Pentru ziua de azi aveam în plan să vedem Castelul de la Banloc, Cetatea de la Ciacova, Bastionul din Timișoara, Castelul din Carani, Mănăstirea Bezdin, Mănăstirea Hodoș Bodrog, Cetatea Aradului și dacă mai rămâne timp, Castelul Purgly. Am pornit spre Timișoara și când am văzut cât de greu se circulă prin acest oraș, am tăiat imediat de pe listă obiectivele din Timișoara și Arad. Am pornit spre Banloc pentru a începe de la cel mai sudic obiectiv, Conacul Banloc.
Ajunși aici, am fost surprins să văd că are un panou indicator de monument.
Și apoi mă aștepam să fie o clădire destul de simplă. Însă am găsit mai multe elemente care mi-au plăcut. Intrările în curtea castelului sunt sub forma unui zid cu turnulețe și creneluri, chiar dacă acestea sunt doar de formă.
Clădirea anexă are coloane precum templele, aș îndrăzni să spun în stil doric.
De asemenea, am văzut câteva embleme și fresce pe fațada conacului.
A vrut și ea să fie vedetă, să apară în ziar.
Cred că pentru locuitorii din Banloc, o mașină cu număr de București, venită să vadă conacul și să facă poze, nu poate însemna decât că sunt niște ziariști. Probabil au mai trecut și alții înaintea noastră pe acolo, să mai inventeze o poveste pentru ziar, dar ca simpli turiști mai rar.
Aici nu încap 2 de pază, în post.
În Ciacova am întâlnit mai întâi un panou pe care scria Castel, Cula turcească și distanța 0,1 km.
Mai mergem cam 100 m și apoi întâlnim un indicator spre Donjonul de la Ciacova, 200 m.
Am tras concluzia că donjonul și cula turcească sunt 2 obiective distincte. Hai să mergem mai întâi să vedem donjonul și apoi ne întoarcem la indicatorul unde scria cula turcească să o luăm în cealaltă direcție posibilă, să mergem 100 m. Mai mergem 100 m și vedem un panou de prezentare pentru un “Turn de apărare (Cula)”. Uitându-ne spre stânga se vedea turnul. Eram un pic nedumerit, să existe mai multe obiective, sau este același obiectiv cu mai multe denumiri?!
Ne apropiem de turn pe drumul ce părea mai evident să ajungă la baza lui și ajungem în fața unei porți de fier înalte pe care scria "Câine rău". Ne uităm noi peste gard și vedem lângă baza turnului o piscină. Ne-am zis, păi normal, turnul se află în grădina unui om care și-a făcut piscină și a pus un câine paznic la piscină. Și totuși, de la distanță se vedea un panou de prezentare chiar la baza turnului. Ne întrebam acum cum ai putea să pui panou de prezentare lângă turn dacă nu poți ajunge să îl citești. Nu termin de gândit cu voce tare că se și apucă un dulău să zgâlțâie gardul hămăind, mai mai să îl dărâme. Ne depărtăm instictiv de gard până când am văzut că a tăcut fiorosul. Nu apucasem să facem și noi o poză. M-am întors pâș-pâș, am făcut repede o poză pe deasupra gardului și m-am îndepărtat din nou.
Hai să încercăm să ocolim, poate din direcția cealaltă am putea privi peste gard să vedem ce scrie pe panou. Am pornit să ocolim, am trecut pe lângă o terasă, apoi am văzut o altă poartă de intrare și lângă aceasta o spărtură în gard, prin care se putea trece lejer. Dar parcă nu îmi venea să mă apropii, după ce făcusem cunostință cu paznicul mai devreme. Și totuși de ce ai pune un câine de pază la un obiectiv turistic?! Apoi cum ai putea să pui un câine așa fioros de pază într-o curte care are gardul spart?! Și totuși câinele nu apărea în raza vizuală. Ceva nu se lega. Ori e parșiv, ori e legat să stea doar la poarta cealaltă. Ocolind așa, ajungem pe calea ferată. Ne-am dat seama că prin spatele turnului, chiar pe langă gard trece calea ferată. O fi trecând pe aici trenul?! Că nu prea aveam unde să ne refugiem de pe calea ferată în caz de nevoie, decât într-un lan mare de buruieni, în principal urzici. Eh, dacă vom fi nevoiți să alegem, atunci e clar că urzicile vor fi prietenele noastre salvatoare. Dar poate nu s-o deranja trenul chiar acum și nici calea ferată nu pare a fi fost folosită prea de curând. Totuși să fim cu ochii în patru. Am ajuns în dreptul turnului și ne dăm seama că gardul este așa înalt încât nu ne permitea să vedem nimic peste el. Iar turnul este așa înalt încât ți-e cam greu să îl cuprinzi privind în sus așa de aproape. Dar ne dăm seama că am făcut bine venind și pe partea aceasta, pentru că am putut vedea o față aparte a turnului, aș putea spune o față la propriu, 2 ochi și o gură mirată.
