A doua țintă importantă pentru această zonă era tot un vârf de peste 3000 m unde puteam urca cu telecabina, Tofana di Mezzo. Vremea se anunța a fi foarte bună astăzi, de fapt prognoza nu se schimbase.
Ne trezim ca niște oameni în concediu, ceva mai târziu. Luăm micul dejun printre ultimii, căci aveam inclus în prețul de cazare și micul dejun. Avem parte de un bufet suedez îndestulător și numai cu produse de calitate, așa cum ne place nouă, căci micul dejun este masa principală a zilei, nu?
Și acum să ne punem în mișcare spre Cortina d'Ampezzo. Nu sunt decât vreo 50 km. Gps-ul spune că îi vom parcurge într-o oră.
Însă la ce serpentine și rampe are drumul, abia după o oră și jumătate am ajuns la destinație.
Ne bagă gps-ul pe niște străduțe din ce în ce mai înguste. Era destul de evident că ceva nu era în regulă. Părea că mergem pe aleile blocurilor de locuințe. Până la urmă ni s-a înfundat. Mai aveam 50 m și ajungeam, doar că accesul era restricționat și mai era și o barieră ce părea a fi blocată în poziția orizontal și neutilizată de mult timp. Însă nu a fost totul în zadar, de la clădirea din spatele barierei pare a pleca telecabina. Acum nu mai am nevoie de gps, facem cale întoarsă și urmăm drumul ocolit ce ducea în acea direcție. Parcare gratis dacă am cumpărat bilet de telecabină. Perfect! Nu știu care e mecanismul pentru a obține parcarea gratuită cu biletul de telecabină întrucât nu văd niciun responsabil la parcare, totul este automatizat. Lasă, că vom vedea la plecare.
Cumpărăm bilete, ne îndreptăm spre turnicheți, arătăm biletele scanerului și nimic. Ne uitam la telecabina ce era oprită aici în așteptare și pe noi aparatul ăsta nu ne lăsa să trecem. Arunc o privire întrebătoare spre casieră, însă aceasta nu mă băga în seamă. Nu mai e nevoie, acum a plecat telecabina. Să lăsăm pe alții mai isteți ce și-au cumpărat bilete ulterior, să vedem ei cum fac. Se pare că nici pe ei nu-i lasă. De aici, de la distanță se vede mai bine, acolo scrie 0 locuri rămase libere. Așa scria și la mine, doar că telecabina plecată mai devreme nu părea a fi fost plină. Acum are sens mesajul că nu ai unde să te urci. Așteptăm să vină următoarea, să vedem dacă ne va lăsa atunci să trecem.
Când sosi cealaltă telecabină se schimbă mesajul roșu cu 0 locuri rămase libere cu unul verde în care scria numărul de locuri. Bine că funcționează. Intrăm!
Ia uite, pe acolo urcă traseul.
Ajungem la stația intermediară.
Privim în sus, unde trebuie să urcăm în continuare. Se pare că vom intra în nori.
Iar ajungem sus la puține grade, vreo 5.
De data asta nu mai avem parte să vedem zăpadă. Chiar dacă suntem la peste 3000 m,
dar nu văd niciun firicel de zăpadă.
Ceața nu ne lasă să privim zările. Doar la sosire am reușit să disting puțin formele munților de vis-a-vis și a văii unde este situată Cortina d'Ampezzo.
Acum ne uităm la un perete de abur.
Unii stau aici întinși pe șezlonguri. Da, e plăcut să faci aici plajă. Nici nu e soare puternic să te doară ochii. Vântul și temperatura scăzută au grijă să nu te topești. Și cred că trec ceva radiații prin norul ăsta în care suntem ca să sintetizezi și ceva vitamina D.
Noi am venit însă pentru peisaje. Ia stai că de pe terasă urcă niște scări.
