Peștera Križna este prima pe lista de azi. Această peșteră are un program mai aparte, cum nu am mai văzut la alte peșteri: câte o intrare la fiecare 2 ore, iar prima la ora 11:00, ultima la 17:00.
Ar fi trebuit să plecăm la ora 10:00, ca să prindem prima intrare. Însă acest lucru nu a fost realizabil. Era ora 11:10 când am văzut indicator 1 km până la Peștera Križna. Urmează o porțiune de drum nepavat. Nu mai avea sens să mai mergem până în fața peșterii ca să ne convingem că trebuie să așteptăm 2 ore, având în vedere că programul era afișat și aici. Eu zic să sărim la punctul 2 de pe lista de azi și să continuâm tot înainte, pe asfalt, spre Castelul Snežnik.
Mai aveam cam 1 km până la castel când mă opresc în dreptul unui indicator ce interzicea accesul tuturor vehiculelor. Sub el scria: "Popolna zapora do 31.12.2018". Google translate zice: "Închisoarea completă până la 31.12.2018". Este clar că nu la asta face referire. Cred că o traducere mai potrivită ar fi: "Drum închis circulației până la data 31.12.2018". Bine, bine, dar noi cum ajungem la castel? Nu-mi venea nici să renunț la a vedea castelul, căci părea foarte frumos din ce văzusem în poze. Hai să văd pe hartă dacă mai există vreo altă rută care să ajungă la castel. Ar mai fi una care vine dinspre Peștera Postojna. Mi se pare extrem de departe. Cât am stat oprit aici în dreptul semnului, tot scotocind harta, pe lângă noi au tot trecut mașini și într-o direcție și în cealaltă. Interesant cum veneau dinspre castel mașini cu numere de Spania, Italia. Ăștia nu cred că sunt localnici. Poate s-au dus încolo și s-au întors din drum că nu au putut continua. Hai să vedem cu ochii noștri că așa e! Ajungem la blocaj. Aici gps-ul ne zicea la stânga, însă drumul era blocat. Dar avem semn de ocolire spre castel, care ne îndrumă spre dreapta. Stai că s-ar putea să putem ajunge la castel, altfel nu ar fi specificat pe indicator Castel Snežnik. Hai că și gps-ul recunoaște ruta asta de ocolire! Am ajuns la castel. Parcarea este undeva în spatele castelului.
Să îl admirăm din exterior!
Am putea să îl vizităm și în interior, însă timpul nu prea ne permite dacă vrem să ajungem și la peșteră.
Pentru vizitarea castelului se face câte un tur cu îndrumător la fiecare oră. Adică am putea intra la 12 fix, iar turul ar dura cam 40 de minute. La 13 fix ar trebui să prindem intrarea în peșteră. Ar fi cam la limită. Mai bine nu. Ne mulțumim cu admirarea lui pe exterior. În timpul rămas liber confecționăm coronițe din floricele.
Iar tati dă o mână de ajutor unui tractorist. Acesta voia să transporte un buștean cu ajutorul lizei instalate pe tractor, însă nu putea să ridice bușteanul suficient pentru a trece peste capetele unui pod. Pentru asta a fost nevoie de forța cumulată a 3 oameni.
Înainte de a pleca mai admirăm și stejarii din curtea castelului. Nu cred că am văzut până acum stejari care să aibă ghindele așa de jos, doar să întinzi mâna să le culegi.
Acum hai să ne îndreptăm spre Peștera Križna! Aici constatăm că o mulțime de oameni se pregăteau să intre în peșteră. Toți se încălțau cu cizme de cauciuc, dacă nu erau deja încălțați. Ajungem și noi în față să plătim taxa de intrare. Urmărim cu atenție procedeul pentru persoanele dinainte, cum le-a întrebat de mărimea la pantofi ca să le dea cizme pe măsură. Când să plătim și noi pentru 4 persoane, cică nu mai au locuri disponibile pentru ora 13 și să așteptăm următoarea intrare, adică la 15. Nu se poate, este prea târziu. Și mă apuc să îi povestesc că noi am venit încoace la ora 11, doar că am ratat intrarea pentru că întârziasem 10 minute. Auzind asta, s-a consultat cu un coleg de-al ei și au hotărât să facă o derogare: să ne ia și nouă banii. Acum ma gândeam: stai să vezi că nu or mai avea cizme și pentru noi. Dar de unde!? Ne-au înmânat și nouă rapid câte o pereche de cizme, apoi ne-au dat felinare și adunarea pentru primirea instrucțiunilor.
