Am citit noi pe internet că la Târgu Mureș s-ar afla o foarte frumoasă grădină zoo. Cică ar avea acolo girafă și elefant, pe lângă multe alte animale. Trebuie să mergem să vedem cu ochii noștri. Dar e cam departe de București și nu prea se aliniază planetele să o vizităm. Am ales până la urmă ca la început de concediu, traseul de tranzit spre Slovacia să treacă pe la Târgu Mureș. Am estimat că vizita grădinii ne-ar lua cam 2 ore și dacă programul se încheie la 6 pm, ar trebui să ajungem pe la 4 pm. Drumul București - Târgu Mureș durează aproximativ 5 ore jumate…
[...]Dacă ne-am făcut drum în weeekend spre Vama Buzăului, am zis că poate ar fi frumos să rămânem peste noapte prin apropiere și să profităm și de vremea frumoasă de duminică, pentru că avem de văzut Grădina Zoo Brașov. Astfel, am ales o cazare la Săcele, grădina zoo aflându-se mai aproape de această ieșire din Brașov. Dimineață nu ne grăbim, căci avem toată ziua la dispoziție pentru că doar vizita grădinii zoo este în plan pentru azi. Cred că am ajuns în parcarea grădinii zoo în jurul orei 11. Am găsit loc de parcare. Cu toate că ar părea destul de încăpătoare,…
[...]Pentru astăzi aveam în plan să vizităm grădina zoologică de la Oradea. Și despre aceasta auzisem numai lucruri frumoase. Însă, de câteva zile încoace, de când stăm cu ochii pe prognoza meteo de la Oradea pentru această zi, nu mai aveam speranțe că o să reușim să o vedem. Se anunța ploaie toată ziua. Am mai aruncat un ochi deznădăjduit pe prognoză și joi seara, când eram la Turda și parcă ne-a mai dat o rază de speranță. Undeva între orele 14 și 17 s-ar putea să fie o fereastră fără ploaie. Avem 3 ore de mers până la Oradea. La 10:30 ne punem în mișcare.…
[...]Grădina zoologică de la Sibiu a fost cea care a dat tonul anul trecut, cea care a deschis apetitul de văzut animăluțe. Până atunci am studiat animalele doar pe telefon, să le identificăm după înfățișare și sunet. Și exersam acest lucru în fiecare seară. Nu-mi aduc aminte să fi fost în plan vizitarea acestei grădini zoologice la momentul respectiv. Însă după ce am văzut Hotelul de gheață de la Bâlea eram hotărâți să ne dăm cu saniuța, un alt lucru pe care îl experimentam pentru prima oară. Și ne-am gândit la pârtiile din Păltiniș. După ce am revenit din…
[...]Într-un weekend în care s-au aglomerat mai multe lucruri de făcut am reușit totuși să ne eliberăm duminică după - amiază. Astfel pe la 3 jumate am rupt ușa în direcția Grădina Zoologică Băneasa. Nu era timp să ajungem prea departe și mai aveam și emoții cu programul. În programul de iarnă grădina zoo se închide la 5, iar în programul de vară se închide la 6. Dar oare noi, pe 10 aprilie, ne încadrăm la programul de vară sau la cel de iarnă? Atunci a venit Bo, căci așa îi spune Răzvan străbunicii, cu o idee revelatoare: dacă am trecut la ora de vară, respectiv,…
[...]Citisem despre Grădină Zoologică de la Reșița numai de bine. Însă lucrurile îmi păreau cusute cu ață albă. Nu prea îmi venea a crede că lucrurile ar fi fost prezentate dintr-un punct de vedere obiectiv și imparțial. Prin această descriere grădina zoologică de la Reșița se dorea a fi printre cele mai mari și mai frumoase din țară, dacă îmi aduc bine aminte printre primele 3. Ce mi-a sărit în ochi a fost o comparație cu Grădina Zoologică de la Târgu Mureș, care din punctul meu de vedere este de departe cea mai frumoasă de la noi din țară. Însă nu o văzusem…
[...]Am vizitat grădina zoologică de la Sibiu în weekend-ul în care am fost și la Hotelul de Gheață. După asta a devenit foarte interesantă această activitate, în special pentru Răzvan, să vadă animalele și în mărime naturală, nu doar desenate pe hârtie, fotografiate sau filmate la televizor. Apoi am văzut o listă cu multe din grădinile zoo din țară sau poate chiar toate, și nu erau chiar așa multe. Apoi multe dintre ele ai putea spune că sunt în apropierea Bucureștiului, adică ai putea să le vizitezi într-o plimbare de weekend. Astfel am reținut Grădinile Zoo de la…
