Bună dimineața.
Din zona în care ne-am cazat, respectiv Innertkirchen, ar fi multe lucruri de vizitat. Însă timpul nu ne permite a le vizita pe toate. La scurt timp după ce încheiasem de făcut toate rezervările pentru acest tur al Alpilor, am avut tendința să mai fur măcar câteva zile din alte părți pentru a sta mai mult în Elveția. Dar nu am mai putut nici măcar 1 zi să mut, fiecare zonă ar fi avut nevoie de mai multe zile și eu am pus minim de zile posibile la fiecare. În situația asta trebuie să alegem crema, așa că am ales: Titlis a fost ieri și a fost superb, ar mai fi Trift și Pilatus. Singura problemă ar fi că mai stăm doar 1 zi aici, astăzi. O variantă ar fi să mai furăm din ziua de mâine, adică ziua de tranzit spre Unterbach. Și așa a rămas.
Mergem acum dimineață la telecabina Trift să facem rezervare pentru mâine și apoi ne îndreptăm să facem Turul de aur al Muntelui Pilatus. Aici se merge pe bază de rezervare căci telecabina are doar 8 locuri și cererea este destul de mare. Dar ar fi bine să mergem mai dimineață și să fim gata echipați, în caz că nu se prezintă 2 persoane, lucru care se poate întâmpla mai degrabă dimineața devreme, să urcăm noi. În 10-15 minute eram în parcare la telecabina Trift.
Mă duc la casierie și am fost surprins să aflu că are 2 locuri libere, dacă și noi suntem pregătiți. Bineînțeles că suntem pregătiți! Stai puțin, în cât timp? În 10 minute, primesc răspuns. Ah, da, mă speriasem că nu mai am timp să ajung la mașină, să îmi iau gașca. Oricum parcarea este peste drum și eu parcasem în cel mai apropiat loc. În parcare mai era o mașină pe lângă care stăteau în așteptare 4 persoane gata echipate. Am zis că vom urca cu siguranță cu aceștia. Când mă îndreptam spre mașină, văd telecabina coborând și cei 4 îndreptându-se spre ea. Mami, am luat bilete, urcăm cu telecabina asta, te bucuri?
Oh, da, cum să nu!? Cel mai probabil era a doua telecabină care urca. Și am mai făcut rezervare și pentru coborâre. După-amiază, pentru întoarcere, era cam totul rezervat, așa că am ales cea mai târzie telecabină ce avea 2 locuri libere, adică în jurul orei 14. Se vede că oamenii care urcă aici sunt în general mai puțin matinali, își fac rezervare la urcare după ora 9 și pentru coborâre după ora 14. Cam asta este durata traseului: 1,5 - 2 ore la dus, 1,5 - 2 ore la întors, plus 1 oră pauză la pod. Am urcat în telecabină, alături de alte 5 persoane, însă acelea pe care le urmărisem cu privirea mai devreme nu erau. Ele se întorceau cu coada-ntre picioare spre mașină.
Trecem pe deasupra unei văi largi pe unde mi s-ar părea ceva uzual să se formeze curenți puternici de aer.
În general am observat că telecabinele sunt construite prin zone cât mai puțin expuse la vânt, protejate din cel puțin 2 părți de versanții muntelui. Aici nu, pe lângă faptul că era o vale cu o deschidere foarte largă, o mai și traversam prin mijloc, pe la mare înălțime. Cum am intrat în zona cu cel mai mare hău sub noi a început să ne legene binișor. Cei drept telecabina asta a fost construită pentru muncitorii de la baraj, nu pentru turiști. Dar muncitorii aceia nu au și ei dreptul să urce în siguranță, mai ales dacă ar trebui să o facă zilnic? Oare nu o fi zburat niciodată vreo telecabină de pe cablu? Nu de alta, dar îmi pare foarte asemănătoare cu a noastră de la Bâlea. Ne-a mai legănat de câteva ori și am trecut de zona expusă. De acum traseul pare mai domol.
Pe margine vedem poteca ce urcă probabil la capătul celălalt al telecabinei.
