Nu prea înțelegeam de ce ni s-a spus să ajungem cu 40 de minute înainte de intrarea în peșteră, adică la 10:20, sau poate chiar și mai bine ar fi la 10:00. Și ne tot zicea ceva de 10:20 în parcare. Adică parcarea nu e lângă peșteră?! Vorbim de Peștera Punkva. Pe gps, de la Olomouc ne arăta 80 km, 1 oră jumate. Păi nu am mai plecat la 8:30 de acasă demult. De fapt, am mai plecat o dată la 8:00 tot din cauza unei peșteri. Ce ți-e și cu peșterile astea că au un program așa strict! Dar știi ce am uitat să întreb eu ieri când am făcut rezervarea? Dacă se merge cu barca! Să nu cumva să pățim ca la Peștera Domica unde nu era apă să se poată merge bărcile. Și la Peștera Punkva atracția principală mi se părea tot mersul cu barca.
Plecăm cu o mică întârziere, că doar nu ne-ar sta bine să plecăm la timp. Pe drum însă ziceam că vom recupera. Însă pe măsură ce ne apropiam, distanța până la peșteră scădea semnificativ, dar durata rămasă rămânea foarte mare, de parcă ne-ar fi așteptat un drum forestier foarte greu. La vreo 2 km de peșteră ne întâmpină un nene ce ne cere taxa de parcare. Păi noi vrem să ajungem la Peștera Punkva, nu vrem să parcăm aici. Păi cică tot aici este parcarea și pentru Peștera Punkva. Începe să se clarifice motivul pentru care dura așa mult pe gps să ajungem la Peștera Punkva. Pentru că nu mai putem merge cu mașina de aici.
Mă duc la casierie, cer bilete pentru Peștera Punkva. Voiam să verific dacă e nevoie de rezervare. Și tocmai ce mă întreabă dacă am rezervare. Bun așa! Bine că am făcut rezervare dinainte!
De aici până la peșteră putem merge pe jos, adică vreo 30 minute, sau cu trocariciul, care pleacă la fiecare 20 minute, dar pentru care trebuie cumpărat bilet separat.
Păi mai există și o telecabină și putem cumpăra bilet separat la trocarici sau împreună cu telecabina. Dar la ce e bună telecabina? Păi ca să ajungi mai ușor la Prăpastia Macocha. Păi să luăm bilete și la telecabină cu tot cu trocarici.
Ah, iar am uitat să întreb dacă se merge cu barca în peșteră. Acum nu mai contează pentru că am luat deja bilete și putem lăsa să fie surpriză. Dar bănuiesc că se merge cu barca din moment ce nu ne-a zis nimeni nimic că nu s-ar merge.
Într-adevăr foarte multe persoane veniseră aici să intre în peșteră. Intrau aproape pe bandă rulantă.
În fața noastră intră un grup de francezi cu un ghid vorbitor de limba franceză. Acum ne gândeam dacă tot ne-a întrebat când am luat bilete ce limbă am prefera, că se va forma și un grup cu ghid în limba engleză. Dar nu, tot restul puhoiului am intrat cu un ghid în cehă. Hm, mai bine ne lipeam de francezii ăia că sigur înțelegeam mai multe.
Nu face nimic, ne-am obișnuit de-acum să nu avem prezentare în limba engleză și să privim doar spectaculozitatea fără a primi informații suplimentare.
Și pot spune că înțeleg de ce sunt așa de multe persoane doritoare să viziteze această peșteră.
Nu prea înțeleg de ce este nevoie de rezervare pentru 2 persoane. Aș înțelege să fie nevoie de rezervare pentru un grup de 40 persoane, dar 2 persoane le lipești ușor de alt grup. De fapt, nu am de unde să știu exact ce flux de oameni vin zilnic să viziteze Peștera Punkva. Știu, din ce am văzut, că erau foarte multe autocare.
Pe alocuri în peșteră este marcat nivelul la care era apa la anumite date din trecut, pentru a se observa cât de tare s-a retras.
Altfel nu am mai fi putut-o noi vizita astăzi.
Ajungem pe fundul Prăpastiei Macocha. De acolo de sus, de unde țipă copiii aceia, urmează a vedea și noi prăpastia după ce vom termina turul peșterii.
De aici începe partea mult așteptată.
Îmbarcarea!
