Astăzi ne luăm la revedere de la Innertkirchen.
Ne îndreptăm spre Unterbach. Și pe drum avem în plan să urcăm cu trenul la Jungfraujoch. Prognoza meteo arată ploaie, dar cică după 11 ar trebui să se îndrepte. Ne bazăm pe acest lucru, că e cam scump să urcăm de 2 ori. Și nici să trecem mai departe lăsând plimbarea cu trenul pe altă zi în speranța că vom prinde vreme mai bună parcă nu ne venea. Poate nu s-o întâmpla chiar ca la Zugspitze, când prognoza a zis că se va îndrepta după prânz, dar ne-a cam păcălit. Să ne facem programul în așa fel încât să ajungem sus după ora 11.
Am ales ca stația de plecare să fie Lauterbrunnen. Ar mai fi fost varianta să plecăm din Grindelwald, dar Lauterbrunnen mi s-a părut mai aproape de traseul nostru, pe lângă faptul că voiam să vedem cascadele de pe această vale.
Aveam impresia că Lauterbrunnen este o stație de tren mică, aproape neînsemnată. Când am ajuns acolo și am văzut parcare pe 7 nivele și nici așa nu prea găseam locuri libere la discreție, mi-am schimbat complet părerea.
Ne-a plouat tot drumul și cât ne-am învârtit prin gară. Nu prea am înțeles din prima pe unde trebuie să o luăm să ajungem la casa de bilete. Nici după ce mi-a explicat un nene de la casieria pentru parcare nu eram complet dumirit. Am nimerit până la urmă unde trebuie. Să cumpărăm bilete! Pentru dus era simplu, voiam să plecăm cu primul tren. Mai greu era că trebuia să ne hotărâm și pentru un anumit tren de întoarcere. Nu prea înțelegeam eu de ce nu putem să cumpărăm de acolo bilete de întoarcere. Ne conformăm, căci altă variantă nu aveam. Estimăm că ne-ar fi suficiente 3 ore să petrecem sus acolo și astfel am ales ora trenului de întoarcere. Dar nu aveam nici cea mai vagă idee ce putem face la Jungfraujoch. Oricum cred că am făcut o alegere foarte bună. De fapt, a fost ideea Corneliei să stăm 3 ore, eu aș fi înclinat spre 2. 2 însă cred că ar fi fost chiar prea puțin.
Căutăm modul de a ajunge la peronul 3. Tocmai ce-a plecat un tren de acolo, chiar în direcția noastră, adică spre Kleine Scheidegg. Nu am fi avut timp să îl prindem pe acesta, de-asta am și primit bilete abia pentru următorul. Intrăm din nou în subteran, pe unde am venit de la parcare și din pasajul subteran spre blocul de parcare erau ieșiri spre toate liniile de tren. Ieșim între liniile 2 și 3. Trenul nostru nu era încă venit, nu am așteptat decât câteva minute. Urcăm în tren, ne instalăm și așteptăm liniștiți ora de plecare. Între timp la linia alăturată mai vine un tren pe care scria Kleine Scheidegg. Nu l-am băgat în seamă, o fi următorul tren după al nostru în direcția asta sau poate o fi venit de la Kleine Scheidegg. Se făcu ora de plecare. Al nostru nu părea a avea de gând să o ia din loc, căci nu închisese nici ușile. În schimb, trenul alăturat se puse în mișcare. Mi s-o fi părut oare? Nu, gara împreună cu noi stăm pe loc. Oare ne-am urcat în trenul greșit? La gândul ăsta m-a trecut un fior rece pe spate. Începusem să procesez: asta înseamnă pierdut trenul, banii nu se recuperează, trebuie să cumpărăm alte bilete, care nu au fost chiar ieftine. Procesez în continuare: dacă suntem în trenul care nu trebuie și aceasta pornește, la venirea controlorului suntem pasibili de amendă căci nu avem bilete pentru acest tren, alți bani... Hai să derulez filmul înapoi să văd unde am greșit de am urcat cu așa mare siguranță în acest tren eronat. Pe tabelul de trenuri de la casa de bilete sigur am citit Kleine Scheidegg, ora noastră și linia 3. Suntem pe linia 3? Da! Atunci? Ia să vedem unde scrie ăsta că se duce! La Kleine Scheidegg! Pfiu! Am răsuflat ușurat! Deci suntem în trenul care trebuie! Dar de ce a plecat trenul ăla înainte în aceeași direcție și noi nu am cumpărat bilete pentru el? Poate că nu merge unde scrie. Poate se retrage la depou și a rămas din greșeală cu plăcuțele afișate. După vreo 5 minute pornim și noi. Și am mers în urma trenului fantomă până la destinație. Cine știe ce-o fi fost cu el?