Ajungem la capăt.
Am coborât câteva scări și am ajuns la o terasă. Aici se pare că se pot servi ceva băuturi răcoritoare și ceva produse de patiserie. Dar nu acum. Acum e pustiu. Mai erau doar 2 persoane care veniseră probabil cu telecabina anterioară. Asta ne demonstrează că nu am venit noi cu prima telecabină.
Privind de aici nu prea îmi dau seama pe unde merge drumul. Dar oricum nu vom merge noi primii, ceilalți ne vor depăși și ne vor arăta direcția de mers. Mai întâi vom coborî în vale, vom merge puțin pe malul râului, apoi vom traversa pe partea cealaltă și vom începe să urcăm.
Cred că trebuie să ajungem la nivelul potecii ce vine dinspre dreapta. A cam scos sufletul din noi urcușul ăsta, dar a venit ca o încălzire de dimineață. Apoi am început să mergem mai mult pe curbă de nivel, eventual poate doar într-un urcuș mai domol. Ceilalți se depărtaseră într-atât de mult încât nu-i mai vedeam. Mai puțin o pereche care cu toate că aveau un ritm de mers mai rapid ca noi, se opreau foarte des la sesiuni foto și astfel îi mai depășeam.
Ajungem la o răscruce de drumuri.
Spre dreapta se urca la o cabană și de acolo se putea ajunge la Podul Trift. Spre stânga se ajungea direct la Podul Trift. Am ales și noi varianta mai rapidă, adică spre stânga. Nu știu de ce, dar am impresia că toți ceilalți au luat-o spre cabană. Poate o fi traseul mai ușurel!? Asta nu vom afla, însă traseul urmat de noi nu ni s-a părut deloc dificil.
Mergeam mai mult prin apropierea văii râului. Astfel trebuia ca la un moment dat să vedem din depărtare podul suspendat pentru care am venit până aici. După prima curbă nu a apărut.
Lasă, poate apare după următoarea. Ar cam fi cazul. Și chiar așa a fost.
Se văd destul de multe persoane la pod.
De unde or fi venit!? Că sunt mai mulți decât ar încăpea intr-o telecabină. O fi pornit telecabina mai devreme de ora 8? Or fi înnoptat la cabană? Sau ar mai fi o variantă. Traseul se continuă și dincolo de pod și e posibil să fi venit din direcția opusă, mai ales că și încolo se pare că există o telecabină. Și până la telecabina respectivă pare să fie un traseu ceva mai scurt, de doar 1 oră.
Aceste lucruri aveam să le aflu abia după ce am ajuns la pod. Și totuși de ce am ales eu această variantă de traseu, că parcă îmi aduc aminte să fi citit de existența unei telecabine la capătul celălalt al traseului!? Trebuie să fi avut eu un motiv, care nu mi-l mai amintesc acum.
Acum mai mult stăteam să facem poze decât mergeam.
Și uite-așa am făcut aproape 2 ore de la telecabină până la Podul Trift. Bine că nu am luat-o pe la cabană, că am fi făcut și mai mult.
Imaginea ce o aveam eu în minte cu podul suspendat și în spate Ghețarul Trift nu prea se potrivea cu ceea ce vedeam aici. Limba ghețarului era cam dezghețată.
De obicei în realitate descoperi o frumusețe superioară celei din imagini. În cazul de față aveam așteptări mult prea mari. Este într-adevăr o imagine superbă, însă mi-aș fi dorit ca limba ghețarului să fi fost mai întinsă.
Poate doar primăvara să o mai poți găsi așa.
Să testăm mersul pe podul suspendat!
Eram curios să simt senzația de a merge suspendat pe deasupra unei văi adânci. Nu se compară nici cu Podul Mariei de la Castelul Neuschwanstein, nici cu Podul Titlis. Aici sentimentul de siguranță este ceva mai redus decât în cazul celorlalte două, însă nu m-am simțit în pericol niciun moment. Astfel traversarea a fost foarte plăcută.