Intrăm în peșteră
și ne împărțim apoi în 3 grupuri, fiecare grup având un ghid. Primul grup, mai numeros, a pornit cu ghidul ce părea a fi cel mai cunoscător. Noi am pornit cu grupul al doilea, conduși de ghidul cel mai în vârstă.
Iar ultimul grup a fost condus de singura femeie ghid.
Cu toate că am pornit imediat după grupul dinainte, cei din față au luat avans destul de repede, de nu-i mai vedeam. Ghidul nostru se mai oprea din când în când să ne mai arate câte o chestie. Astfel am ajuns să facem poză picăturii formatoare de stalactite.
Ne-a povestit de urșii ce au locuit odată în această peșteră și de urmele lăsate de aceștia, urme ce mai pot fi observate până astăzi.
Mergând chiar în spatele ghidului, am mai avut ocazia să mai schimbăm câteva vorbe. El, aflând că suntem din România, zicea că foarte rar au turiști de la noi din țară. Păi probabil că majoritatea se limitează la vizitarea Peșterii Postojna. El fusese în România în urmă cu aproximativ 30 de ani.
Am ajuns la punctul unde ne vom urca în barcă. Însă trebuie mai întâi să așteptăm să se întoarcă celălalt grup, căci avem o singură barcă la dispoziție.
Chiar dacă apa este în general suficient de adâncă, pe alocuri se ridică stânci de pe fundul râului, însă nu ajung la suprafață ca să le poți observa și ocoli. Acestea stau parcă la pândă să îți străpungă fundul bărcii și să te asculte cum te desumfli. Astfel navigarea trebuie să se facă în întuneric, aprinzând doar o lanternă în dreptul motorașului, care să funcționeze pe post de sonar.
Surprinzător, însă, astfel, chiar vedeam confirmația fundului apei în totalitate. Și ce stânci ascuțite stăteau la cotitură!
Plimbarea cu barca nu a fost lungă deloc. Apoi facem cale întoarsă pe același drum pe care am venit. Acum suntem preluați de doamna ghid, domnul mai în vârstă rămânând să dirijeze barca și pentru cel din urmă grup.
Formațiuni prea multe nu am văzut în această peșteră.
Lucrul care m-a atras când am făcut planul cred că au fost pozele în care turiștii erau plimbați cu barca. Acum, știind despre ce este vorba, nu cred că aș mai include această peșteră în itinerariu. Adică timpul este cam limitat și ne dorim să vedem doar crema atracțiilor din Slovenia. Și nu mă prind la ce ne-au folosit cizmele de cauciuc. Când le-am primit mă gândeam că vom fi nevoiți să traversăm prin apă, însă nu am făcut-o.
Hai să vedem acum Lacul Cerknica!
Mă așteptam să fie mai multă populație pe aici, însă parcarea este cam goală.
Mergem pe jos câteva sute de metri
până să ajungem să vedem lacul.
Aici câțiva tineri stau la plajă, niște copii se bălăcesc în apă, alți oameni mai în vârstă stau și privesc. Peste drum se pescuiește.
Mă instalez puțin cu Răzvan să spele câteva pietre în apă și să facă valuri cu piciorușele.
Între timp restul pornesc în căutarea unei alte zone poate mai atrăgătoare a lacului.
Nu se întorc prea încântați, iar căldura ne gonește înapoi spre mașină.
Mergem și la Cheile Pekel? Păi da! Acestea le pusesem pe listă doar ca să umplu ziua, dar nici prin cap nu-mi trecea că vom ajunge chiar să ne îndreptăm spre ele. Gașca însă este doritoare să atingă toate punctele de pe itinerariul planificat. Data viitoare să am grijă să nu încarc prea tare programul că s-ar putea să îl respectăm întocmai.
Ceea ce mă speria cel mai tare pentru aceste chei era gradul de dificultate 5/5. Chiar și numele lor spune multe. Pekel în limba slovenă înseamnă iad, deci cheile s-ar numi Cheile Iadului. Iar poza ce o găsisem pe net făcută în aceste chei nu era prea convingătoare. Nu-i nimic, vom merge și noi cât ne vom încumeta, apoi ne vom întoarce.
Partea cea mai interesantă a fost că Răzvan a ales să meargă singurel, cu bețele lui, pe acest traseu. Ce să zic, și-a ales și el cel mai dificil traseu?! Sau poate chiar din acest motiv a ales să meargă pe jos.
Nu am făcut traseul în întregime, însă am văzut primele 3 cascade. Pentru celelalte 2 am fi avut ceva mai mult de mers și mult de cățărat. Eu zic că e suficient. Să mai mergem și pe la casele noastre.