Când ne apropiem de Kleine Scheidegg au început să apară munții ăia mari, acoperiți de zăpezile veșnice.
În mijloc, acolo sus, se vede ceva ca o căbănuță. Este locul unde urmează să ne ducă trenul.
Este Jungfraujoch, Top of Europe.
La Kleine Scheidegg coborâm. Vom urca în altă garnitură de tren, la alt peron. Sunt 3 zone de peroane: una pentru trenurile care fac legătura cu Lauterbrunnen, alta pentru trenurile care fac legătura cu Grindelwald și cea din urmă zonă pentru Jungfraujoch. Acolo trebuie să mergem noi. Trecerea spre acel peron nu se face așa la liber. Cei care au rezervare trec pe la turnicheți și scanează biletul, restul se așează la o coadă imensă. Bine că ne-a obligat tanti de la Lauterbrunnen să ne luăm bilete cu locuri rezervate. După ce urcă toți călătorii cu rezervare, în completare sunt acceptați câțiva dintre cei ce așteptau la coada aia mare.
Pornim. Mai privim munții albi. Dar nu pentru mult timp căci intrăm în tunel. Cea mai mare parte din drum este săpat în stâncă. Pe la mijlocul drumului este o stație special făcută pentru a privi peisajele. Aici sunt câteva ferestre săpate în stâncă pe unde să poți privi ghețarii. Și trenul a stat suficient de mult în stație pentru a-ți permite să cobori, să admiri, să faci o poză și să urci înapoi. Însă m-am prins cam târziu de acest lucru, și nu am coborât de teama să nu rămân pe acolo.
Ajungem la stația finală: Jungfraujoch. Nici măcar aici nu mai iese trenul la suprafață, ci totul se petrece în subteran.
Studiasem puțin harta locației, locurile de interes turistic, timpului necesar efectuării unui tur complet sau cu atingerea doar a unei părți dintre puncte. 4 ore era estimată durata unui tur complet, fără însă a petrece timp și pe terenul destinat jocurilor de iarnă. Noi în 3 ore ne vom înscrie pentru un tur extins, exceptând plimbarea prin zăpadă până la cabană.
După ce terminăm de făcut turul ne dăm seama că ne-au mai rămas vreo 40 de minute. Hai să mergem să vedem, locația jocurilor de iarnă și traseul spre cabană.
Nu ni s-a părut a fi petrecut prea mult timp aici, însă ne-am dat seama că trebuie să pornim înapoi în pas alert ca să prindem trenul. Aceeași organizare ca și la Kleine Scheidegg, respectiv turnicheți cu scanner pentru cei cu rezervare și cozi interminabile pentru restul. Tot nu reușesc să imi dau seama cum de au ajuns atât de multe persoane să aibă bilete fără locuri rezervate.
Pornim la vale. De data aceasta când eram hotărât să cobor la stația intermediară din tunel, cea cu "ferestre" spre ghețari, nu a mai oprit aici.
Ajungem din nou în Kleine Scheidegg.
Mai admirăm pentru o ultimă dată înălțimile Junfrau-ului și ghețarii înconjurători.
Urcăm în trenul spre Lauterbrunnen. Privim cu tristețe spre Jungfrau,
în timp ce ne îndepărtam de acesta.
Hai că am avut parte de o vreme nesperat de bună. După cum pornisem dimineață pe ploaie, am avut puțin inima strânsă că nu vom vedea mai nimic de sus. Dar pot spune că a fost o zi superbă, nici c-am fi avut ce să ne dorim mai mult.