Doar la final ne-a lăsat un pic fără suflare, căci malul spre care ne îndreptam era mai sus decât cel de unde am pornit și pe lângă "burta" naturală a unui pod de o asemena lungime a trebuit să recuperăm și diferența de nivel. Și cu toate că urcam, mă uitam la traversele de lemn ce le lăsam cu certitudine în urmă, mi se părea că tot mai departe este capătul podului.
Am ajuns într-un final și pe malul celălalt.
Se pare că majoritatea făceau acest traseu într-un mod similar: veneau până aici, traversau podul, făceau o pauză mai lungă și apoi porneau înapoi. Avem timp de o pauză cam de o oră.
Am zis inițial că este destul timp, însă nu am simțit când a trecut. Și probabil am mai fi tot stat, dacă nu aveam de prins o telegondolă de întoarcere la oră fixă.
Admiram când ghețarul,
când podul și mai făceam câteva poze.
Răzvan bineînțeles că a găsit și aici jucăriile lui preferate de pe munte: pietricelele.
La întoarcere nu a mai fost așa anevoioasă trecerea, în schimb începuseră a mă deranja valurile generate înadins de trecătorii din față parcă pentru a-și testa unii altora limitele la frică.
Mai oprim să facem niște poze.
Parcă cu regret trebuie să întoarcem spatele și să mergem. Nici la întoarcere nu urmăm varianta de traseu pe la cabană, de teamă că nu ne-ar ajunge timpul.
După creste se mai ascunde un ghețar.
Mai aruncăm o ultimă privire înapoi spre pod, înainte de a se ascunde după stânci.
Acum urmează un traseu destul de lejer spre telecabină.
După 1 oră jumate eram la terasă.
Aici nu aveai niciun loc liber la masă. Ne-am așezat pe margine, oricum nu voiam să servim nimic, cu toate că prețurile nu erau așa usturătoare ca în alte părți. E bine, mai avem aproape 1 oră să ne relaxăm aici. Timpul a zburat admirând peisajele. Urcăm cu greu ultimele scări spre telecabină. Aici așteptau foarte multe persoane. Și doar ce sosise o telecabină. Nu este chiar ora noastră, ci mai devreme, dar nici pentru ora programată pentru telecabina anterioară nu se potrivea. Ar fi două variante: ori s-au mișcat mai repede ori au întârziat la un moment dat. Puțin probabil să se fi mișcat mai repede, dar e bine să verificăm. Am dat noi din coate să traversăm mulțimea de persoane ce bloca intrarea, să ajungem la telecabină, dar aceasta era deja plină și tocmai ce primise semnalul de plecare. Bine că de-abia următoarea e a noastră.
Coborârea a fost și mai legănată decât dimineață la urcare. Și chiar la trecerea mai expusă o doamnă nu a mai rezistat și răul de valuri la înălțime și-a făcut efectul. Probabil din același motiv s-a creat și decalajul existent, timp necesar pentru curățare.
Acum să ne îndreptăm spre Muntele Pilatus. Știam din prognoză că avem șanse foarte mari de ploaie. Dar asta nu înseamnă să renunțăm și să ne îndreptăm spre cazare. Și, de altfel, la cazare ce să facem dacă plouă!? Pe drum chiar ne-a udat în câteva rânduri și ba vedeam Muntele Pilatus, ba era ascuns în nori. Măcar nu e foarte înalt și avem șanse să plouă deasupra lui, lăsându-ne astfel priveliștea neobturată. Am făcut cam 1 oră pe drum. Vremea era închisă, plouase, acum mai cădeau câteva picături. Aveam chiar speranțe că până vom ajunge sus se va mai însenina. Eram cam la limită cu timpul dacă voiam să facem Turul de Aur.