La întoarcere am văzut că se poate ajunge la piscină și din spatele terasei. Hai să întreb la bar dacă putem merge la turn pe aici. Am primit răspuns că da, putem merge la el, dar că nu putem urca în el. Nici nu ne trecuse prin cap să urcăm în el, dar acum dacă veni vorba, parcă mi-ar fi surâs ideea. Ajungând în dreptul piscinei ne-am dat seama că mai este un gard între curtea ce-o păzea câinele acela fioros și piscină. Acum parcă a prins totul sens.
Multumiți că am ajuns și lângă turn, am plecat acum înapoi în căutarea Culei turcești. Mergem noi și în direcția cealaltă vreo 100 m, nu găsim nimic și nici nu părea a fi ceva în direcția respectivă. Ne hotărîm să întrebăm pe cineva. Ajungem chiar lângă Piața Cetății și acolo întreb o doamnă. Aceasta, foarte amabilă, îmi arată direcția în care este Cula turcească și apoi completează, “[…] stai că din locul ăsta nu se vede, dar dacă mai facem câțiva pași în lateral, să nu mai fie pomul ăsta în față, se vede“. Eu însă îmi dădusem seama încă de când a ridicat prima oară mâna să îmi arate direcția că e vorba de același lucru cu donjonul. Interesant este că de aici, conform indicatoarelor erau 500 m până la Donjonul de la Ciacova.
Cred că aici se măsoară altfel distanțele. De la panoul de 500 m, mergi spre donjon 100 m și dai peste panoul cu 200 m. De la panoul celălalt cu 0,1 km, mergi 100 m spre donjon și dai peste același panou de 200 m. E destul de clar că 0,1 km este mai mult decât 200 m, că doar sunt km. Și 500 m minus 100 m fac 200 m.
Nu mai contează. Am scos-o la capăt. Am ajuns la obiectivul pe care ni-l propusesem să îl vedem, fără vreo dificultate prea mare. Și, din punctul nostru de vedere, a meritat. Turnul datează din secolul al XIV-lea. Dar la cât de bine arată și cât de întreg este, aș spune că a fost reconstituit.
Continuându-ne drumul spre Foieni, era a doua oară când vedeam indicator spre Mănăstirea Cebza. Cu toate că verificase Cornelia și aflasem că mănăstirea era destul de nouă, am zis să trecem să o vedem totuși că nu e un așa mare detur.
Am intrat în incinta mănăstirii și am rămas un pic uimiți.
Acolo unde ne așteptam să vedem biserica mănăstirii era doar un spațiu gol. Nu or fi ridicat încă biserica?! Nu am mai văzut acest lucru la nicio mănăstire până acum. Dar totuși mănăstirea era destul de bine indicată din două drumuri diferite. Nu pot să cred că e o mănăstire cu biserica neconstruită încă. Trebuie să existe altă explicație. Poate nu e asta Mănăstirea Cebza. Dacă nu era aceasta mănăstirea, trebuia să fie alt ansamblu similar în apropiere, dar indicatorul aici ne îndrumase. Şi atunci aici ce putea fi, cu o cruce de lemn ridicată în curte și cu o cruce în vârful turlei. Ia stai puțin, am zis turlă. Păi turlă cu o cruce în vârf e semn distinctiv pentru o biserică. Hai să mergem până acolo să vedem ce reprezintă turla aceasta. Ajunși acolo vedem o ușă pe care scria că intrarea în paraclis se face pe ușa din dreapta. Intrăm și noi pe ușa aceea, din dreapta, și realizăm că am intrat într-o biserică. Se pare că această biserică făcea parte comună cu ansamblul de chilii al mănăstirii.
De aici până la Foieni nu am mai făcut alte opriri.
Ajunși în Foieni, nu a fost greu să reperăm castelul pentru că era chiar la strada principală. În general, pentru sate sau comune mai mici funcționa metoda de a găsi din zbor castelul căutând o clădire care să semene cu o imagine văzută în prealabil pe internet. Castelul din Foieni pare a fi acum o școală. În curtea lui erau mai mulți copii, unii stăteau chiar în dreptul coloanelor de la intrare. Aceștia văzând că vrem să facem poze castelului, s-au dat în spatele coloanelor pentru a nu apărea în poze. Nu am putut decât să le mulțumesc în gând pentru acest gest.
Următoarea locație unde voiam să mergem era Jimbolia. Aici trebuia să găsim un castel. Ajunși în centrul orașului, ne oprim în dreptul unei statui, părea a fi una foarte veche. Era statuia Sfântului Florian.
Am observat ulterior că statuia se află pe emblema orașului, deci trebuie să fie ceva reprezentativ. Statuia aflându-se în mijlocul intersecției, de o parte a ei se află Biserica Catolică și pe de cealaltă parte Primăria și Consiliul local. Clădirea în care se află acestea 2 din urmă, după informațiile găsite pe internet, ar fi cică un fost castel. Privind așa clădirea, nu am văzut nimic special, semăna izbitor de tare cu clădirile unor instituții locale și din alte localități.
