Italia - Munții Dolomiti văzuți printre picături

Toată noaptea a plouat și fulgerele au luminat cerul. Totul a început la 12 noaptea, exact cum au spus la prognoză. Doar că prognoza zicea că va ploua și toată ziua. Însă dimineață, după ce s-a luminat bine, s-a și înseninat.

S-a dezvelit Marmolada și avea un strat proaspăt așternut de zăpadă.

Cel mai probabil vremea urâtă se va întoarce, dar cred că ar fi bine să valorificăm bucata asta frumoasă și să mergem la plimbare.

De ieri ne propusesem ca azi, fiind vreme ploioasă toată ziua, să mergem să vedem lacurile pe lângă care trecusem fugitiv zilele anterioare.

Mai întâi să trecem pe la telecabina Marmolada, că nu am reușit în prima zi să cumpărăm un magnet.

Astăzi nu funcționează din cauza vântului prea puternic. Ce dezamăgiți sunt oamenii care au venit astăzi să urce! Bine că noi am putut urca în prima zi. Acum e închisă și terasa de lângă. Dar oricum nu prea o văd să fi avut vreun suvenir de vânzare. Să încerc și peste drum, că pare a fi forfotă pe acolo. Mai sunt niște magazine de suveniruri și pe aici.

Dar am văzut ceva mai interesant când am traversat strada. Am putea face o plimbare cu trocariciul pentru a vizita Cheile Serai di Sottoguda.

Și capătul de linie este chiar aici. Cred că o să se bucure Răzvan că ne plimbăm cu trenulețul și mami că vizităm niște chei. Sau am putea vizita cheile cu mașina noastră și nu mai așteptăm astfel trocariciul. Varianta asta a picat când am ajuns la intrarea în chei și am găsit o barieră cu semnul de interzis accesul mașinilor. Revenim la varianta cealaltă. Analizăm programul, mai avem jumătate de oră până la următoarea cursă. Numai bine avem timp să căutăm și un magnet. Vedem cum vine trocariciul.

Nu ne grăbim căci mai avem timp până la plecare. Am rămas mască când l-am văzut plecând cu 15 minute mai devreme. Eram la doar 30 m distanță. Poate nu am văzut bine programul!? Ne mai uităm o dată pe el. Ciudat, acum scria altceva pe hârtiuță. Ridicăm hârtiuța căci era un post-it, și sub el era cel pe care îl văzusem noi.

Deci nu am văzut noi prost, s-a modificat programul din zbor. E posibil totuși să se fi ocupat toate locurile și nu avea sens să mai aștepte. Asta e! Așteptăm următoarea cursă, peste 40 minute. Inițial am zis că vom merge la dus cu trenulețul și ne vom întoarce pe jos. Dar între timp au început să se adune norii și ne-a cuprins puțin și lenea gândindu-ne că la întoarcere vom avea de urcat. Așa că am decis că vom face drumul dus - întors cu trenulețul.

Timpul de așteptare trecu foarte repede.

Ne îmbarcăm și pornim la drum. Surprinzător de multe persoane se plimbau pe jos prin chei.

Câteva elemente mai distinctive decorează cheile din loc în loc.

Troița

Madonna

O cascadă

care în pozele de prezentare avea apă din abundență.

Încă o cădere de apă care acum este aproape imposibil de identificat.

Hai că plimbarea asta pe chei nu era în plan, dar a fost o completare foarte plăcută.

Să urcăm mai sus, cu mașina pe serpentinele astea, pe unde am venit în prima zi,

că văzusem un lac frumușel. Am aflat că se numește Lacul Fedaia.

Facem o plimbare și pe barajul acesta.

Din direcția opusă par a veni niște nori negri și urâți.

Nu avem de gând să ne depărtăm prea tare de mașină.

Uite că de aici urcă spre Ghețarul Marmolada niște telegondole.

Să mergem acum spre Lacul Aleghe.

Ploaia ne-a prins din urmă. Să continuăm o plimbare cu mașina spre Beluno! Alegerea s-a dovedit a fi una foarte bună, căci am avut de admirat foarte multe cascade cu niște înălțimi și debite impresionante, atât pe o parte cât și pe cealaltă a drumului.

La întoarcere gps-ul ne-a condus la Selva di Cadore pe alt drum și am văzut alte cascade și peisaje la fel de impresionante. Cred că și ploaia a avut rolul ei.

Iar șederea noastră aici se va încheia cu o cină în stil italian.

Detalii
Data excursiei
24 iulie 2017
Etichete:
italia
muntii alpi
muntii dolomiti
Comentarii