Azi ne mutăm reședința la Buštěhrad, lângă Praga. Nu am avut timp să vedem Paradisul Boemiei cât am stat aici, dar avem noroc că e în drumul nostru. De fapt, din acest motiv l-am lăsat pentru ziua de mutare. Și Paradisul Boemiei nu se cade să îl sărim căci l-am găsit prin mai toate ghidurile ca punct principal de atracție, probabil și pentru că se află foarte aproape de Praga, iar majoritatea se raportează la distanța față de capitală. Ai distanță mare față de capitală, îi scade și importanța punctului de atracție turistică. Și apoi denumirea ar trebui să spună totul, că doar este vorba de paradis. Astăzi vom afla dacă își merită numele au ba.
Să începem cu Peștera Bozkov Dolomite, că este cea mai apropiată de noi. Și n-am mai văzut o peșteră de ceva vreme. Nici nu ne-a mai impresionat niciuna așa tare din prezentările văzute. Și apoi cred că un rol important l-a jucat și faptul că peșterile văzute în Slovacia cu mai puțin de 2 săptămâni în urmă au fost prea multe la superlativ. Aceasta s-ar putea să aibă ceva aparte.
În mai puțin de jumătate de oră eram în parcarea peșterii. Gps-ul ar fi vrut să ne ducă mai aproape însă semnele astea de circulație nu ne-au lăsat. Am observat că le plac cehilor aceste cercuri albe cu margini roșii. Lăsăm mașina într-un soare puternic de mă gândeam că astăzi vom face proba supremă la cât de eficientă este lada noastră frigorifică. Vom avea de făcut drumuri scurte, astfel alimentarea de la brichetă să nu îi fie de prea mare ajutor și va sta tot timpul în căldură căci așa se preconizează a fi toată ziua. Și la finalul zilei am constatat cu surprindere și bucurie în același timp că nu se dezghețaseră toate pastilele frigorifice, unele din ele rămânând bocnă.
Noi însă de toropeală nu scăpăm. Crema de soare te protejează să nu te pârlești, șapca să nu faci insolație, dar de aerul sufocant nu știu cine te poate păzi. Bine că nu e așa departe intrarea în peșteră.
La intrare în peșteră suntem avertizați că nu putem intra cu Răzvan în rucsac, în spate. Trebuie să îl ținem în brațe pentru că sunt treceri unde se poate lovi cu capul și s-a mai întâmplat. Ei, da, gândesc eu, nu pot să cred așa ceva, dar mă conformez. Și nu intrăm bine, facem câțiva pași, urmează niște trepte și lovesc de tavan cu rucsacul rămas gol în spatele meu. Iaca, oamenii ăștia știu ei ce vorbesc. Și nu a fost singurul loc de acest fel, au mai urmat vreo 2.
Să vedem câteva imagini din peșteră.
Dacă acasă nu îmi făcusem temele să analizez ce anume ar fi de văzut în Paradisul Boemiei, măcar cu o seară înainte să citesc mai atent. Am găsit foarte multe turnuri de observare, unde poți urca pentru o mai bună perspectivă asupra întregului parc. Dintre toate am ales unul, Rozhledna Kozákov. Cred că l-am ales pentru că este cel mai înalt și există parcare chiar la baza lui.
De asemenea, Paradisul Boemiei adăpostește câteva castele. Am ales unul, cel mai cunoscut și cel mai vizibil din depărtare: Castelul Trosky.
Nu degeaba a devenit imaginea - simbol a acestui paradis.
O altă imagine impresionantă ar fi cea oferită de Hrubá Skála, un alt oraș de piatră. Se pare că cehii sunt bogați în astfel de formațiuni stâncoase. Pentru a le vedea am ales să parcăm la Hotel Stekl. Aici parcarea nu era suficient de încăpătoare, însă ne-a găsit nenea loc ca să ne ia banii.
Neștiind exact încotro trebuie să mergem pentru belvederea asupra Hruba Skala, pornim și noi pe jos spre Castelul Valdštejn, căci spre acesta am văzut indicator și știam că sunt în aceeași direcție.
Apoi am urmat traseul cel mai vehiculat de persoane. Și am ajuns într-adevăr la o vyhlidka, căci așa am dedus eu că spun cehii la punct de belvedere. Doar că nu se numește Vyhlídka na Kapelu, ci Vyhlidka ceva cu Maria. Cred că este alta totuși.
Dar se vede foarte frumos și de aici.
Am putea să mai continuăm puțin pe traseu, poate descoperim și cealaltă belvedere. Până una, alta mai vedem ceva ce seamănă a capelă construită în stâncă.
După ce am mai mers vreun sfert de oră am renunțat la căutări.
Dar acum doar nu ne-om întoarce pe același drum. Hai să vedem poteca asta bătătorită unde duce, chiar dacă nu e marcată.
Se îngustează, mai, mai să se piardă în bălării. Însă Cornelia, cu ochiul ei ager, observă că există urme de roți. Probabil că au trecut cu tractorul pe aici. Și dacă au trecut cu tractorul, putem merge și cu piciorul. Iar urmele de roți ne vor fi călăuze. Trebuie să iasă undeva la șosea, căci direcția pare a fi bună.
Am avut ceva emoții pe drum, că ne va duce nicăieri, dar în cel mai rău caz ne-am fi întors. Însă nu e nevoie, deja se văd mașinile la șosea. Ieșim chiar acolo unde am deviat de la șosea spre belvedere. Acum observăm că putem să coborâm să mergem prin "catacombele" Orașului de Piatră.
Și uite-așa facem un circuit complet, fără a merge pe nicio porțiune de drum de 2 ori.
Și ieșim în parcare, chiar în dreptul mașinii noastre, de o căutam cu privirea în depărtare și nu o vedeam că era chiar sub nasul meu.
