Când am deschis ochii dimineață am rămas plăcuți impresionați de locația de cazare. Bine că e liniște și frumos acum, că nu suntem decât noi cazați. Dar când o fi plină pensiunea și fiecare gașcă țipă pe câte o parcelă din grădină, ori la grătar ori pe terenul de fotbal ori în spațiul de joacă pentru copii, trebuie să fie o hărmălaie aici... Până la urmă nivelul de zgomot depinde de colocatarii pensiunii și cred că ar putea fi destul de liniște și cu pensiunea plină. Până una alta mi se pare foarte frumos amenajată întreaga grădină.
Gazda foarte amabilă ne-a prezentat toată regiunea și cu harta în față ne-a și făcut planul de plimbare pentru ziua curentă. A asociat fiecărei locații câteva poze făcute personal și mici povestioare, astfel încât să ne fie mult mai clar ce merită vizitat.
Mai întâi să mergem la cariera de marmură. Ne-a explicat gazda de la pensiune cu lux de amănunte cum să ajungem la carieră. Am primit destule puncte de reper, trebuia să urmăm a nu știu câta curbă la stânga. Dar nu îmi mai aduc aminte toate detaliile primite, însă ce este clar este că am ajuns fără bâlbâială la carieră.
Apoi hai să mergem la Poiana Izoi. Până acolo aflasem că este un drum forestier destul de lung, dar care poate fi parcurs fără probleme de orice mașină. Acum, după ce l-am parcurs, aș mai adăuga, poate fi parcurs fără probleme cu orice mașină, dar necesită destul de mare atenție pe alocuri. Atâtea informații am primit de la nenea de la pensiune, încât începusem să le amețesc bine. Știam că pe undeva există niște cuptoare de var scoase demult din folosință. Se pare că le-am identificat pe acest drum.
Sus, trebuia să trecem pe lângă Cabana Gaudeamus și ajungeam la o poiană largă care oferă o priveliște minunată asupra împrejurimilor.
Ce munți or fi aceia, de au zăpadă?!
Mai zicea nenea de un izvor. Dar nu știu dacă vorbea de această curgere de apă.
Cred că vorbea totuși de altul, mai aproape de șoseaua principală, unde am văzut oprite niște mașini cu portbagajele pline cu bidoane de apă la 5 litri.
Mai departe, să vedem monumentul lui Czaran Gyula. În românește cică ar fi țăranul Gheorghe, personaj important pe aceste meleaguri. Cică ar veni uneori tocmai din Ungaria persoane și lasă coroane de flori la acest monument. Să fie oare cel care a pus baza majorității drumurilor forestiere de prin zonă?! Sau am început eu să confund poveștile?
Chiar ne întrebam mai devreme pe unde zicea nenea că este Vila Unu. Nici pe hartă nu am găsit-o, așa că am cam renunțat la ideea de a o mai găsi. Dar mergând pe cărare spre Peștera cu apă, am dat și peste Vila Unu.
După vreo 200 de metri am ajuns și la Peștera cu apă.
Și uite-așa am cam atins toate obiectivele din Moneasa pe care ni le-a pus gazda de la pensiune pe listă. Următorul punct pe listă, pus tot de gazdă era Cetatea Dezna, în localitatea din apropiere. Cu o zi înainte nu eram prea siguri dacă vom putea ajunge la această cetate, întrucât din ce citisem pe net, trebuia să facem un traseu de vreo 4 ore plecând din Moneasa. Dar nu am citit nicăieri că s-ar putea urca destul de lejer chiar din Dezna. Această informație am primit-o acum dimineață de la gazdă și pe lângă acest lucru mai aflasem că ar trebui să ne luăm gândul de a mai încerca să ajungem la vreo peșteră, în afară de Peștera cu apă, pentru că urcușul la acestea este destul de abrupt. Dar aflând că putem ajunge fără probleme la Cetatea Dezna într-o urcare lejeră de vreo 30-40 minute, am renunțat foarte ușor la a mai vizita celelalte peșteri.
Ajunși în Dezna am găsit un indicator pe care puteai doar să ghicești ce scrie, asta în ideea că deja ești informat.
Am zis totuși să ne asigurăm că acesta este singurul traseul spre Cetatea Dezna. Că din cele observate până acum, ne-am obișnuit ca traseele marcate să urce spre cetăți pe pantele cele mai abrupte, așa cum a fost și la Cetatea Șoimoș și la Cetatea Șiria. Întrebând niște săteni dacă găsim vreun traseu mai lejer de urcat la cetate, am fost puțin luați în balon, cică nu se poate urca decât pe jos. De parcă noi am fi vrut să urcăm cu mașina, dar na, ce să stai să le explici oamenilor că întrebai doar dacă există și vreun alt traseu de urcat pe jos, nefiind interesați de drumuri pentru mașină. În sfârșit, am înțeles că ar mai exista unul din capătul celălalt al satului, dar ne-am dat seama că nu prea au chef să ne explice. S-or fi plictisit și ei de atâtea persoane care vin până aici și îi întreabă cum să ajungă cu mașina la cetate... Am urmat traseul marcat ce l-am găsit prima oară și în aproape o oră eram sus.
Chiar sus la ieșirea în platou ne-a întâmpinat un șerpișor.
Am trecut pe lângă el și ne-am apropiat de cetate.
În grădina cetății a crescut o pădure de liliac, din care nu se mai putea dezlipi Cornelia.
Steagul flutura și acum în vânt pe zidul cetății.
Cetățile astea au fost construite nu pentru a fi admirate de jos ci pentru a putea ele să străjuiască împrejurimile.
Hai că de-acum avem doar obiective de șosea, cred. Am ajuns în Ineu și știam că Cetatea Ineului este chiar în oraș. Am văzut noi o stradă ce se numea Strada Cetății. Păi nu degeaba s-o numi așa, trebuie să fie chiar strada cetății, așa că am urmat direcția străzii. Am mers noi ce am mers tot înainte până când la un moment dat am observat că nu mai suntem pe Strada Cetății și aproape că ieșisem din oraș. Nu cumva ar fi trebuit să o luăm în sensul opus ca să ajungem la cetate?! Ba da! Am făcut cale întoarsă și de la intersecția de unde am luat-o greșit am mai mers câteva sute de metri și am ajuns la Cetatea Ineului.
Mai departe. Ieri parcă văzusem pe harta turistică și rutieră ce o purtăm tot timpul cu noi la mașină, un castel la Șimand. Nu e chiar în drum, dar nici nu trebuie să ocolim prea mult.
Și tot am mai avea timp să vizităm ceva. A găsit imediat Cornelia ceva, la Șepreuș. Aici cică ar fi fost 3 castele (sau 4) dintre care iese în evidență clădirea în care își desfășoară acum activitatea Primăria comunei Șepreuș și Consiliul Local.
Bag seama că locuitorii de prin zona asta au o mare afinitate pentru "Sân" pentru că am întâlnit foarte multe localități ce încep cu "Sân": Sânmartin, Sânpaul, Sântana, Sânpetru. Dar parcă o și mai mare atracție au pentru litera ș. Ai spune că localități precum Șimand, Șiria, Șofronea, Șicula, Șiclău, Chișineu-Criș nu ar dovedi acest lucru, că nu sunt chiar ieșite din comun. Dar cred că sunteți de acord că denumiri precum Șepreuș, Șiștarovăț, sau iaca una și mai și: Șomoșcheș, nu prea întâlnești la tot pasul.