Studiasem destul de bine înainte de a veni ce ne poate oferi Muntele Pilatus. El nu are o înălțime foarte mare, însă pozele făcute de sus erau impresionante, se puteau vedea atât Lacul Lucerne, localitatea Lucerne, cât și munții cu ghețari din zare, printre care era probabil și Muntele Titlis pe care îl văzusem ieri. Apoi erau două variante de a urca. O variantă ar fi din Alpnachstad, pe cale ferată, cu un funicular ce urcă pe cea mai înclinată pantă din Europa. O altă variantă ar fi din Kriens, un cartier al orașului Lucerne, cu o telegondolă și apoi o telecabină. Pentru amatorii ce vor să testeze ambele variante, s-a creat un circuit, ca să poți urca pe o parte și să poți coborî pe partea cealaltă. Legătura între cele 2 capete au făcut-o, de asemenea, în două variante: pe uscat, cu trenul, sau pe apă, cu vaporul. Circuitul care includea mersul cu vaporul se numea Golden Tour, iar circuitul care includea mersul cu trenul se numea Silver Tour. Noi bineînțeles că am fi vrut să facem turul ce includea și plimbarea cu vaporul.
Ajungem în fața casei de bilete și o rugăm pe doamna de acolo să ne calculeze dacă avem șanse să facem Golden Tour. Teoretic avem timp incluzând și 1 oră de stat pe vârf, practic nu putea să estimeze cât de mare este coada de așteptare la coborâre. Am oscilat de mai multe ori între Silver Tour și Golden Tour având în vedere acest lucru. Până la urmă a hotărât tanti pentru noi, ne-a dat bilete pentru urcare și coborâre, fără a include vaporul sau trenul pentru a face turul complet. A rămas să vedem când vom coborî pentru care ne vom încadra.
Urcăm în telegondolă bucuroși că este foarte liber în sensul în care mergem noi.
Aia trebuie sa fie un traseu de sanie de vară.
Uite, acesta este peisajul pentru care am vrut să urcăm pe Muntele Pilatus.
Urmează telecabina care a fost și ea destul de lejeră, spre deosebire de sensul invers.
Ajungem sus.
Privind la cozile ce se întindeau pentru coborâre, ne-am dat seama că bucuria noastră va fi de scurtă durată. Dar să profităm de timpul petrecut aici. Ieșim afară pe platou.
Destul de friguț și vântul era destul de supărat. Mutăm repede hainele din rucsac pe noi și pornim a face turul.
Norii mai veneau, mai plecau, nu putem spune că nu ne-au lăsat în pace să privim în zări.
Hai să mergem și pe acolo
și pe dincolo.
Dar de acolo oare cum se vede?
Dar de acolo?
Acolo pe undeva trebuie să fie și Titlis.
Dacă traversăm pasajul ăsta oare unde ajungem?
Și am cam bătut în felul ăsta aproape toate colțurile de pe aici, de sus.
Ne mai rămăsese doar locația cea mai înaltă,
dar am zis că nu mai urcăm și până acolo, în parte de lene, de oboseală, ca să ne așezăm la coada de coborâre cu speranța de a prinde vaporul, dar și considerând că nu are ce priveliști noi să ne ofere.
Și dacă am fi dorit a rămâne aici peste noapte, am fi putut să o facem la hotel.
Cu bugetul cred că ar fi fost o problemă.
Înainte de a ne termina plimbarea am privit cum veniseră sus unul după altul 4 funiculare.
Și chiar ne miram ce des circulă acestea. Până să ne așezăm la coadă toate cele 4 porniseră pline la vale. Și a urmat o perioadă lungă de așteptare. Cred că vreo 40 de minute au trecut până s-au întors în aceeași formație de 4. Aveam ceva emoții că nu vom încăpea. Dacă pierdeam transportul ăsta, o întârziere de 40 de minute însemna cu certitudine că pierdem vaporul. Accesul s-a închis însă la vreo 20 persoane în spatele nostru. Bun, ne păstrăm în continuare raza de speranță.
Răzvan își face noi fani. O doamnă, care părea inițial foarte rece, s-a înmuiat la șotiile lui Răzvan și scotocindu-se prin geantă găsi o jucărie de-a fiului ei și i-o dărui lui Răzvan fără a sta pe gânduri. De aici a început joaca cu tanti...