Am urcat eu cu rucsacul cu Răzvan în spate, când văd că tanti de la debarcader mi se adresează. Îi dau de înțeles că nu pricep o iotă din ce zice după care începe să turuie și mai agitată, însă tot pe limba ei. Ce-o fi vrând? Nu trebuie să stau aici? Dezechilibrez barca? Dar unde să mă duc? Mă uit împrejur, însă mai văd un singur loc liber care era tot pe margine. Mă uit din nou întrebător în față, la ea, mă uit în spate, spre luntraș. Luntrierul nu părea a fi interesat deloc de această discuție. El era pe punctul de a porni. Păi și eu ce trebuie să fac? Să cobor? Se întoarce spre mine un tânăr pasager al bărcii și îmi explică în engleză. Răzvan trebuie să stea în brațe ca să nu se accidenteze. Aha, gata, am înțeles. Tânărul a continuat să îmi explice mai multe detalii, însă eu înțelesesem și am dat imediat rucsacul jos din spate. Barca porni imediat, însă nu părea a mă fi așteptat pe mine să fac această manevră, căci nu mă instalasem încă bine pe scaun și ea își luase deja avânt. Înțeleg că e trafic destul de intens pe acest coridor pe care nu încape decât o barcă și totuși trebuie să facă loc venirii altei bărci goale pentru a se îmbarca următoarea tranșă de turiști, dar nu cred că e ok să forțeze acest lucru cu prețul accidentării vreunuia. Acum putem observa că tunelul este pe alocuri destul de jos și strâmt, astfel fiind nevoie să te apleci sau să te ferești de pereții laterali care par a dori să intre în barcă. Deci neliniștea doamnei de la debarcader era îndreptățită.
Facem o mică oprire. Debarcăm să mai vedem o frumoasă sală cu formațiuni care altfel ar fi ascunse vederii.
Acum nenea dirijor de barca intra in rolul de ghid si ne spune 3 vorbe despre aceasta sala cu formatiuni, bineînțeles în limba cehă. Se vedea însă ca era cam grăbit, nu apucam sa ieșim bine de acolo că ne stinge lumina. Iar de data asta știe și ceva engleză zicându-ne să fim atenți să nu ne lovim la cap.
Ne mai plimbăm puțin cu barca pe coridoarele acestea strâmte, după care ieșim la lumină.
Să ne îndreptăm acum spre telegondolă.
Hai că schimbăm câteva mijloace de transport azi, spre deliciul lui Răzvan. Urcăm pentru a vedea prăpastia.
Nu am putut să nu observ similaritatea dintre propast din cehă și prăpastie din română.
Ajungem la stația superioară a gondolei. Aici altă aglomerație de turiști. Am impresia că aici poți ajunge cu mașina, dar pe altă rută. Dar pentru noi atracția principală era peștera, prăpastia era doar ceva secundar. Și am considerat că ar fi fost păcat să ajungem până aici și să nu vedem și Prăpastia Macocha. Trăgând cu urechea la o tânără ce prezenta în limba engleză unei prietene de-a ei, am aflat că se pronunță "mațoha", că ar fi un termen asemănător ca pronunție cu mamă vitregă și de-aici urma o legendă pe care nu am mai prins-o căci mi s-ar fi părut un pic exagerat să mă țin de ele să trag cu urechea. Tot în apropirea lor am fost și în turul peșterii, mai puțin în barcă unde s-au strecurat în barca anterioară, și așa mai prindeam și eu câte o informație interesantă.
Privim prăpastia de la balcon.
Hm, parcă nu erau aici copiii ăia pe care îi vedeam de pe fundul prăpastiei. Uite acolo erau, la balconul acela mai jos. Parcă nu prea mai am chef să cobor până acolo, gândindu-mă că va trebui să urc și înapoi și parcă nu renta efortul. Însă când eram pe punctul să ne întoarcem spre gondolă, ne-am răzgândit. Hai să mergem și la balconul de mai jos, că nu o să revenim prea curând pe aici!
Și nici nu a fost așa istovitor drumul. M-am speriat degeaba.
Coborâm cu gondola, luăm trocariciul până la mașină și stăm puțin pe gânduri dacă să mergem și la Peștera Sloup - Šošůvka.
Mai bine nu. Mergem direct la Zoo Brno.
