Peste noapte am stat la o pensiune în Sînmartin, foarte aproape de Oradea. Cred că strada era destul de nouă având în vedere că nu am găsit adresa pe GPS. Și dacă strada era nouă, și pensiunea trebuie să fi fost nouă. Iar noi aveam onoarea să stăm singuri în această pensiune. Tot living-ul, toată bucătăria și toată sala de mese erau numai ale noastre.
Și ca să demonstrăm că ne simțeam ca la noi acasă, am reușit să și pătăm una din fețele de masă cu vin roșu. Sper să fi ieșit la spălat, că de sughițat nu am sughițat ulterior.
După ce am luat micul dejun la restaurantul personal, am pornit spre Cetatea Biharia. Când ne-am ales locul de cazare nu ne-am gândit la acest aspect, dar a trebuit să traversăm întregul oraș Oradea și traficul nu e chiar neglijabil. Am ajuns în localitatea Biharia, am intrat, am ieșit, am intrat înapoi, am ieșit pe altă parte, nu am găsit niciun indicator care să ne arate că pe aici ar fi vreo cetate. Hai să întrebăm. Primul întrebat a știut să ne explice destul de clar pe unde să o luăm. Trebuia să intrăm pe o uliță îngustă și să ajungem cumva în spatele caselor. Nu aveam nicio șansă să ajungem acolo fără îndrumări.
Aici ne-a întâmpinat un mânz și a fost dragoste la prima vedere între el și Pumița.
De teamă că o s-o ia la călărit am mutat-o mai departe. Acum stătea în cadru, la poză, dar mai bine așa decât să ajungă acasă cu vânătăi.
Cam ăsta e simbolul Cetății Biharia.
Să mergem mai departe, să vedem Cetatea Adorjan sau Cetatea Adrian. Aceasta este localizată undeva prin apropierea localității Sălard. Am ținut drumul dinspre Sălard spre Sîntimreu și pe la jumătatea distanței, după ce am traversat râul Barcău, am lăsat mașina și am pornit pe jos, spre dreapta, pe dig, de-a lungul râului Barcău. Dacă te uiți cu atenție de pe pod poți vedea turnul cetății. De fapt, doar acesta a mai rămas în picioare.
Și tot mergând pe dig așa, ia uite cine ne încântă privirea. Erau 2 căprioare ce ieșiseră la plimbare.
Când am ajuns la cetate ne-a întâmpinat o altă căprioară. Pesemne că aici este tărâmul căprioarelor.
Iar acum, dacă noi ne întoarcem la mașină, se întorc și ele acasă.
Plimbarea cu totul nu a durat mai mult de 1 oră.
Ia să vedem ce a mai descoperit Cornelia că mai putem vizita prin zonă. Cică Cetatea Piatra Șoimului urmează. Parcă am mai auzit de cetatea asta înainte de a pleca în concediu, pe când studiam ce se poate vizita prin zonă și încercam să încropesc un plan. Știu că o notasem și eu pe undeva, și în mod clar pe ciorna aia a rămas. Dar se pare că a redescoperit-o Cornelia. O fi descoperit ciorna mea sau o fi găsit-o căutând pe internet, important este că a găsit-o.
De la Aleșd am urmat drumul spre Peștiș și de aici au început să apară destul de des panouri de prezentare a cetății. Nu cred că am mai văzut nicăieri așa multe panouri de prezentare a unei cetăți.
Din Peștiș am pornit pe un drum neasfaltat, pe unde ne-au îndrumat indicatoarele, cred, sau om fi întrebat pe cineva?! N-aș putea să zic cu certitudine, dar în mod sigur am găsit multe panouri de-astea de prezentare pe care vedeam desenată câte o săgeată, care să ne zică subtil că mai avem de mers. Și am mers pe drumul ăsta de ne-am plictisit. Ne uitam ba pe dealul din stânga, ba pe cel din dreapta și cetatea nu mai apărea. După ce am mers vreo 3 km am întâlnit 2 oameni pe marginea drumului. Nu am risipit momentul și i-am întrebat. Cică mai avem de mers încă vreo 2 km. Bine că era drumul acceptabil de mers cu mașina. Și după fix 2 km am ajuns la un canton. Și de aici se vedea cetatea sus pe deal. N-am ce zice, oamenii ăștia chiar se pricep la estimat distanțe.
Aveam o oarecare teamă că va trebui să urcăm o grămadă până la ea. Dar privind-o de aici ne-am liniștit. Hai că nu e așa departe și nici nu pare a fi mult de urcat. Am făcut până într-o oră până sus.
Și zic eu că a meritat.
Acum hai să mergem spre Port, așa aveam eu impresia că se numește localitatea. De fapt, localitatea se numește Porț. Aici găsisem eu undeva că ar exista un sit arheologic. Am ajuns acolo, dar nici urmă de sit. Am mai și întrebat un nene, care părea că știe despre ce e vorba. Acesta ne-a cam lămurit că vânăm cai verzi pe pereți. Ne-a sugerat în schimb să admirăm viaductul peste care va trece autostrada, căci este tare mediatizat acest pod, au venit cică de multe ori televiziunile aici și au filmat minunăția.
Privind așa cu un ochi nepriceput aș zice că e foarte fain viaductul ăsta, dar oare chiar era necesar să treacă autostrada pe deasupra acestui lac? Nu ar fi fost mai simplu să îl ocolească? Poate că ideea a fost să facă ceva frumos, astfel ca locuitorii din vecinătate să aibă cu ce se lăuda și să aibă ce admira, iar trecătorii pe autostradă să admire lacul și barajul.
Am dat o fugă și până la Balc să vedem Castelul Degenfeld.
Și-apoi am ținut drumul spre Șimleul Silvaniei. Aici am oprit să vedem Cetatea Bathory.
Am luat roată cetatea de jur împrejur dar nu aș putea spune că am găsit un unghi din care să prind esența cetății.
Cam atât pe ziua de azi, acum hai la nani la Zalău.
