Privisem cu o seară înainte prognoza meteo pentru toate itinerariile ce ni le propusesem pentru această regiune. Și câștigătoare a ieșit varianta cu litoralul Sloveniei, căci avea cele mai puține șanse de ploaie. Pentru restul era foarte posibil să ne ude.
În drum spre litoral am zis să ne agățăm și de o peșteră. În această regiune predomină un relief carstic și acesta favorizează apariția peșterilor. Peștera Postojna este o peșteră de referință, mândria slovenilor, prin care te plimbi cu trenulețul. Cu alte cuvinte nu trebuia ratată. Noi am mai vizitat-o în urmă cu vreo 10 ani, însă Gina și cu Nelu nu o văzuseră și ar fi fost cel puțin ciudat să spună că au fost în Slovenia și totuși nu au vizitat Peștera Postojna. Peștera Škocjan este una cu adevărat specială, care a fost inclusă în patromoniul UNESCO. Nici aceasta nu trebuia ratată. Și mi-a mai atras atenția una, Peștera Križna. Foarte multe din pozele făcute în această peșteră prezentau o plimbare cu barca. S-au făcut 3. 3 zile, 3 peșteri, la fix. De litoral am alipit vizitarea Peșterii Škocjan.
Deci, prima oprire: Peștera Škocjan. Urmăm traseul indicat de google maps. După vreun kilometru s-a terminat asfaltul și la o rampă mai sănătoasă mașinuța noastră nu a mai vrut să urce. Dar nici pentru stat în rampă nu prea țineau frânele, măcar să coboare toată gașca. Și uite așa, târșâit prin pietrișul umed, am coborât câțiva metri la vale. Apoi ușurel, înfrânat, am coborât cu spatele până în sat, unde am putut întoarce mașina. Apoi nu am mai vrut să aud de nicio rută alternativă sugerată de google maps. Am ținut drumul principal, care ne-a dus pe centura Ljubljanei. Aici am dat peste aglomerație și pentru câțiva kilometri buni am mers bară la bară pentru că se lucra pe autostradă.
Ajungem pe la 12 și ceva. Următoarea intrare este la ora 13.
Nu e prea mare agitație pe aici, nici aglomerație la casa de bilete. Cumpărăm bilete și așteptăm să se facă ora. Mai avem timp să vizităm muzeul.
Hai că ar fi timp să ajungem și până la un loc de belvedere.
Sau poate nu. Când mai aveam puțin să ajungem, decidem să facem cale întoarsă ca să nu pierdem intrarea în peșteră.
Lasă că belvederea o putem vedea și după aia. Între timp se aglomerase destul de tare zona de întâlnire, de unde se face preluarea de ghid și pornirea spre peșteră. Chiar și la casele de bilete era coadă acum. Se pare că oamenii vin mai aproape de ora de intrare. Sau poate că am ajuns noi chiar după ce plecase tura anterioară.
Pe la 13 și ceva pornim. Au întârziat puțin. Și ne-au plimbat puțin până la intrarea în peșteră,
mai pe lângă șosea,
mai prin pădure.
Ce-i drept mă așteptam să fie mai aproape.
Am observat că la mai toate obiectivele din patrimoniul UNESCO
nu ai voie să faci poze în interior, fie că e vorba de o biserică, de peșteră sau castel. Și nu îmi place deloc acest aspect. Nici la această peșteră nu avem voie să facem poze în interior.
Și când zici că ai văzut tot ce se poate vedea din lumea subterană, că nu mai are ce să te surprindă la o peșteră, uite că mai descoperi încă una cu adevărat aparte.
Adevărul e că nici o peșteră nu seamănă cu alta și fiecare e frumoasă în felul ei. Însă nu la orice peșteră mai ai ocazia să vezi ceva care să te facă să scoți un: "Wow!".
M-am gândit că ar mai putea fi o logică posibilă pentru care să nu ai voie să faci poze în interior. Dacă ar sta toată lumea să facă poze, s-ar lungi turul foarte mult și nu s-ar mai putea respecta programul.
Prin interiorul peșterii curge râul Reka. Să fi fost slovenii în pană de idei de denumiri?! Căci reka în slovenă înseamnă chiar râu. Sau poate au vrut să sublinieze importanța acestui râu, un fel de a spune că acesta este "Râul" și nu mai este altul ca el.
Mai traversăm un pod peste o prăpastie imensă, mai mergem pe niște pasarele suspendate deasupra aceleiași văi foarte adânci, în fundul căreia curge Reka.
Această peșteră i-a trezit lui Nelu amintiri din Peștera "Gâtul Diavolului" din Bulgaria. Cam tot la fel de adânc era hăul de lângă noi.
Am avut ceva, ceva de mers. Și am parcurs peștera în sens invers față de cum a fost ea explorată de către primii speologi. Aceștia au pătruns în peșteră pe cursul râului și chiar în sensul de curgere al acestuia. Oare nu le-a fost teamă că nu vor mai putea ieși?!
Bine am făcut că am ales turul cel mai mic. O oră și jumătate consider că este suficient pentru vizitarea unei peșteri. Ar mai fi fost vreo 2 variante mai extinse, care să ajungă până pe la 4 ore de vizitare. Pentru noi ar fi fost cam mult.
Pe drumul de întoarcere vedem o frumoasă cascadă formată de râul Reka.
Trebuie să urcăm înapoi ce am coborât, ca să ajungem de unde am plecat. Facem o mică pauză la ghereta de înghețată.
Încercăm să urmăm un indicator spre un muzeu, dar se pare că e mai departe decât credeam, așa că facem cale întoarsă. Și ne îndreptăm spre punctul de belvedere ce nu am apucat să îl vedem la început.
Mai oprim încă puțin să vedem filmulețul despre istoria peșterii, căci îi plăcuse foarte mult lui Răzvan.
Acum putem să mergem la mare.
Prima oprire: Koper.
Urmează Izola, perla litoralului sloven.
Strunjan.
Și ultima stațiune de la malul mării: Piran.
Iar pe drumul de întoarcere
mai facem un popas la Biserica Hrastovlje.
