Era ultima zi de concediu și parcă nu aveam nicio tragere de inimă să ne întoarcem acasă. Dar trebuia, pentru că a doua zi începeam munca. Hai totuși să înțesăm drumul spre casă cu mai multe opriri la diverse obiective ca să uităm de faptul că azi se termină concediul și să îl umplem la maxim. Dacă tot suntem la Bacău, hai să începem cu Biserica Precista.
Despre existența Bisericii Precista știam încă de când locuiam în Bacău. Pe atunci, din câte îmi aduc aminte, îi ziceam Mănăstirea Precista. Și îmi mai aduc aminte că nu exista un perimetru foarte clar delimitat. Intram în curte pe unde este poarta principală, treceam pe lângă ruinele din spatele bisericii și mergeam până la blocurile din apropiere, că acolo aveam nevoie să ajung. Nu dădeam prea mare importanță ruinelor. La vremea aceea nu prea mă interesau astfel de lucruri. Că Biserica Precista este ctitorie a lui Ştefan cel Mare, de asemenea știam de ceva vreme, dacă nu chiar tot de pe vremea când locuiam în Bacău. Era o informație bine păstrată într-un sertăraş de memorie în ideea că la un moment dat îmi va fi folositoare. Uite acum a devenit utilă, când ne-am propus să mergem pe urmele lui Ştefan cel Mare, să îi vedem realizările.
Ansamblul curții domnești de la Bacău cuprinde Biserica Precista, Ruinele Casei Domnești și Ruinele Turnului de Apărare. Iaca curtea asta nu este doar curtea unei biserici sau mănăstiri, ci a fost o curte domnească, iar biserica era biserica curții domnești. Așa cum se vorbește despre Curtea Domnească de la Târgoviște sau de Curtea Domnească de la Suceava ar trebui să vorbim și despre Curtea Domnească de la Bacău. Doar că din Curtea Domnească de la Bacău are rezonanță mai mare Biserica Precista. Dar astea sunt doar părerile unui neavenit, adică ale mele personale și nu trebuie a fi înțelese ca substitut părerilor unui specialist.
Acum am venit să privesc cu alți ochi Curtea Domnească și Biserica Precista. Am intrat în biserică și am început să privim cu atenție și să fotografiem picturile. Nu par deloc a fi picturi vechi.
Văzându-ne așa de interesați, o persoană, care cred că avea în grijă biserica, a venit la noi și ne-a confirmat că biserica a fost repictată în totalitate nemaipăstrându-se nimic din original. Era tare mâhnit din această privință. Ne-a mai povestit el câteva tot de la capitolul reconstituiri fără cunoștințe de arheologie.
Hai să vedem și Ruinele Casei Domnești
și Ruinele Turnului de Apărare.
Să mergem mai departe. Am pornit la drum fără să mai avem o țintă sigură. Ne orientăm pe parcurs și vedem ce-om mai găsi. A scos Cornelia cartea mănăstirilor, că doar nu am cumpărat-o degeaba, și a început să răsfoiască. A găsit Mănăstirea Pogleț, pe undeva pe-aici, prin județul Bacău. Am mers până la Răcăciuni, unde am făcut stânga spre Pânceşti. Am traversat Siretul. Era să zic că am traversat Bistrița, dar am uitat că puțin mai sus, în apropierea orașului Bacău, are loc confluența dintre Bistrița și Siret. De aici încolo apele reunite ale celor două râuri vor purta numele de Siret. Am trecut aici peste un baraj destul de mare, care formează Lacul Răcăciuni. Probabil și barajul se numește Barajul Răcăciuni și dacă s-o numi altfel, în necunoștință de cauză îl vom denumi Barajul Răcăciuni.
Imediat ce am traversat barajul am pus ochii pe un loc de pescuit foarte simpatic.
Am cerut apoi ajutor gps-ului să ne ducă în localitatea Pogleț și chiar părea că știe el pe unde să ne ducă. Pe drum ne-am lăsat păcăliți de un indicator de sit arheologic.
Cu ajutorul unui sătean care chiar luase parte la săpături, am ajuns la locul cu pricina, unde nu vezi nimic sau cel puțin un ochi de necunoscător nu vede nimic.
Doar un câmp săpat ca pentru semănat.
Acestea să fie oare rămășițele săpăturilor arheologice?!
Să revenim la traseul nostru, conduși de gps. Ne-a dus el ce ne-a dus, până când ne-a pus la un moment dat să virăm dreapta, cred că prin Pânceşti, și ne-a băgat prin pădure. Acum e frumos prin pădure, n-am ce zice, dac-ar fi și drumul măcar pe jumate la fel de frumos, ar fi fost extraordinar. Noroc că nu a fost prea lung drumul prin pădure. Și când am ieșit pe partea cealaltă, am trecut pe lângă o şatră de țigani instalați cu "cortul", am mai ocolit un deal și am ajuns din nou la asfalt. Bun, am ajuns în Pogleț, acum unde e mănăstirea?! Nici oameni nu prea vedeam la ochi ca să întrebăm. Dar am dibuit-o până la urmă.