A trecut repede timpul. Am și uitat să urmărim pantele foarte înclinate pe care am coborât. Cred că am văzut cel mai mult o înclinație de 48% chiar spre final.
Se vede Lacul Lucerne. Vedem și portul.
Și un vas de croazieră se îndreaptă spre port.
Al nostru trebuie să fie. Cred că ne încadrăm la fix. Noi coborâm cu ultimul funicular din gașcă. Am coborât, ne-am îndreptat spre locul de îmbarcare și chiar am ajuns înaintea vaporului cu câteva minute.
Numai bine, nici să nu așteptăm prea mult. După ce am urcat toți pe vapor, a și pornit.
Urmează o plimbare relaxantă pe lac.
Mergem la pupa să facem o poză.
Mergem și la prova să facem o poză.
Apoi ne instalăm pe o laterală și stăm pe bancă în adierea vântului.
Mi-am adus aminte de plimbările pe care le făceam odinioară cu vaporul de la Tulcea spre Chilia, Sulina sau Sfântu Gheorghe. Ce-mi mai plăcea atunci să stau afară să privesc traseul vaporului, ce curbe urmează, ce manevre făcea pentru andocare. Eram foarte contrariat de faptul că la majoritatea opririlor la dus, vaporul se întorcea invers față de direcția noastră de mers pentru a se lega la ponton. Peisajele, natura, păsările erau pe plan secundar pe atunci. Mai erau interesante, de asemenea, celelalte ambarcațiuni, bărcile cu pescari și cum erau acestea influențate de valurile create de noi.
Acum parcă îmi place mai mult să mă uit în zare, la malurile îndepărtate.
Acolo sus am fost?
Sus tremurai de frig și aici oamenii stau la plajă.
Am ajuns parcă prea repede la capăt. Mi-aș fi dorit parcă să dureze plimbarea aceasta mult mai mult, mai ales că nu mai aveam nimic în plan pentru ziua de azi.
Coborâți de pe vas am ajuns într-o aglomerație de nedescris. Parcă eram simultan în port, în gara și în autogară. Sau poate chiar eram simultan în toate 3? În cazul ăsta mai lipsea să fie și aeroportul tot aici. Acum am ajuns înapoi în Lucerne. Cum ajungem în Kriens, unde am parcat mașina. Atât Golden Tour cât și Silver Tour mai cuprindeau și o mică parte de legătură de parcurs cu autobuzul. Dar care autobuz că aici în orice direcție te uiți vezi autobuze. M-aș fi așteptat ca imediat în apropierea locului de debarcare să ne aștepte autobuzul, că doar era ultimul vapor pe ziua de azi, sau măcar să găsim indicatoare spre locul de unde să luăm autobuzul. Însă nici prin cap nu mi-ar fi trecut că nu e vorba de un autobuz dedicat și va trebui să mergem cu un autobuz de transport în comun. După ce am întrebat la punctul de informare al autogării, am aflat că numărul 1 este autobuzul pe care-l căutăm și îl putem lua din capătul celălalt al autogării.
