Zilele alocate pentru Munții Dolomiti s-au cam terminat.
În mod evident nu au fost suficiente 3 zile. Dar având în vedere că tema excursiei am numit-o: "Turul Alpilor", atunci cred că este clar că nu vom avea timp nicăieri să intrăm în detaliu pentru că nu ne-am putea încadra în 2 săptămâni. Și-așa nu am reușit să introducem în circuit și vizitarea Alpilor Sloveniei. Și în situația asta ne propunem să vânăm doar crema.
Continuăm cu Austria. Ne luăm la revedere de la Italia, cu gândul că vom reveni spre finalul turului.
Astăzi ne propunem să traversăm drumul alpin Großglockner. Având în vedere că acesta atinge altitudinea de 2504 m în punctul cel mai înalt, aș putea spune că Transfăgărășanul nostru este mic copil.
Pe drum ne întâmpină o mulțime de cascade impresionante.
Au devenit așa de multe încât am renunțat la ideea de a le identifica și vizita pe fiecare în parte. Și asta încă de ieri, când, de asemenea, am văzut o sumedenie de cascade asemănătoare și în Italia.
De departe se văd crestele înzăpezite. Înseamnă că ne apropiem. Cred că vom trece chiar prin mijlocul lor.
Facem o mică oprire să vedem Cascada Jungfernsprung, că o aveam pe listă și nu necesită prea mare efort pentru a o admira.
Ajungem la intrarea pe drumul alpin. Aici ne ușurează de 35 de euro.
Ne îndreptăm direct spre atracția principală a zilei: Ghețarul Pasterze. Ce-o fi acolo în nori?
Să fie oare Vârful Großglockner?!
Întotdeauna pentru locații din astea foarte vizitate am emoții cu locul de parcare. Aici nu a fost cazul căci parcarea supraetajată avea la acest moment al zilei multe locuri libere. Acum nu știu ce să zic despre perioade și mai aglomerate, posibil să se umple și asta. Am rămas un pic surprins că parcarea era gratuită. La care Cornelia îmi replică: "La cât ai plătit intrarea pe drum, cred că poți spune că a fost inclusă și taxa de parcare."
Să ne îmbrăcăm bine, adică cu gecile de iarnă! E destul de frig și mai avem de gând să coborâm și jos până la ghețar. Acesta este Ghețarul Pasterze.
Să privim puțin împrejurimile! Știam că peste vale ar trebui să vedem Vârful Großglockner, dar mă așteptam să fie undeva mai în depărtare, nu chiar așa de aproape.
Însă nu știu dacă avem șanse să îl vedem astăzi ieșit din nori.
Coborâm cu funicularul până mai aproape de ghețar.
Îmi imaginez că atunci când au construit funicularul coborai cu el până lângă ghețar, acum însă mai ai de coborât destul de mult după ce părăsești funicularul. Poate ar fi trebuit să coborâm pe jos toată distanța, însă lenea asta...
De aici începe prezentarea nivelului la care se afla ghețarul la fiecare 5 ani, ca să putem vedea cum s-a retras de-a lungul timpului. O retragere cam prea accelerată aș spune.
Ajungem jos.
Aș merge și ceva mai încolo să văd mai de aproape ghețarul,
dar parcă nici vremea nu îmi este pe plac. Parc-ar vrea să ne ude. Sau doar să ne gonească. Așa că nu zăbovim mult și urcăm înapoi la funicular.
Nu a fost chiar o urcare ușoară. Nu știu de ce, dar mă obosea foarte tare și aerul era încărcat de-o umezeală rece. Respiram prin gulerul de la geacă. Dar în funicular Răzvan și-a găsit partener de joacă.
Am ajuns sus ud fleașcă. Vârful Großglockner tot în nor era.
Mai facem între timp și o plimbare cu barca.
Ce facem? Mai așteptăm că poate iese? Așteptăm, dar din mașină. 2 ore am mai sperat că îl vom vedea și noi în toată splendoarea, dar nu a fost să fie.
Cam așa a fost cel mai tare dezvelit Vârful Großglockner cu ai lui 3798 m.
Să mergem la telecabina spre Schareck nu mai are sens căci s-a închis și apoi oricum tot nimic nu am vedea. De acolo ar trebui să se vadă frumos Vârful Grossglockner, care e în nor.
Să mai urcăm cu mașina până pe Vârful Edelweiss nu ne mai arde că a cam început ploaia. Mai bine ne îndreptăm spre cazare. Piesendorf venim! Pe drum mai admirăm puțin peisajele
și renumitele marmote, care era cât pe ce să plecăm fără să le vedem.
Trecem prin tunelul situat la cea mai mare altitudine de pe această șosea: 2504 m.
Și ieșim pe partea cealaltă într-un nor de ceață. Am pățit foarte des acest lucru la traversarea tunelului de pe Transfăgărășan.
Odată cu scăderea altitudinii, ceața face loc peisajelor ce îmi par a fi foarte asemănătoare cu cele din Munții Făgăraș.
La revedere drum alpin!
