Astăzi este ultima zi din Turul Sloveniei. Mâine vom porni spre casă. Ca de încheiere aveam pregătită o vizită în Mina Pece și o plimbare până la Cascada Rinka. Ce nu prea îmi plăcea la planul zilei de azi era distanța cam mare ce o aveam de parcurs. Iar Mina Pece se poate vizita doar cu rezervare făcută în prealabil, după cum citise Cornelia. Și cum nu am avut grijă să facem acest lucru, cred că va trebui să sărim peste. Acum s-a subțiat și mai tare lista de obiective pentru care să batem atâta amar de drum, a rămas doar Cascada Rinka. Mai mergem? Mă gândeam ca ultima zi să fie o zi se relaxare, eventual să vizităm ceva prin apropiere. Dar ce? Că acel ceva ar trebui să fie ceva aparte, frumos, reprezentativ pentru Slovenia. Să nu fie chiar o zi pierdută. Nu prea e timp să caut altceva. Așa măcar avem Cascada Rinka. Iar această cascadă este a doua cea mai înaltă cascadă din Slovenia, după Cascada Boka, și din poze pare a fi foarte frumoasă. Mai bine rămânem la planul inițial. Ar trebui totuși să mai punem ceva pe listă alături de ea. Văd că am mai notat eu ceva: Valea Logar, însă nu m-am documentat deloc despre aceasta. Hai să vedem despre ce e vorba. Păi Cascada Rinka se află de fapt pe această vale. Deci oricum am fi ajuns acolo. Ce-ar mai fi de văzut pe această vale? Am putea face vreun traseu, ceva? Uite că ar mai fi câteva cascade. Bun, mai punem niște cascade pe listă.
Rearanjarea planului am făcut-o seara dinainte și am stat până destul de târziu ca să culeg informații despre cascade, trasee, puncte de pornire și locuri de parcare. Însă până la urmă s-a conturat binișor programul zilei. Pornim spre Valea Logar. Iar avem de mers aproape 2 ore cu mașina.
Accesul în Valea Logar pentru mijloacele de transport motorizate se plătește. Dacă nu vrei să plătești taxa de acces, poți lăsa mașina la intrare și continui pe jos sau cu bicicleta.
Toată valea are vreo 7 km de la un capăt la celălalt. Iar pentru Cascada Rinka trebuie să mergi până la capătul drumului asfaltat și apoi încă vreun sfert de oră pe jos. Plătim taxa și mergem mai întâi la capăt, ca să le vizităm în ordine inversă, începând cu cea mai îndepărtată cascadă. La capăt de drum e cam dificil să găsești un loc de parcare, cel puțin așa s-a întâmplat la ora la care am ajuns noi, respectiv în jurul orei 13. La plecare erau locuri libere pe alese. Adevărul e că nu ne putem dezminți, trebuie să ajungem la o obiective, cel puțin la primul din zi, la momentul cu aflux maxim de vizitatori. Am reușit să găsim până la urmă un locșor în care să o îngrămădim pe Pumi.
Pornim pe jos spre Cascada Rinka.
Ușurel traseul!
Am ajuns numaidecât la cascadă.
Nu pot spune că sunt chiar puțini oameni veniți aici. De fapt era de așteptat după numărul de mașini parcate puțin mai jos. Însă cascada asta chiar merită să bați drumul din partea cealaltă a țării până aici.
Mai facem și puțin bâldâbâc.
Apa cade de la mare înălțime peste o stâncă, care în timp a căpătat forma ascuțită. În funcție de direcția vântului, apa șlefuiește când pe o parte a stâncii, când pe cealaltă.
Aceasta a fost Cascada Rinka. Cu o cădere de 105 m, ea ocupă locul 2 între cele mai înalte cascade din Slovenia. Ne îndreptăm spre Cascada Palenk. După înălțimea ei, 78 m, aș zice o altă cădere impresionantă.
Lăsăm mașina în parcare la Hotel Plesnik.
De data aceasta sunt suficiente locuri libere, chiar dacă spațiul de parcare este mult mai redus decât în partea cealaltă. Nu e greu să ghicim direcția în care trebuie să mergem spre cascadă.
Undeva în spatele hotelului se distinge parcă curgând pe stâncă un firicel de apă. Aia o fi!? Cam da. Pornim!
În 5 minute, cu pauză cu tot, eram la baza cascadei.
Aici nimeni! Se înțelege de ce. După ce am văzut Cascada Rinka [...] Dacă ar fi avut ceva mai multă apă, am fi putut încerca o comparație cu aceasta. Cu arșița de aici mă mir că are apă și Cascada Rinka.
Ne jucăm din nou "bâldâbâc", căci doar cu promisiunea că vom continua jocul, am putut pleca de la Cascada Rinka.
Totuși, nu stăm mult și apar câțiva oameni. E clar, ăștia s-au luat după noi, curioși să vadă încotro mergem așa hotărâți. Câțiva au venit, au privit și au plecat. Alții au venit și au intrat la bălăceală în ochiul de apă format sub cascadă. Unii, mai cu moț, au urcat să se îmbăieze într-un lăcușor format pe o treaptă superioară a cascadei. Ne-au cam invadat terenul de joacă. Trebuie să suspendăm. Vom continua la următoarea cascadă.
În urma studiului efectuat am aflat de încă 3 cascade: Cascada Brložnica, Cascada Rastočki și Cascada Sušica. Nu ne-am propus să le vizităm pe toate. Cu atât mai puțin acum, după ce am văzut că este posibil să nu aibă apă deloc. Și apoi le-am ales pe acelea unde se poate ajunge foarte ușor. Vom mai merge doar la Cascada Rastočki, unde citisem că poți ajunge în 10 minute de la parcare.
Trecem pe lângă Ferma Juvanija,
vom parca puțin mai încolo, pe marginea drumului, și ne vom întoarce căci tot pe aici se merge și spre Cascada Rastočki, după cum ne îndrumă și un indicator.
Mai întâi traversăm o poiană largă.
Apoi intrăm în pădure.
Poteca devine din ce în ce mai puțin evidentă,
până când se înfundă în câteva trunchiuri de copaci căzuți.
Nu renunțăm, ne găsim un loc de trecere și redescoperim poteca.
Nu după mult timp dăm peste alte trunchiuri de copaci ce și-au găsit să cadă în drumul nostru.
Nu are cum să mai fie mult de mers până la cascadă, căci în total ar fi trebuit să facem 10 minute. Așa că ne căutăm din nou modalități de ocolire pentru a trece mai departe.
De data aceasta blocajul a fost ceva mai serios.
Și totuși nu se aude încă cascada. Ori a secat de tot!? Scăpăm până la urmă și de aceste baricade. Și ajungem în albia unui râu.
El trebuie să fie creatorul cascadei. Facem câțiva pași mai sus și descoperim cascada.
Hai că nu e secată de tot, mai curge puțină apă.
Și lăcușorul a adunat suficient pentru a ne putea continua joaca "bâldâbâc".
Pare-se că au fost viituri serioase pe aici. Ar fi putut totuși să mai curețe și ei puțin traseul.
Și cu asta am cam încheiat Turul Sloveniei.