Acum parcă nici nu-mi mai vine a mai opri la cele 3 cascade pe care ni le propusesem să le vedem de pe această vale. Am văzut atât de multe asemenea căderi de apă pe pereți imenși verticali în această excursie, încât nu știu dacă am putea să le diferențiem cumva. Iar gândurile ne-au rămas blocate la Jungfraujoch. Nu știu dacă am putea să ne rupem puțin mintea pierdută prin marea de zăpadă și să admirăm altceva.
Ar deveni cel mai probabil doar niște fotografii, căci nu știu dacă ar mai avea loc astăzi ca amintiri. Am ajunge probabil acasă și am spune: "Și astea unde sunt? Am fost acolo?".
Setăm gps-ul pe destinația finală, respectiv locația de cazare. La un moment dat oprim la un toll, parcă ar fi fost un punct de taxare de autostradă. Eram un pic nedumerit. Nu prea eram pe vreo autostradă, dar chiar și-așa vigneta ar fi trebuit să acopere și această taxă. Și totuși trebuia să plătim 27 chf. Dar pentru ce? Opresc în dreptul punctului de taxare și întreb pentru ce plătesc. Doamna îmi răspunde zâmbitoare: "Păi aici se termină șoseaua! Unde vreți să ajungeți?". "La Unterbach.", răspund eu. "În cazul acesta trebuie să luați trenul, căci Unterbach este în partea cealaltă a muntelui. Asta dacă nu cumva vreți să vă luați rucsacul în spate și să traversați munții pe jos." Nu am putut să nu zâmbesc la o asemenea replică. "Nu, mulțumesc, nu vreau pe jos. Dar mașina?" "Păi urcați în tren cu mașina!". Privesc eu mai departe încotro se îndrepta coada de mașini și observ o garnitură de tren plină cu mașini și nu erau mașini noi, de aceeași marcă. Aha, acum am înțeles. Plătesc și înaintez vreo 50 de metri. Acum se trezește și gps-ul: "peste 100 metri luați feribotul". Feribotul?! Prin munte?
Tot trenul era format din vagoane platforma, pentru transport mașini, legate între ele. Intrai printr-un capăt și coborai prin celălalt.
Un meșter ne dirijează acolo, să înaintăm până la o palmă distanță față de mașina din față. Apoi pe toți pereții vagoanelor erau scrise instrucțiuni în toate limbile: "Opriți motorul, trageți frâna de mână și băgați în treaptă de viteză inferioară!". Așa facem. Acum putem pleca. Pornește trenul ușor, apoi accelerează treptat până pe la 80-90 km/h. Intrăm în tunel și nu mai vedem nimic. Dar simțim cum se zgâlțâie mașina de la mersul trenului cu o asemenea viteză. Zdranga, zdranga stânga - dreapta, zdranga, zdranga sus - jos. Hai că în lateral nu prea avea cum să fugă. Dar la hopuri pe verticală aveam impresia că ne desprindem de platformă și zburăm cu mașina. Și mă miram cum de nu ajungem să împingem mașina din față ori din spate. Și nebunul ăla ne-a dirijat să parcăm mașinile așa apropiate... Când am ajuns la capăt și a oprit trenul am răsuflat ușurat.
Acum mai avem doar vreo 30 km până la destinația finală. Însă aveam alt stres, cum o fi drumul până la cabană, că citisem din reviewuri că e drum îngust, cu multe curbe și nu prea au cum să treacă două mașini una pe lângă cealaltă, dacă se întâlnesc. Și ultimii 6 km cam așa au fost, eu aș mai adăuga că a fost și în întregime o rampă. Astfel, mai sus de treapta a doua de viteză nu am urcat. Am avut noroc să nu vină decât o mașină din contra-sens și chiar în apropierea unei zone mai largi. Nu prea mi-a plăcut drumul și chiar aveam tendința să folosim telescaunul și mijloacele de transport în comun zilele următoare. Însă a doua zi îmi devenise așa familiar drumul încât nu mă mai deranja deloc, aș fi fost în stare să cobor și să urc pe el doar ca să mergem până în satul apropiat să cumpărăm câte ceva de la market.
La cabană însă a fost o plăcere să stăm. La cota 1600 aveam toate facilitățile în cameră. Iar de pe geamul cabanei sau de pe verandă aveam o priveliște de vis, am crezut inițial că e Matterhorn-ul, însă era un alt vârf de peste 4000 m. Să tot stai aici!
