Astăzi pornim din nou cu ținta de a vedea Mont Blanc-ul, căci ieri nu a fost chiar cum ne-am imaginat noi. Poate azi vom avea mai mult noroc. Plecăm și puțin mai dimineață. Nici chiar cu noaptea în cap.
Ajungem în localitatea La Palud, la coordonatele ce mi le notasem. Aici era foarte liniște. Parcarea nu era foarte mare, dar mai erau câteva locuri libere. Poate nu suntem unde trebuie? Privind cabina aceea de transport pe cablu decorativă, bănuiesc că da.
Nu văd însă nicio casă de bilete, nu văd nici cabluri care să plece în sus. Totul pare părăsit. Întreb la barul din apropiere și mă lămurește doamna de acolo. Aici este vechea locație a telecabinei. A fost desființată când s-a construit noua telecabină: SkyWay.
Ne deplasăm cu mașina către noua telecabină, urmând indicațiile primite. Aici erau niște parcări mult mai încăpătoare și erau și destule mașini parcate. Am văzut și telecabina. Acum e clar că suntem unde trebuie.
Într-una din zilele anterioare am trecut pe sub o telecabină foarte asemănătoare ce era oprită parcă special deasupra șoselei. Dacă stau bine și mă gândesc cred că am trecut chiar pe aici.
Forma acesteia ne-a adus aminte de telecabina rotativă de la Titlis, din Elveția. Aceasta nu cred totuși că se rotește în jurul axei proprii ca aceea, că altfel i-ar fi făcut multă reclamă, cum se laudă elvețienii cu a lor.
Cumpărăm bilete, intrăm în prima telecabină fără să așteptăm și constatăm cu surprindere că telecabina se rotește, chiar ca cea de la Titlis, din Elveția.
Nu cumva o fi produsă de elvețieni și aceasta?
Ajungem la stația intermediară,
urcăm în următoarea telecabină tot fără a sta la coadă și constatăm că și aceasta este tot o telecabină rotativă. Putem spune că i-au depășit pe elvețieni: au două telecabine rotative succesive. Și apoi i-au depășit și pe francezi căci nu am stat cu orele la coadă, ba chiar nu am așteptat deloc. Nu pot spune nici că urcau telecabinele goale, parcă era totul calculat: fluxul de turiști era exact cât puteau prelua telecabinele.
Poate restul urcă pe jos!? Privind versantul muntelui vedeam multe tricouri colorate mișcătoare. După ce ne-am mai apropiat am văzut că aveau toți echipament sportiv, cască de protecție și număr pe tricou.
Sigur este vorba de un concurs, iar casca și lanțurile îmi dau de înțeles că este mai degrabă un traseu de via-ferata decât de drumeție.
Sus era mare aglomerație datorită acestui concurs.
Practic aici era linia de sosire a concursului și erau foarte multe persoane care așteptau concurenții, pe lângă cei care terminaseră deja cursa. Se tot adunau, se tot adunau și parcă niciunii nu voiau să mai coboare. Păi cred și eu, pe o asemenea vreme frumoasă când se vede Vârful Mont Blanc fără obturatori să tot stai aici.
Însă dacă mă uit eu cu atenție la ei, marea majoritate nu erau interesați să privească Vârful Mont Blanc,
ci să stea de vorbă, să schimbe impresii referitoare la întrecerea sportivă. Noi am venit aici doar pentru Vârful Mont Blanc.
Ia uite și cele 3 telecabine care merg parcă ținându-se de mână,
făcând legătura între Punta Hellbroner, adică unde suntem noi acum, și Aiguille du Midi, adică unde am fost noi ieri.
Oare să mai mergem și noi o dată la Aiguille du Midi?
Că astăzi, la această oră, se vede foarte limpede Vârful Mont Blanc. Parcă nu ne vine să mai plătim și această telecabină. Lasă că se vede destul de bine și de aici, și în plus am fost ieri acolo. Cred că urcând pe aici am putea merge și cu Răzvan. Dar nu, mai bine lasă! Hai să mai admirăm peisajele de aici!
Ce zici? Am avea șanse oare să prindem Matterhorn-ul tot așa limpede? Am putea încerca. Coborâm la mașină și pornim în direcția Monte Cervino, căci așa se numește Matterhorn-ul privit dinspre italieni.
Nu l-am prins chiar așa de liber cum am fi sperat.
Dar am văzut acum o cu totul altă față a Matterhorn-ului. Nu prea seamănă cu ce am văzut în Elveția.
Acolo parcă era mai suplu, zvelt, aici parcă este scund și gras.
Hai că ne-am făcut și damblaua asta. Acum mai avem încă timp să revenim la programul nostru de azi și să mergem la Cascadele Lilaz. Nu de alta, dar am venit să stăm 3 zile în această zonă pentru a vizita Parcul Natural Gran Paradiso, iar noi am făcut cu totul altceva. Măcar Cascadele Lilaz să le vedem.
Ajungem în Cogne, parcăm mașina la capătul drumului. Aici se cam termină șoseaua și încep traseele turistice. Cred că ar fi fost destul de dificil să găsim un loc de parcare dacă veneam mai pe la prânz, acum însă se găsesc pe alese. La Cascadele Lilaz se ajunge destul de ușor. Poți porni ori prin stânga, pe drumul forestier, ori prin dreapta, traversând podul și trecând apoi parcă prin centrul stațiunii. Noi am ales să mergem prin stânga.
Aveam să observăm mai târziu că varianta mai circulată este cealaltă.
În vreo 15 - 20 de minute ajunsesem să vedem cascadele.
Doar că trebuia să traversăm râul ca să ajungem mai aproape.
Și să le vedem și pe celelalte.
De aici traseul continuă să urce parcă deasupra cascadelor. Vedem foarte multe persoane coborând, însă neștiind exact ce e de văzut sus, lenea a învins și nu am mai urcat.
Ne mulțumim cu priveliștea văzută de jos.
La întoarcere folosim traseul mai circulat, pe unde poți veni și în scaun cu rotile. Pe unde am venit noi este mai prin pădure, cu iarbă, crengi și multe denivelări.
Și cu asta s-a cam terminat Turul Alpilor. Mâine ne vom întoarce la Verona. Pe drum vom face un popas la Zoo Parco Natura Viva.
