O zi mohorâtă, după o noapte foarte umedă. Dar asta nu ne poate ține în casă. Pentru astăzi avem doar obiective de șosea, așa că nu ne impresionează prea tare vremea.
Drumul de la Zalău până la Huedin este înțesat cu biserici de lemn. Acum aveam să aflu că Sălajul este județul bisericilor de lemn și nu Maramureșul, după cum aveam eu impresia. Și sunt într-adevăr multe. Cred că fiecare localitate are câte o biserică de lemn. Acum nu toate bisericile de lemn sunt vechi și nu au fost declarate monument istoric sau au valoare de patrimoniu.
Prima oprire: Biserica de lemn din Ciumărna. Aici am văzut indicatorul de monument istoric, dar nu am văzut ulița pe care trebuia să intrăm, întrucât aceea părea a fi intrarea în curtea omului vecin cu biserica. Am continuat vreo 200 de metri gândind că urmează a găsi intrarea, dar nu. Ne uitam în urmă la biserica de lemn ce o vedeam pe dealul ce se îndepărta. Am întors și am oprit în dreptul semnului. Acum am văzut că urca un drum de pământ ce părea a duce la biserică. O asociere foarte interesantă: drum de pământ după o noapte foarte ploioasă. La prima vedere părea totul în regulă. Am urcat cam 100 de metri și am văzut că ne depărtam de biserică. Hai să oprim și să mergem pe jos prin iarba plină de rouă. Am găsit un mic refugiu în iarbă ca să nu blochez drumul, că cine știe ce căruță oi încurca.
Am făcut un tur al bisiericii, pentru că nu era deschisă să o vizităm și în interior.
Dar Cornelia a venit cu ideea strălucită de a face poze pe gemulețele bisericii. Privind inițial la ele, ziceai să sunt exterm de murdare, iar reflexia luminii din exterior nu îți va permite să vezi nimic în interior. Toată problema aici este că lumina mult prea puternică din exterior ajunge și se reflectă de geamul bisericii. Dar așa cum instictiv pui mâna în lateralul feței și te lipești cu mâinile și nasul, dacă nu îl ai prea mare, de geam pentru a crea un tunel cu luminozitate scăzută și a putea vedea în interior, așa am făcut și pentru obiectivul camerei foto. Și am reușit să memorăm ceva din interior.
Am încercat și din alte unghiuri să fotografiez biserica, poate, poate o ieși una cu mai puține obstacole în cale.
Următoarea oprire: Biserica de lemn din Poarta Sălajului.
Nici aici nu am găsit biserica deschisă, așa că ne-am mulțumit cu privitul ei din exterior. Cât despre privitul interior pe gemulețe nu a fost posibil peste tot pentru că unele aveau perdeluțe, altele aveau gemulețul spart sau grilajul exterior atât de îngrămădit încât nu încăpea aparatul foto.
Am continuat până la Sînmihaiu Almașului. Aici nu părea a se putea ajunge cu mașina până la Biserica de lemn din Sînmihaiu Almașului. Din drumul principal se vedea biserica sus pe deal și căutam un loc cât mai apropiat de biserică de unde speram noi că o să putem urca pe jos până la biserică. Am înconjurat dealul, am trecut de biserică și nu au mai apărut scările care să ne urce la biserică. Mi-am adus aminte că văzusem la un moment dat un drum care urca dealul, dar la vremea ceea părea a fi prea departe ca să fie cel care ne trebuia nouă, plus că nu era prea prietenos. Ne-am întors și l-am urmat. Era drumul care urca la biserica nouă. Se pare că de-aici era în amenajare un drum proaspăt care să ajungă până în ușa bisericii. Acum era pietruit, frumos nivelat și am mers lejer pe el până în dreptul bisericii. Acum, dacă or veni mai multe mașini cu vizitatori, nu știu unde or să parcheze toate. Așa că iar am înnămolit lăbuțele Pumiței ca să nu blochez drumul cât timp facem noi un tur de biserică.
