Azi avem pe listă să vedem Cetatea Petrovaradin din Novi Sad, Cetatea Bač și eventual situl arheologic Sirmium, dar acesta din urmă nu prea cred că o să mai încapă în program.
Am plecat cel mai târziu de până acum, la 12:45. Ne-am trezit și târziu și am pregătit și mâncare pentru Răzvan. Dar Novi Sad este aproape, în jumătate de oră am și ajuns. Am găsit un loc de parcare chiar înainte de intrarea în cetate. Aici ne-am întâlnit cu niște francezi foarte plimbăreți, care vizitaseră toată România, când s-a apucat omul să îmi înșire: Timișoara, Arad, Alba Iulia, Sighișoara, Târgu Mureș, Castelul Bran, Bucovina, Iași, Delta Dunării, Marea Neagră, București. Ce frumos!? A umblat ceva, ceva. Mă mai întâlnisem zilele trecute cu un turist din Slovenia care la fel știa câteva lucruri despre România, iar despre doamna aceea de la Piciorul Podului lui Traian care știa și limba română nu mai zic.
Să mergem la pas prin Cetatea Petrovaradin.
Nu ne prea încântă pe noi cetățile astea așa mari, nouă ne place să le vedem forma de ansamblu.
Am pornit mai întâi în direcția opusă față de zona turistică și ne formasem o concluzie pripită că nu ne place deloc.
Însă am luat-o apoi pe ziduri. De pe zidurile cetății se vede Dunărea și câteva poduri ce o traversează.
Mergând așa am ajuns și în extrema cealaltă a cetății. Aici parcă se mai conturează niște elemente de cetate.
Ni se pare că seamănă destul de mult cu Cetatea Alba Iulia.
Ne mai întâlnim de vreo 2 ori cu francezii în punctele cheie.
La ceas chiar sunt foarte multe grupuri de copii și de turiști.
Hai să mergem la mașină că s-a făcut ora mesei. Să cumpărăm și o înghețată cu linguriță căci lingurița lui Răzvan am uitat-o în cameră.
Mai departe să mergem la Cetatea Bač. Nu este chiar aproape de Novi Sad, ci la vreo oră de mers de aici, dar pozele de pe internet ne-au convins că merită. Și chiar așa e.
Nu mai auzisem de familia de Anjou de la istorie din liceu. Uite că au fost și pe aici.
La Sirmium este destul de clar că nu mai găsim deschis. Ce facem!? Mai are sens să mergem încolo sau mergem direct spre Vrdnik? Hai mai bine să mai mergem o dată la Novi Sad să mai facem o poză la Cetatea Petrovaradin de peste Dunăre. Am ajuns din nou în Novi Sad, am parcat pe un loc din zona II. Nu am reușit să înțeleg cum funcționează parcările astea, că suntem în intervalul orar în care ar trebui să plătim, dar nu e nimeni să ne ia banii. Și apoi varianta cu sms-ul are 2 cusururi: ce trimit prin sms și ce las în parbriz ca dovadă că am plătit și partea 2 e că mă costă mai mult trimisul sms-ului în roaming decât valoarea parcării. Mai e o chestie cu limită de 120 minute, poate dacă stai până în 2 ore nu trebuie să plătești. Am lăsat-o și noi așa că oricum nu aveam de gând să stăm mult. Am tras o fugă până pe faleză, că seamănă foarte mult cu faleza Dunării de la Galați, am făcut câteva poze la cetate și ne-am întors.
Am pornit spre Vrdnik. Văzusem dimineață când am plecat din Vrdnik un indicator spre Kula Vrdnik. De asemenea în fiecare seară când am ajuns în Vrdnik parcă am văzut pe deal ruinele unei cetăți. Kula îmi suna parcă a turn. Dar de unde până unde? Stai că am fost noi într-una din peregrinările noastre prin țară la o culă turcească: Cula Turcească de la Ciacova. Așa am făcut legătura că acela trebuie să fie drumul spre cetate. La întoarcere am zis să tragem o fugă până acolo că nu sunt decât 700 m. Contrar așteptărilor nu este drum de mașină până la cetate. Și nici indicatorul cu 700 m nu făcea referire la distanța până la cetate, ci până la alta locație care purta aceeași denumire.
Dar nu a fost mult nici până la cetate, cred că tot vreo 700 m. Am avut un pic de urcat prin pădure și era cam întuneric dar a fost un traseu ușurel.
Păi cum am fi putut spune noi că am fost la Vrdnik, am vizitat toate cetățile de la sute de kilometri distanță, dar nu am vizitat-o pe asta de lângă sat.