Am ajuns în stația de autobuz. Un panou destul de mare ne ține la curent cu timpii de așteptare pentru fiecare autobuz în parte. Al nostru vine peste 7 minute. Dar acum ne punem întrebarea oare or fi bune biletele noastre ce formează un circuit? Nu mai era niciun punct de informare aici. Lasă că întreb șoferul la urcarea în autobuz. Vine autobuzul, urc repede în față ca să am timp să și cobor dacă mai trebuie să cumpărăm bilete. Auzind șoferul de Golden Tour a fost tentat să zică că nu mai avem nevoie. Dar uitându-se cu atenție pe biletele noastre observă că nu prea aveam bilete de Golden Tour, ci îl compusesem din bucăți și asta ne obliga să cumpărăm și bilete de autobuz. Era de altfel de așteptat din moment ce nu era un autobuz dedicat turului. Însă doamna ce ne-a vândut biletele în primă fază ar fi putut să ne specifice și acest lucru. Sau poate a gândit că ne umple cu prea multe detalii. Și de unde cumpărăm bilete? De la tonomatul albastru. Acum ne lovim de altă nedumerire: cum putem cumpăra de la tonomat bilete cu reducere, căci avem reducere 50% la transport. Am butonat pe acolo, am descoperit că putem cumpăra 1 bilet întreg sau 1 bilet și jumătate, doar jumate de bilet nu merge. Stai că acea jumătate de bilet nu se referă la bilete cu card de reducere, ci bilete pentru animale de companie. Păi de-aia nu poți cumpăra doar jumătate de bilet, că nu poți cumpăra bilet doar pentru câine. Mai butonăm puțin, tot fără succes. Renunțăm la ideea că am putea cumpăra bilete cu reducere. Dar oare nu am putea merge pe jos? Păi ar fi o variantă, doar că aruncând un ochi pe gps pe unde lăsasem mașina, am aproximat 1 oră de mers pe jos, poate chiar mai bine. Nu prea avem chef nici de mers atât pe jos, e târziu și apoi s-ar putea să plătim cu 1 oră mai mult la parcare. Ne-am hotărât până la urmă să luăm bilete întregi, dar până unde? Că sunt o grămadă de stații listate aici. Să încercăm să le filtrăm după cartierul Kriens. Tot sunt multe. Scrolăm mai jos și ne sare în ochi chiar înainte de a ne da bătuți, căutând să întrebăm pe cineva, Kriens - Pilatus. Ha, asta trebuie să fie. Până la asta cumpărăm bilete. Mă scotocesc după mărunți să introduc suma exactă, însă am renunțat când am simțit în apropierea noastră un cetățean care se învârtea disperat. Cel mai probabil vrea și el să cumpere un bilet și noi am pus stăpânire pe acest aparat de atâta vreme. Introduc o sumă mai mare, iau biletele, restul și las omul să-și cumpere și el bilet. În câteva secunde el rezolvă. Ce înseamnă să știi ce vrei și să fii obișnuit cu aparatele astea! Dar eu am rămas blocat la numărat restul. În cutiuța în care îți returnează mașinăria restul sigur nu lăsasem nimic, căci măturasem bine cu mâna. Am rămas la ideea că m-a tras pe sfoară aparatul. Cine știe cum o fi "gândit" (a se citi cum a fost programat), dacă nu are suficiente monezi, dă rest mai puțin și gata. Aveam să realizez mai târziu că moneda de jumătate de franc (chiar 1/2 scrie pe ea) are dimensiuni foarte apropiate cu moneda de 10 cenți, poate chiar e o idee mai mică. Și astfel m-am liniștit, nu mă păcălise tonomatul.
Urcăm în autobuz, mai întreb și doamna șofer dacă am cumpărat biletele care trebuie și ne așezăm. O bătrânică ne arată unde am putea lăsa rucsacul lui Răzvan. Și mergem câteva stații bune. Hehe, bine că nu am ales să mergem pe jos. Când ajungem la stația Kriens - Pilatus doamna ne face semn că trebuie să coborâm. Și apoi văzându-ne un pic dezorientați neștiind în ce direcție să o apucăm, ne arată și unde e stația de telegondole. Ajungem la mașină, nu mai eram decât noi și încă vreo 2 mașini în parcare. Acum unde plătim ca să ieșim din parcare. Trebuie să fie vreun tonomat undeva, dar unde? Și pe cine să întrebăm, că din ce forfotă era când am urcat noi, acum era pustiu. Niște localnici de treabă m-au observat că mă învârt dezorientat căutând ceva, și-au dat seama imediat ce caut și m-au îndreptat în direcția automatului de parcare.
Ce pot să zic?! Uite că azi am întâlnit mai mulți elvețieni săritori, care ne-au ajutat cu plăcere.
Ne îndreptăm spre locația de cazare foarte încântați de câte lucruri frumoase am văzut astăzi și de faptul că am reușit să includem în program tot ce ne-am planificat. Nu are importanță că am cam fost în pas alert și poate a fost un pic obositor, o să dormim probabil neîntorși peste noapte și o să visăm frumos.
