Să ne începem Turul Alpilor, din Italia, cu Munții Dolomiti. Avem rezervare făcută pentru 3 nopți la Selva di Cadore, la vreo 50 km de Cortina d'Ampezzo. Am ales, în primul rând, să urcăm pe 2 vârfuri de peste 3000 m, unde să putem ajunge cu telecabina. Asta însemna 2 zile. Pentru a 3-a zi planul era deschis să inventăm ceva la fața locului, respectiv să ne și dezmorțim puțin cu un traseu de drumeție.
Prognoza meteo ne spune că în ziua a 3-a ne va ploua. În situația de față nu ne mai permitem să pierdem nicio zi, astfel trebuie să o valorificăm și pe cea de start, care include un drum cu mașina de câteva ore, pe lângă o trezire mai întârziată, după un zbor cu avionul
din ziua anterioară. A fost prima oară când am zburat cu avionul și am avut norocul să vedem și fenomenul Gloria. Seara a continuat cu o joacă de copii până târziu în noapte. Copiii ar fi fost în stare să o ia astăzi de la capăt și nu a fost chiar plăcut să îi despărțim așa brusc. Plasăm bagajele în portbagaj, unde am avut un pic de emoții că nu vor încăpea, dar au încăput la fix de parcă ar fi fost calculate, și pornim la drum.
Ne dăm seama în scurt timp că e sâmbătă și se pare că avem același traseu cu foarte multe alte mașini. Aveam porțiuni scurte de drum în care mergeam cu 100 km/h, apoi făceam pauză, căci coloana se înțepenea. În primă fază am zis că nu e mare problemă. Dar ora de sosire la destinație se tot muta mai încolo și deja îmi făceam probleme că nu vom mai prinde telecabina de urcare Malga Ciapela - Punta Roca. Hai să căutăm pe net ora exactă a ultimei urcări! La ora 4 urca ultima telecabină și cu ritmul ăsta de mers aproape că renunțasem la ideea că vom mai urca astăzi la peste 3000 m. Dar drumurile au început să se elibereze, nu pot să îmi dau seama unde au dispărut toate acele mașini. Bine că s-au dus și n-au avut același traseu cu noi până la capăt.
Ajungem în parcare. Nu mă așteptam să fie chiar așa de liber.
Mă gândeam ori că nu funcționează telecabina ori că nu am nimerit unde trebuie. Dar ajunsesem chiar la țanc, am luat bilete și telecabina urma să plece peste 1 minut. Ce atâta dezmorțeală și pregătiri!? Hai sus!
Mi-am adus aminte că ne-a cam luat văr-miu în balon dimineață, când a văzut că ne îmbrăcăm cu pantaloni lungi, iar în Verona era o căldură... Noi însă am încercat să îi explicăm că la peste 3000 m, unde vrem să ajungem noi azi, nu doar că e frig, dar e foarte posibil să găsim și zăpadă. Zăpadă în toiul verii, fu reacția lui!?
La geografie, prin clasa a 5-a, îmi aduc aminte că am învățat că 3000 m este limita zăpezilor veșnice.
Nu prea înțelegeam eu pe atunci ce vrea să zică profesoara cu această sintagmă, însă ne-a repetat-o de atâtea ori, de nu am mai putut să o pierd din cap. Cred că putem spune că doamna profesoară și-a atins scopul.
Pentru Răzvan avem în rucsac îmbrăcămintea de iarnă. Pentru noi ne-or fi de ajuns polarele. Dacă mai stăteam să scotocim și după gecile noastre de iarnă, pierdem telecabina. Lasă că nu om sta o veșnicie acolo.
Sus aveau să fie 3 grade. Și am trecut cu telecabina peste un ghețar. Cred că este Ghețarul Marmolada.
Pare cam amărât și murdar, dar are el zăpadă și în mijlocul verii!?
Uite și crevasele!
Stația finală Punta Roca este situată la altitudinea 3265 m.
Hai că sunt 7 grade.
Aveam impresia că telecabina ne va duce pe Vârful Punta Roca, care are 3304 m. Am văzut la un moment dat, în apropiere, ieșind din nor un vârf pe care stăteau la plajă vreo 2 persoane.
Ăla să fi fost oare vârful? Nu știu ce să zic. Nu părea a fi mai înalt decât platforma pe care stătem noi. Și oricum nu prea ne-am fi încumetat să urcăm încolo. Trebuia mai întâi să trecem prin zăpadă și apoi să ne cățărăm pe stânci. Nu vedeam un traseu prea evident.
Acum putem să ne îndreptăm spre locația de cazare. Suntem împăcați că am valorificat prima zi și am ajuns pentru prima oară la o altitudine mai mare de 3000 m.
Selva di Cadore este la vreo 25 km distanță și ajungem numaidecât. Iar locația de cazare este una de vis. Nu știu cum am reușit să o găsesc așa. De pe balcon priveam muntele.
Ulterior am realizat că în față aveam chiar muntele pe care urcasem puțin mai devreme, Marmolada.
