.
Lăsasem ceva ce părea a fi interesant de văzut la Bela Palanka pentru drumul de întoarcere, doar că nu a mai fost nevoie să ne întoarcem pe acolo, pentru că am găsit un drum mai scurt de a ajunge la Pirot.