Biserica asta este ceva mai mare decât celelalte vizitate până acum. Are și pridvor.
Să nu zăbovim prea mult. Să vedem Biserica de lemn din Zimbor. Și această biserică este amplasată în vârful dealului, se pare că regula se respectă în continuare.
Am traversat tot cimitirul pentru a ajunge la biserică.
Facem o pauză de biserici de lemn. Mergem spre Almașu. Parcă am mai fost pe aici. Mi se par cunoscute ulițele satului. Îmi aduc aminte că pe undeva pe aici am trecut cu roțile mașinii până la jumătate printr-un pârâiaș ce travesa ulița. Iar la capătul satului se făcea la stânga un drum de pământ ce urca dealul până la Cetatea Almașului. Noi am lăsat mașina la intersecția aia și am urcat pe jos până la cetate. Așa multe detalii mi-au apărut în minte doar la vederea acestei uliți, uliță pe care în mod normal nu ai vedea nimic ieșit din comun, dar pentru mintea mea se pare că a fost cheia ce a deschis o zonă de amintiri destul de ascunsă. De altfel, dacă ziceam înainte de a pleca la drum că trecem prin Almașu, nu-mi spunea nimic. Cetatea Almașului: nici acest nume nu-mi zicea mare lucru. Și totuși parcă, parcă, Cetatea Almașului suna un pic cunoscut, îmi aduc aminte că în urmă cu vreo 5 ani am bătut județul Cluj în lung și-n lat scotocind după toate cetățile și castelele. Și pe oricine întrebai prin satele din apropiere de Huedin știau de această cetate și de nicio alta. Dar nu făceam deloc legătura între numele Cetatea Almașului și tot restul detaliilor care au ieșit acum de la naftalină. Hai să continuăm drumul să vedem dacă memoria îmi joacă feste au ba. He, he, acum pârâiașul trecea printr-o conductă pe sub șosea. Mai departe, am ajuns și la drumul ce urca la cetate. Undeva sus acolo se vede și Cetatea Almașului. Dar asfaltul drumului s-a cam înmuiat de la atâta ploaie și nu cred că ne-ar putea ține pe făgaș, dar hai să încercăm, că altfel nu ne arde să o luăm pe jos. Nu cred că am făcut 50 de metri că s-a mai înclinat puțin șoseaua și am început să pedalăm în gol. Așa că am luat-o binișor înapoi cu spatele.
Lasă că îmi aduc aminte destul de clar că am urcat acolo sus. Am urcat inițial pe o cărare mai abruptă, cred că ne-a furat peisajul, că am trecut printr-un fel de canion ce separa 2 coame ale dealului. Iar la coborâre am descoperit o cărare mult mai lejeră, ce ieșea înainte de a intra în canion, dar nouă dacă ne-a făcut cu ochiul canionul, l-am traversat.
Dar Castelul Csaky din Almașu nu-mi aduc aminte să îl fi băgat de seamă când am fost pe-aici data anterioară.
Am oprit în Huedin să facem refill la crănțănele. Și chiar în fața locului de parcare era Biserica reformată din Huedin.
Simpatic ceasul și cu stema, nu?
Am continuat spre Castelul Bocskai din Aghireșu. Cred că am mai fost și pe-aici.
Privind pe hartă, am văzut un drum de la Aghireșu care ieșea la Cuzăplac trecând pe la Petrindu. Foarte bine, ca să nu mai ocolim prin Huedin. Am ajuns la un moment dat la 2 indicatoare de intrare sau ieșire din localitate, nu-mi era foarte clar care și cum, că nu vedeam clar tăietura roșie. Pe unul scria Ticu, pe altul Dâncu. Dar să zicem că am ajuns în Ticu. Nu păream deloc a fi pe drumul cel bun. Dar cel puțin am mai găsit o biserică de lemn. Cum să-i zicem Biserica de lemn din Ticu sau Biserica de lemn din Dâncu? De-abia acasă, când am refăcut traseul am amflat că de fapt era Biserica de lemn din Ticu - Colonie.