Mai scotocind pe internet am mai găsit o informație că în afară de acest castel ar mai exista unul, însă pe acesta nu l-am găsit.
Mergând spre Sânnicolau Mare, am făcut o poză din zbor bisericii din Nerău.
La Sânnicolau Mare trebuia să găsim Castelul sau Conacul Nako. Am găsit adresa lui pe internet, am introdus-o pe gps și ne-a lăsat chiar în fața lui. Era în renovare.
La Cenad, adică undeva în apropiere, citise Cornelia pe internet că există ruinele celei mai vechi mănăstiri, Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul. Păi dacă tot suntem prin zonă, hai să mergem să vedem. Chiar înainte de intrare în Cenad vedem indicator spre Mănăstirea Morisena. Am presupus că acesta este locul pe care îl căutăm, dar mănăstirea era destul de nouă și m-a lămurit Cornelia că nu e. Bun, intrăm în Cenad să căutăm, dar fără succes. Hai să ne întoarcem la Mănăstirea Morisena, vizităm mănăstirea și eventual întrebăm pe cineva de acolo ce știe despre Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul. Zis și făcut, am mers, am vizitat și am întrebat o măicuță.
Am aflat că Mănăstirea Morisena fusese construită în amintirea vechii mănăstiri Sfântul Ioan Botezătorul ridicată de Sfântul Gerard, din aceasta nemaiexistând decât câteva ruine.
Iar locația ruinelor mănăstirii nu o știe cu exactitate, dar știe că trebuie să fie undeva prin apropierea bisericii sârbești. Ne-am întors din nou în Cenad, de data aceasta cu ceva mai multe informații. Am găsit biserica sârbă.
Gard în gard cu aceasta era un teren gol pe care nu exista nicio construcție.
Aici să fi fost oare Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul?! Hai să întrebăm pe cineva din apropiere. La 2 case mai încolo pe aceeași stradă erau niște oameni la poartă. Îi întrebăm despre aceste ruine, dar nu știau nimic. Am ajuns din nou într-o înfundătură.
Hai să luăm drumul spre Arad și pe drum să mai oprim la Mănăstirea Bezdin și la Mănăstirea Hodoș Bodrog.
Pe la jumătatea drumului ce leagă Sânnicolau Mare de Arad, am văzut un indicator spre stânga către Mănăstirea Bezdin, 6 km parcă scria pe el. Noi am aproximat că am făcut vreo 5. Cred că ăștia din zonă au alt mod de a măsura distanțele. E bine totuși că greșesc în plus. Dacă ei zic 6 km și ajung după 5 nu e nicio problemă, ba chiar e o surpriză plăcută. În schimb dacă ei ar zice 5 km și după 5,5 km nu am ajunge la destinație ar începe să apară semne de întrebare, oare suntem pe drumul cel bun?
Am ajuns la mănăstire chiar la apusul soarelui.
În biserică se oficia slujba de seară. Am asistat și noi la o parte din ea. Aici se cânta în altă limbă. Mănăstirea Bezdin este o mănăstire sârbească și am presupus că limba în care se oficia slujba de seară era limba sârbă, iar din când în când mai auzeam și cuvinte în limba română. Era foarte plăcut la auz felul în care cântau oamenii aceia. Pe pereții interiori ai bisericii se vedeau picturi foarte vechi. Aș fi vrut să le fac niște poze, dar pentru că la intrarea în mănăstire am văzut desenat un aparat foto tăiat, am presupus că e interzis fotografiatul și nu mi-am permis să fac poze. Cornelia în schimb citise în întregime mesajul și era, de fapt, interzis a se fotografia moaștele, dar nici ea nu a făcut nicio poză pentru a nu deranja slujba.
Am plecat de aici înainte de terminarea slujbei. Mănăstirea Bezdin se află în interiorul Rezervației Lunca Mureșului. Și pe marginea drumului ieșiseră la plimbarea de seară mai mulți fazani cu familiile lor. Am mai stat puțin să îi admirăm.
Nu știu de ce am avut impresia că Mănăstirea Hodoș Bodrog se află în localitatea Felnac, probabil ne-a indus în eroare vreo informație găsită pe internet. Astfel am ajuns în Felnac, și cu toate că am stat cu ochii în patru după indicatoare spre Mănăstirea Hodoș – Bodrog, am ajuns să ieșim din localitate fără să fi văzut vreun indicator. Nu e bine, ne întoarcem până la un mini-market, oprim și întrebăm. Aflăm că trebuie să mai mergem spre Arad, trecem de Călugăreni și în Bodrogu Nou, după ce urcăm un deal, o să vedem un indicator spre stânga către mănăstire și de-acolo mai avem aproximativ 1 km. Indicațiile primite au fost destul de exacte.
Am ajuns la mănăstire pe-nserate.
Dar surprinzător lucru era faptul că mănăstirea era încă deschisă și noi nu eram singurii vizitatori. Ne-am lămurit foarte repede că mănăstirea merită vizitată și îmi zic în gând că poate învârt un pic programul într-una din zilele următoare să ajungem din nou pe aici să o vizităm și pe lumină.
