Astăzi ne mutăm reședința de la Buštěhrad, de lângă Praga, la Jindřichův Hradec, în apropiere de Český Krumlov. Lăsasem pentru astăzi să vizităm Praga. De fapt, în planul original era Zoo Praga pentru ziua de tranzit. Dar mai bine așa, că vizitarea grădinii zoologice ne-a ocupat toată ziua.
Nu se poate să spui că ai vizitat Cehia fără să fi rezervat măcar 1 zi pentru Praga. Noi însă am mai fost în Praga în urmă cu vreo 9 ani și am fi putut sări peste această obligație dacă am fi găsit altceva mai interesant de făcut în această zi. Spre nord cam vizitasem, spre vest ar mai fi fost Karlovy Vary, dar și această stațiune o mai vizitasem, spre sud urmează să ne mutăm reședința zilele următoare, iar spre est ar mai fi Kutná Hora, locație care, de asemenea, o vom vizita într-una din zilele următoare, plecând de la următoarea locație de cazare. Deci, astăzi ne vom plimba din nou pe străzile Pragăi. De data aceasta poate vom ajunge și la castel, pe care l-am ratat data anterioară. Și ar mai fi de vizitat și Mănăstirea Strahov.
Parcăm la vreo 500 m distanță de Mănăstirea Strahov, plătim parcarea pentru vreo 4 ore și ceva. Foarte ciudat funcționează tonomatele astea de parcare. Noroc cu niște cehi de treabă, care nu știau nici ei cum se face dacă vrei să stai mai mult de o oră și să plătești cu cardul și au sunat la numărul listat pe tonomate pentru informații și asistență. Era un plus pe acolo pe ecran, de fapt cred că erau 2: unul mai mic pentru minute și unul mai mare pentru ore. Am apăsat de mai multe ori până să îmi dau seama ce și unde contorizează. Și apoi cică să ajustez la 4 ore. La un moment dat m-am plictisit de apăsat și l-am lăsat așa, erau vreo 4 ore și 10 minute. E bun așa. Am plătit, am plantat chitanța în parbriz și am pornit la pas.
Ajungem la Mănăstirea Strahov.
Eram la intrare noi și încă alte 3 autocare de turiști.
Și nu intrasem încă în curtea mânăstirii. Facem cum nu facem și ajungem să vizităm obiectivele într-o aglomerație de nedescris. Pun pariu că dacă vii ceva mai târziu, după-amiază, eventual mai spre final de program, e pustiu. Lucru testat în alte locații și pe care aveam să îl observăm și aici la întoarcere.
Intrăm în curte, ajungem în fața bisericii
și aflăm cu uimire că accesul nu este permis în interiorul bisericii și asta nu e doar temporar.
Privim la picturi din ușa bisericii și ne gândim cum or fi fost făcute sumedenia aia de poze găsite pe net, dacă nu poți intra în biserică.
Ne îndepărtăm și observăm o altă clădire unde accesul este contra cost. Hai să vedem! Este biblioteca! Pe panourile de prezentare sunt poze din interior. Păi astea sunt pozele văzute pe internet! Să intrăm!
Vedem exponatele de la intrare și de pe culoarul ce face legătura dintre cele două săli: Sala Teologică și Sala Filozofică.
Se pare că accesul în cele două săli se face într-un mod mai controlat și pentru un număr mai redus de persoane. Dar cum? Că vrem și noi. Așteptăm în fața intrării uneia dintre ele. Oamenii din interior nu păreau a se grăbi deloc. Hai să mergem la cealaltă poate avem mai multe șanse! Și aici se pare că e la fel. Să ne întoarcem la prima! Între timp se pare că s-a schimbat grupul din interior, ochiului ager al Corneliei nu-i scapă nimic. Dar sigur nu au ieșit pe aici și nici alții de aici nu au intrat. Întreb un bărbat din personalul de supraveghere, care tocmai închisese ușile de la intrare în clădire, nelăsând să mai intre pe nimeni. Aflu că pentru vizitarea celor 2 săli trebuie să faci programare cu câteva zile în avans și ne-a arătat numărul de telefon la care trebuie să sunăm. Asta e, ne vom mulțumi cu privitul lor din ușă. Măcar am prins la fix intrarea înainte de pauză, că altfel nu am mai fi intrat nici aici și nici de așteptat nu cred că am mai fi așteptat.
