Începem turul Cehiei din Olomouc într-o zi de weekend. La locația noastră de cazare se umpluse curtea de mașini. Probabil că s-au ocupat toate camerele. Aveam să aflu ziua următoare că toți veniseră doar pentru weekend, luni rămăsesem doar noi. Și noi plecăm din București în weekend, plecăm la munte, la mare, unde să avem cum să ne petrecem timpul. Gândeam despre Olomouc că este un oraș mare, din care fug oamenii în weekend. Nu mă așteptam ca fluxul să fie invers. Oare ce fac toți oamenii ăștia aici în weekend? Eu am pe listă o grămadă de peșteri în zonă, dar ei nu cred că ar veni doar pentru peșteri. Trebuie să fie și alte atracții turistice despre care nu am aflat. Mă gândesc la trasee de drumeție și multe cascade. Cred că am alocat cam puține zile pentru Olomouc. De fapt, nu văd de unde aș mai fi putut fura o zi, pentru că și celelalte locații au multe de oferit.
Ieri pe drumul dinspre Poprad spre Olomouc aveam de rezervă o peșteră pentru situația în care am fi ajuns în timp util, să găsim peștera deschisă. Dar am ajuns cu vreo jumătate de oră după închidere. Însă am poziționat parcarea și peștera, căci nu le-am localizat nici pe una, nici pe cealaltă din prima. Pentru a ajunge la peșteră chiar am cerut ajutor unor sportivi ce își făceau antrenamentul prin parcul din apropiere.
Pentru șederea noastră la Poprad aveam câte 2 peșteri pe zi. Dar parcă prea multe peșteri. Hai să vizităm doar câte una pe zi. Peștera Punkva este una într-adevăr specială și aș vrea să o vedem, iar cealaltă să fie Peștera Zbrasov Aragonite, cea pe care am ratat-o ieri. Punkva este deschisă și lunea, așa că am putea să o vizităm și mâine, în schimb Zbrasov este închisă lunea, așa că trebuie să o vizităm azi.
Pornim spre Peștera Zbrasov Aragonite. Deja știm drumul și parcarea. Dar mai întâi ne oprim să facem un mic tur al orașului Olomouc.
Ajungem numai bine să intrăm cu un grup de vorbitori de limba engleză.
Am așteptat doar vreo 10 minute. Și ca să nu pierd vremea ce mi-am zis eu: ce-ar fi dacă cer eu mai multe detalii referitoare la Peștera Punkva, cea pe care vrem să o vizităm mâine. Aveam 2 neliniști. Una era nesiguranța dacă este deschisă lunea, căci am mai pățit ca programul peșterii de pe internet să nu fie la fel cu cel de la fața locului. Asta se întâmpla în Slovacia. Și a doua era problema cu rezervarea. Și dacă am observat că doamnele de la casa de bilete erau așa drăguțe și una chiar știa bine engleză, am zis să profit. În 5 minute aveam și rezervare făcută pentru a doua zi la Peștera Punkva, pentru intrarea de la ora 11:00. Era foarte important să fiu acolo cu 40 minute înainte, probabil ca să nu pierd rezervarea.
Numai bine am terminat și s-a facut ora intrării. A venit ghidul să ne preia.
Iaca aveam ghid în limba engleză. Nu știa ea foarte bine engleză și se uita mai tot timpul pe notițe, dar s-a descurcat să ne prezinte. A mai ajutat-o și un băiat din grupul celălalt, care știa foarte bine și engleză și cehă. În grupul celălalt am găsit și o româncă, bucureșteană de fel, care lucra însă în Praga.
Peștera nu are foarte multe formațiuni, însă are particularitățile ei.
Ieșim din peșteră într-o altă locație, pe malul râului.
Nu suntem deloc în apropierea locului pe unde am intrat. Am recunoscut însă podul peste râu, punctul de reper ce mă interesa cel mai mult pentru că pe acolo trebuie să trecem pe malul celălalt al râului pentru a merge la prăpastia fără fund, adică Prăpastia Hranicka. Înregistrasem în minte harta de pe google și modul aproximativ cum se poate ajunge la aceasta. Speram ca în completare să găsim ceva indicatoare.
Traversăm podul, o luăm spre dreapta și după vreo 200 m vedem o parcare.
Cică este parcare pentru Peștera Zbrasov și pentru Prăpastia Hranicka. Mi se pare mult mai departe de peșteră această parcare față de unde am lăsat noi mașina. Și unde mai pui că asta e și cu plată!? Dacă ar fi doar pentru prăpastie aș înțelege să parchez aici.
Trecem pe sub calea ferată printr-un pasaj. Și-acum încotro? Hai să o luăm spre stânga. Cred că am ales bine pentru că vin mai multe persoane din această direcție. Intrăm în pădure.
Iar dăm de o bifurcație. Or fi drumurile astea marcate, însă fără să știi ce reprezintă fiecare marcaj ești cam în plop. Hai să o luăm din nou spre stânga, că poate astăzi este direcția norocoasă.
După noi vine o gașcă mare, vreo 2 familii de la mic la mare. Tragem cu coada ochiului, cică să vedem dacă se iau după noi. De fapt, ne uitam să ne asigurăm dacă am făcut alegerea bună, că ei sigur știau pe unde trebuie să o ia. Bun, se iau după noi. I-am păcălit!
Urcăm în câteva serpentine, ocolim tot dealul și ajungem la locul cu pricina: Prăpastia Hranicka.
Pentru mine, când ziceam prăpastie mă gândeam la un hău plin cu aer, nu cu apă. Și când am auzit prima oară că nu i-a fost descoperit fundul mă gândeam că au coborât pe corzi și n-au ajuns la fundul lui. Se pare însă că hăul acesta are un abrupt, iar pe fundul lui este un lac și acestui lac nu i s-a descoperit fundul. Cum se poate așa ceva!? Până și Groapei Marianelor i-a fost atins fundul. Mă rog, cel mai probabil condițiile de scufundare nu sunt tocmai comfortabile si doar un scafandru se poate strecura prin anumite zone. Iar scafandrul nu se poate duce în adâncime la o presiune prea mare. Oricum mi se pare foarte interesantă ideea.
Gata, am venit, am văzut, să mergem mai departe. Mai oprim la castelul ăla ce l-am văzut pe drum, la venire? Doar să îi facem eventual o poză. Dar nu intrăm spre el, pentru a urca, ca să ajungem și la zoo. Ah, cred că am uitat să zic. Pentru azi am pus pe itinerariu să mergem la Zoo Zlin, căci am citit lucruri minunate despre ea și nu este foarte departe. De fapt, nu Zoo Zlin a venit în completarea programului pentru azi, ci Peștera Zbrasov a fost aleasă ca fiind în zonă.