Inițial am crezut că duc pe clădire la un loc mai bun de belvedere. Când s-a rărit puțin ceața am observat o potecă, un vârf puțin mai sus și niște oameni ce mergeau pe creastă.
Hai să mergem!
Am mai observat acest lucru și ziua anterioară, când am urcat la Punta Roca. Obosesc foarte ușor la urcatul doar a câtorva trepte. Mai este și un aer foarte rece, iar eu simt nevoia să deschid gura larg să prind mai mult aer. Până la urmă am încercat să înghit tot aerul și atât mi-a fost. Am simțit cum mi se răcește brusc gâtul încins și începe să mă înțepe. Degeaba am tras apoi aerul prin gulerul de la geacă, că răul fusese pornit. Aparent ăsta a fost începutul răcelii mele.
Se termină treptele. De aici începe poteca. Cred că ar fi fost bine să ne fi încălțat în ghetuțele de drumeție.
Cu adidași în picioare și cu Răzvan în spate nu m-am încumetat să mă cațăr pe stânci pentru a ajunge pe vârf.
Cornelia a urcat fără probleme.
Am așteptat-o jos. Când s-a întors mi-a sugerat să urc și eu și rămâne ea cu Răzvan jos. Acum parcă imi era milă și de Răzvan, că dormea așa frumos și s-ar fi trezit dacă dădeam ruscacul jos. Ce-i mai place să doarmă la înălțime! Până la urmă așa am făcut.
Și bine am făcut!
Partea cealaltă a muntelui nu prea este afectată de nor. Se vede, cu mici intermitențe, până la distanță mare. Puteam admira frumusețea Munților Dolomiti. Nu degeaba au fost incluși în Patrimoniul UNESCO.
Știam că sunt 3 vârfuri Tofana și cel din mijloc este cel mai înalt, adică Tofana di Mezzo cu 3244 m. Dar nu pot să îmi dau seama dacă cel pe care am urcat este la mijloc au ba.
Pe unul din lateral se poate vedea cum poți ajunge pe un traseu via ferata.
De fapt, Munții Dolomiti sunt renumiți nu doar pentru aspectul lor aparte, cât și pentru multitudinea de trasee via ferata ce îi brăzdează.
Să tot fi stat aici sus, doar că șanse la a se ridica ceața spre Cortina d'Ampezzo nu prea vedeam. Și până la urmă oricât de mult ai sta să privești, tot nu te-ai sătura,
așa că luăm imaginile la pachet și ne hotărâm să coborâm.
Uite că în primele 2 zile am reușit să ne ținem de plan și să urcăm în 2 locații la peste 3000 m. Vremea a fost favorabilă. Dar cred că pentru locațiile viitoare ar cam trebui să ne trezim mai devreme și să ne mișcăm mai cu talent dacă vrem să avem șanse la priveliști mai puțin încețoșate.
Ajungem la problema ce mă nedumerea de când am venit: cum facem să obținem gratuitatea la parcare. Mergem cu mașina direct la barieră, pun sub scanner cartela de la telecabină și nimic. Mergem apoi la tonomatul de plătit parcarea, îi dau cartela de parcare și îmi cere bani. Unde aș putea eu să îi arăt cartela de la telecabină!? Avea fantă pentru monede, avea altă fantă pentru bancnote, avea alta pentru card, avea și scanner pentru carduri contactless, dar nu vedeam nimic unde să îi arăt că am plătit telecabina. Mă întorc la casierie să întreb. Cică trebuie să introduc cartela de la telecabină în același loc unde am introdus cartela de la parcare. Mda, să zicem că are un pic de sens.
Pe drumul de întoarcere oprim și acolo unde văzusem dimineață o sumedenie de mașini oprite, să facem câțiva pași pe traseu. Și acum era aglomerație mare, dar cel puțin am găsit un loc de parcare.
Sunt câteva trasee care pornesc de aici și duc la cabane amplasate pe creste.
Frumoși munții ăștia!