[...]Am fi vrut ca în acest weekend să urcăm pe Vârful Măgura Codlei, să deschidem sezonul de urcat pe munte. Dar prognoza meteo nu a fost tocmai pe aceeași lungime de undă cu noi. Dar nu părea să se întrevadă nicio rază de soare niciunde. Peste tot se cam anunța vreme ploioasă. Să vezi că o să stăm acasă. Spre finalul săptămânii parcă începeau a se disipa norii din zona Pitești, unde am putea vizita o nouă grădină zoo. Dar nu înțeleg cum de au plecat toți la mare de 1 mai pe o asemenea vreme. Când, de fapt, urma să plouă în toată țara, mai puțin la mare. Lasă…
[...]Grădina zoologică de la Ploiești o mai vizitasem în urmă cu mai mulți ani, într-un weekend cu vreme frumoasă, când finii noștri veniseră în vizită pe la noi cu dorință de plimbare. A răsărit cumva și ideea de a vizita grădina zoologică. Cred că venise Mihai cu ea pregătită de acasă. Iar noi am îmbrățișat ideea imediat. Când e vorba de plimbare... Nu mai țineam minte mai nimic din ce văzusem atunci la această grădină zoologică. Cred că nu mă impresionase nimic în mod special ca să îmi rămână în minte. Acum am redescoperit Grădina Zoologică din Parcul…
[...]Am revenit cu "picioarele pe pământ", după ce am petrecut 2 nopți în Retezat, la Lacul Bucura. Suntem încă euforici. Astăzi trebuie să ajungem înapoi acasă și parcă nu ne vine, știind ce temperaturi ne așteaptă acolo. Am făcut bine cu o noapte de acomodare la Sarmizegetusa. Acum avem o zi întreagă la dispoziție să mergem pâș - pâș spre București. Am putea să facem și o pauză la mijlocul drumului. Numai bine putem vizita și grădina zoologică de la Râmnicu Vâlcea, care deși nu este foarte departe de București, nu s-a legat până acum să o vedem. Am sperat că…
[...]Se anunțase un weekend cu 2 zile frumoase și călduroase. Sâmbătă am valorificat-o mergând la Ferma Animalelor, iar duminică am zis că trebuie să ne continuăm planul nostru de a vizita cât mai multe grădini zoo. Am putea spune că și vizita la Ferma Animalelor face parte din același traseu tematic. De fapt, Găbița chiar a zis ieri că am fost la grădina zoo. Până la urmă tot animale am vizitat și acolo, chiar dacă mai puțin exotice. Deci ce grădină zoologică urmează? Să fie Grădina Zoologică din Târgoviște! Și-a luat și Mihai liber și vom merge împreună, în…
[...]Pentru că drumurile ne-au adus la Galați, am zis numai bine că putem vizita și Grădina Zoologică din Galați, să îmbinăm utilul cu plăcutul. Gălățenii tot timpul au avut o părere proastă despre Grădina Zoologică de la Gârboavele, că spațiul e mic, că animalele stau înghesuite, sunt puține și sunt prost îngrijite. Într-un cuvânt nu merită vizitată. Din acest motiv, am tot ocolit-o până acum. Acum am citit pe internet că a fost reamenajată nu de foarte mult timp. Oricum cred că am fi mers să vedem dacă cele auzite sunt conform lucrurilor din teren. Acum însă…
[...]Să ne continuăm turul grădinilor zoo cu cea din Brăila. A fost oarecum o surpriză când am aflat că există grădină zoologică și la Brăila, atât de aproape de Galați. Ne-am făcut drum și către aceasta. Este situată la marginea orașului lângă o bretea ce leagă drumurile ce vin dinspre Slobozia, respectiv dinspre Buzău, și care apoi se continuă cu șoseaua de centură a Brăilei. Aici ne așteaptă o parcare încăpătoare și, spre uimirea mea, chiar dacă ploaia doar ce s-a oprit, erau deja destule mașini parcate. Au venit în mod sigur să viziteze grădina zoo. 1,5 lei…