În incinta mănăstirii este o biserică de lemn veche, ce pare a fi afumată.
Citise Cornelia că în biserică ar mai fi o icoană foarte veche. Asta trebuie să fie.
Ne-am continuat apoi drumul până la Mărășești, unde am oprit la Mausoleul de la Mărășești. Mi-am adus aminte că ultima oară când am trecut pe aici era în renovare, fațada era acoperită de schele și nici în interior nu am putut intra. Pai hai să îi mai facem o vizită acum.
Hm!? Parcă am mai intrat în interior când eram foarte mic, dar nu mi-a rămas în minte decât o imagine obscură, ca de niște catacombe neiluminate. Acum parcă e cu totul altceva.
Am cumpărat de aici ghidul cu toate Mausoleele din județul Vrancea. Dintre acestea se pare că pe cel din Focșani nu l-am vizitat. Păi hai să trecem azi pe acolo. Până să ajungem în Focșani a mai descoperit Cornelia o mănăstire veche prin județul Vrancea, Mănăstirea Mera, o ctitorie a lui Dimitrie Cantemir. Din Focșani am urmat drumul spre Odobești și în continuare spre Mera. Mergând pe acest drum ne-am dat seama că am mai fost o dată pe aici, când am vizitat Focurile Vii de la Andreiaşu de Jos. Pe drum ne-a atras atenția un indicator spre Biserica Sfântul Nicolae Căpătanu, un monument. Dacă nu ne-am plimbat pe ulițele satului o grămadă în direcția înapoi, de unde am venit, de aveam impresia că ajungem în satul anterior. Mă întrebam acum dacă chiar nu exista totuși un alt drum mai scurt de la șoseaua principală. După ce că ne plictisisem de mers, am mai dat și peste un tractor care era oprit în mijlocul drumului de nu aveai loc să treci pe lângă el. Nimeni în cabina tractorului! Caut eu cu privirea de jur împrejur pe cineva care să pară oarecum interesat de faptul că tractorul stătea în calea fericirii noastre, ca să îl putem întreba dacă știe a cui e tractorul. Și am dat chiar peste proprietar. Am rămas uimit că nu era beat și cu zâmbetul pe buze își cerea scuze, dar i se stricase tractorul în drum și rugase pe cineva să vină să îl tracteze. Acum dacă tot ne-ai blocat drumul zi-ne măcar dacă suntem pe drumul cel bun să nu mai așteptăm degeaba. Chiar eram pe drumul cel bun și nu mai aveam mult. Cât despre ajutorul de tractare, într-adevăr nu a durat mult și a venit un microbuz și l-a ajutat să deblocheze drumul. Am mai mers noi ceva, ceva și tot nu găseam biserica. Tare ascunsă mai e biserica asta. Cu ajutorul unor copii de prin zonă am reușit să o găsim, în cele din urmă. Însă nu am văzut nimic așa extraordinar la această biserică care să merite tot efortul. Cine știe poate în interior o fi ceva cu adevărat special, dar nu era deschisă nici măcar poarta.
Am plecat repede că mai aveam lucruri mai interesante de văzut, cum ar fi Mănăstirea Mera. Ee, uite aici chiar ne-a plăcut ce am văzut. Un zid înalt de cărămidă împrejmuia o biserică cu acoperișul parcă asemănător celor ctitorite de Ştefan cel Mare, că doar nu am părăsit încă Moldova.
Se pare că au și un izvor subteran în incinta mănăstirii.
Oare să sunăm preotul sa ne deschidă să vedem biserica și la interior!? Parcă nu ne vine să îl deranjăm, dar altfel de ce şi-ar fi pus numărul acolo, dacă nu să fie deranjat. Și dacă îl chemăm și apoi așteptăm prea mult până să vină!? Și cum se întâmplă de obicei când îți pui prea multe întrebări, am plecat cu coada-ntre picioare.
Să ne întoarcem acum spre Focșani. La Odobești am văzut din zbor un alt semn de monunent istoric și indicator spre Beciul Domnesc. Hai că ne macină curiozitatea să vedem ce și cum. Nu mergem 100 m și ajungem la locația cu pricina. În curtea unei fabrici, probabil una de vinificație, chiar la intrare era o poartă veche, închisă cu un lacăt, ce părea a fi intrarea spre un beci. Ăsta trebuie să fie Beciul Domnesc. Să înțeleg că ăsta chiar este un beci domnesc, iar denumirea vinurilor Beciul Domnesc își are originea chiar într-un beci domnesc veritabil?
Nu a durat mult și s-a sesizat un paznic și a ieșit la geam de la etaj să ne întrebe de sănătate. Am aflat că Beciul Domnesc se poate vizita doar cu aprobare de la Vinalcool Focșani. Atunci hai să mergem la Focșani. Dar nu pentru a obține aprobare, ci pentru a vizita Mausoleul de la Focșani. Aici am dat peste un parc de joacă pentru copii, agitație mare, hărmălaie mare.
Gata, ne-ajunge, hai să mai mergem și pe-acasă.