Și, ca să avem încă o dovadă că nu suntem pe drumul cel bun, aici s-a terminat brusc asfaltul. Acum ajung să îi dau dreptate și eu gps-ului, care ne ruga de vreo jumătate de oră să ne întoarcem. Dar eu nu și nu, că mă obișnuisem să ne zică să ne întoarcem și când nu trebuia. Acum derulez filmul înapoi și îmi aduc aminte că a fost la un moment dat o bifurcație, un drum cobora, altul urca, ambele la fel de bine asfaltate și atunci mi-a părut cel din dreapta că e cel principal, dar de fapt fusese celălalt.
Acum e clar că suntem pe drumul ce bun. Am ajuns la Biserica de piatră din Petrindu
Am ieșit la Cuzăplac, am luat-o înapoi spre Zimbor, dar am urmat drumul la dreapta spre Sâncraiu Almașului. Aici eram în căutarea Drumului lui Traian. Am oprit în Sutoru și am rugat niște femei în vârstă să ne povestească ce știu ele despre Drumul lui Traian. Și parcă le-am gâdilat la limbă că s-au pornit să povestească și nu se mai opreau. Am primit atâtea detalii despre persoane de la care au auzit și ele la rândul lor, că cică se zice că drumul urma Valea Almașului, dar nu se știe exact pe unde ar fi mers drumul și probabil se mai pot vedea și astăzi dalele din vechiul drum numit Drumul lui Traian, dar nu ar putea să ne zică pe unde. Din când în când se mai opreau puțin să se contrazică la capitolul detalii. Erau tare simpatice. Au început la un moment dat să se repete și ușor, ușor am încercat să ne facem de drum, mulțumindu-le pentru povești, dar să nu le jignim carecumva oprindu-le din povestit. Am pornit în căutarea Plopului lui Kiss Karoly, întrucât știam că Drumul lui Traian trece chiar pe lângă acest copac. Am traversat la un moment dat râul Almaș și apoi am încercat să mergem paralel cu Valea Almașului. Acela din depărtare trebuie să fie Plopul lui Kiss Karoly. Să vedem pe unde găsim un drum să ajungem la el.
Am găsit un așa zis drum care nu o lua pe de-a dreptul prin miriște, ci părea a merge chiar pe granița dintre 2 parcele de pământ. Și astfel am ajuns să vedem de-aproape Plopul lui Kiss Karoly. Însă nici urmă de Drumul lui Traian.
Am renunțat la ideea că vom mai găsi acum Drumul lui Traian. Poate data viitoare vom aloca mai mult timp acestei căutări și cine știe poate vom avea mai mult succes. Ne-am întors la Sînmihaiu Almașului și am urmat drumul spre Hida. Știam că pe undeva pe drumul acesta vom găsi Piatra Dracului.
Mănăstirea Strâmba nu era neapărat pe lista noastră, dar pentru că am văzut-o pe atât de multe indicatoare și chiar de la distanțe destul de mari, ne-am decis că trebuie să o vizităm.
Biserica de lemn datează din secolul al XV-lea și este declarată monument istoric.
Am observat că au un țarc mare cu vreo 3 - 4 Bambișori. Și am pornit cu aparatul foto la ochi să mă apropii de căprioare să le fac o poză cât mai de aproape, încercând să nu le sperii. Eram așa de concentrat pe făcut poze căprioarelor, încât nu am auzit din spate glasul subțiat al Corneliei care mă striga.
Veniseră pâș - pâș dulăii cei rânjiți. Ne-am retras și noi spre mașină.
Acum din spatele geamului mașinii nu mai păreau așa fioroși.
Ia uite și un ponei acolo în spate.
Se cam înserase. Ia să vedem ce mai putem vizita pe aici prin zonă. Castelul Bethlen din Dragu nu e așa de departe.
Și, în final. să vedem și Biserica de lemn din Baica.
Ne ajunge pe ziua de azi.