[...]Și pentru că ne-am făcut drum spre Bacău, am zis să nu ratăm ocazia, și să mai vedem o grădină zoo de prin zona Moldovei. Inițial, mi-am orientat privirea spre Onești. Însă cu vreo 2 zile înainte de plecare, când am scotocit mai bine internetul pentru informații referitoare la Grădina zoologică din Onești, am aflat că aceasta a fost desființată în 2013. Nu-i bai, ar mai fi o variantă, să trecem prin Bârlad, că și-acolo este zoo. Dar să ne interesăm bine înainte, ca nu cumva să ne trezim că ajungem acolo sa vizităm locul unde a fost odată o grădină zoologică.…
[...]A venit vara! De fapt, vara a venit de 1 lună, dar parcă luna iunie nu o pot considera pe deplin ca o lună de vară. Până la urmă și astronomii spun că vine vara mai spre finalul lunii iunie. Și dacă a venit vara, poate tragem o fugă și până la mare. Plajă, nisip, căci Răzvan este un mare fan nisip. Și poate mergem și la delfinariu. Îl încadrăm și pe el în turul grădinilor zoologice din România. Aveam să aflăm că în spatele delfinariului este amenajat și un mic parc zoo. Iar biletul de intrare la delfinariu include și vizitarea acestuia. Iar în această situație…
[...]Când ne-am propus să vizităm toate grădinile zoologice din România, erau câteva așezate prin colțurile hărții pe care nu le vedeam prea ușor de atins. Una dintre acestea era și Grădina Zoologică de la Rădăuți. Doar pentru ea nu se cădea să batem aproape 500 km, așa că am mai legat câteva lucruri de vizitat și i-am organizat o excursie. Și chiar mai mult decât atât, am împușcat și doi iepuri dintr-un foc, vizitând și Grădina Zoologică "Dragoș Vodă" Târgu Neamț. Nu a fost chiar așa greu de ales atracții turistice de vizitat în zonă, căci Bucovina este înțesată…
[...]O plimbare în Munții Țarcu necesită un weekend prelungit pentru că sunt situați cam departe de București și avem nevoie de 1 zi la dus și alta la întors. Prognoza meteo spune că vineri va ploua din abundență, dar apoi va fi soare și frumos atât sâmbătă, cât și duminică. Așa că ne programăm să plecăm de vineri spre Caransebeș. Profităm că ajungem în această zonă și ne propunem ca vineri, la dus, să trecem pe la Grădina Zoologică Hunedoara. Poate vom avea șansa să nu plouă când vom ajunge acolo și să ne lase timp să o vizităm. Dacă nu, asta e, va rămâne…
[...]De foarte multe ori pot spune că am ajuns în zonă, dar se pare că niciodată nu am făcut popas aici. Poate pentru că nu am știut de ea sau poate pentru că nu a reprezentat o atracție suficient de importantă pentru a le depăși pe altele ce le aveam în plan. Cred că varianta a doua se apropie mai mult de adevăr. De data asta a devenit obiectiv mai foarte important, ca să putem completa proiectul nostru cu vizitarea tuturor grădinilor zoologice din țară. Despre această locație știam că este o rezervație de zimbri, Rezervația de zimbri de la Târgu Neamț. Acum constat că…
[...]A venit concediul cel mare. Mergem în Turul Sloveniei. Prima oprire o vom face la Craiova. Avem acolo o grădină zoologică restanță din puzzle-ul grădinilor zoologice din România. Eram obișnuiți să ieșim din București pe autostradă spre Pitesti, însă de data asta google maps ne-a dirijat prin Alexandria. Prognoza meteo zice că va ploua la Craiova la ora 14. Noi ne-am aranjat programul să ajungem la Craiova la ora 15, sperând că vom ajunge după terminarea ploii. Pe drum ne-a plouat în mai multe rânduri, în mai multe zone. Ajunși la Craiova constatăm că nu plouase. Abia…
[...]Ne-am propus ca anul ăsta să vizităm toate grădinile zoologice din România. Știam că nu va fi o misiune chiar ușoară pentru că nu putem chiar să străbatem o distanță de 400 - 500 km dus și încă o dată pe atât la întors doar pentru a vedea o grădină zoologică. Așa că grădinile zoologice cele mai îndepărtate trebuia să le legăm cumva de o ieșire în direcția respectivă. Astfel am plecat în concediu spre Slovacia trecând prin Oradea, pentru a vedea Zoo Oradea. Iar la întoarcere am zis să trecem prin Timișoara pentru a vizita Zoo Timișoara. Altă ocazie mai bună…
[...]