Să mergem spre Castelul Praga acum. Tot înainte pe străduțe
până când gps-ul s-a gândit să ne dirijeze în altă direcție față de indicatoare. Am zis noi să ne luăm după gps, că parcă indicatoarele vorbesc despre altceva. Ne-am dat seama în curând, când am început să recunoaștem peisajul din amintirea vizitei anterioare,
că gps-ul ne-a cam păcălit. Hai să reconstituim traseul de la prima vizită a Pragăi și la întoarcere trecem și pe la castel, ca să nu ne întoarcem acum.
Mai întâi Podul Carol.
Aici nu s-a schimbat nimic.
Statuile sunt la locul lor,
unele lustruite bine de atâtea atingeri.
Muzicanții, artiștii pregătiți sa îți deseneze caricatura sunt tot aici. Cerșetorii și restul comercianților de nimicuri nelipsiți.
Parcă este un pic mai aglomerat.
Să vedem orologiul astronomic! Ne-am luat noi după indicatoare și rău am făcut, mai bine ne luam după fluxul cel mare de oameni. Ne-am pierdut pe străduțe pe acolo. Am ieșit până la urmă în piața orologiului, după ce am ocolit o grămadă.
Ne așezăm în fața ceasului, în așteptarea orei fixe, pentru a vedea defilarea statuietelor. Când mă gândesc la acest ceas tot îmi vine în minte imaginea orologiului din desenul animat cu Mickey Mouse, Donald și Goofy care se străduiau să curețe imensul ceasornic. La un moment dat îmi spune Cornelia că așteptăm degeaba, ceasul nu mai funcționează. Ce? Cum? Nu se poate! Mă uit și eu cu atenție la el, nu făcea nicio mișcare, limbile erau înghețate și ora indicată era cam eronată. Ce dezamăgire! S-a risipit și marele simbol al Pragăi.
Ne-am îndreptat privirile spre un maestru confecționer de baloane de săpun.
Ne întoarcem apoi în direcția de unde am venit, pentru a ne îndrepta acum spre castel.
Mi-a mai sărit în ochi un lucru. Poți face turul orașului într-o mașină de epocă
sau cu trocariciul.
Ajungem la castel și nu vedem nicio casă de bilete, dar oamenii intrau în curtea castelului după ce treceau printr-un control atent și scaner de metale. Hai și noi!
De-abia aici e casieria. Însă nu prea cred că avem timp să vizităm în amănunt castelul. Așa că ne vom mulțumi să facem turul gratuit al castelului.
Și nici acesta nu a fost scurt.
Ne întoarcem apoi la mașină, nu înainte de a degusta tradiționalul trdelník. Acesta este foarte asemănător cu un colac secuiesc doar că noi am optat pentru varianta umplută cu înghețată.
Să ne îndreptăm spre locația de cazare, în Jindřichův Hradec. Gps-ul și-a făcut datoria și ne-a lăsat chiar în fața locației. Era un club de tenis de câmp cu multe terenuri și nu credeam că aici ar putea fi locația. Nevăzând nicăieri scris numele pensiunii și nici numărul adresei de pe stradă, m-am apucat să verific din poartă în poartă, în sus și-n jos, de-o parte și de cealaltă a străzii. Apoi s-a aprins un beculeț, numele pensiunii conținea și un cuvânt ce suna foarte tare a tenis. Gata, aici trebuie să fie. Și chiar așa era. Când ne gândeam și noi că gata, am ajuns, luăm cheile de la cameră și ne întindem în pat, apăru alt neajuns. Camera nu era pregătită. Cică le-am comunicat că ajungem după ora 20 și acum era de-abia 18. Asta e, mai facem o plimbare la cumpărături și ne întoarcem mai târziu.
