Zoo Hunedoara

O plimbare în Munții Țarcu necesită un weekend prelungit pentru că sunt situați cam departe de București și avem nevoie de 1 zi la dus și alta la întors. Prognoza meteo spune că vineri va ploua din abundență, dar apoi va fi soare și frumos atât sâmbătă, cât și duminică. Așa că ne programăm să plecăm de vineri spre Caransebeș. Profităm că ajungem în această zonă și ne propunem ca vineri, la dus, să trecem pe la Grădina Zoologică Hunedoara. Poate vom avea șansa să nu plouă când vom ajunge acolo și să ne lase timp să o vizităm. Dacă nu, asta e, va rămâne pe altă dată.

Am ajuns în Hunedoara după amiază și chiar nu ploua. Taci, că avem noroc! Ne-a învârit gps-ul pe străduțe de aveam impresia la un moment dat că vom ajunge într-o înfundătură. De fapt, chiar am ajuns la capăt de drum, numai că acolo chiar era grădina zoo. Dacă nu mi-ar fi confirmat google maps că aici este grădina zoologică, sigur aș fi făcut cale întoarsă. Foarte pustiu aici și parcă nu-mi venea nici mașina să o las nesupravegheată. Părea a fi intrarea din dos în curtea unei fabrici. Și la intrarea din spate sunt tot timpul amplasate tomberoanele de gunoi. Mă duc să cercetez locul cât timp la mașină se duc lupte acerbe pentru masa de prânz. Gata, m-am lămurit, aici e! Ocolind gardul prin dreapta ajung la intrare, unde scrie Zoo.

Dar cred că am ajuns prea târziu. Poarta este închisă și nimeni în cabina de la pază. Mă apropii să văd programul. Îndată apare un tânăr să îmi deschidă poarta și să mă invite în interior. Aflu programul, cumpăr bilete și mă întorc la mașină să văd cine câștigă. Se pare că luptele continuă și voi vizita singur grădina zoologică.

Broasca țestoasă

Porcușor de Guineea

Fazan

Șoim

Corb

Cerbul

Leul

Antilopa

Lupul

Vulpea

Babuinul

Tigrul

Ursul

Detalii
Data excursiei
23 iunie 2017
Etichete:
zoo
zoo romania
Comentarii