Pornind de la Košťálov aveam destul de bine definite direcțiile pentru fiecare zi. De fapt, pot spune că aveam chiar prea multe programate pentru cele 3 zile cât mai aveam de stat aici, căci prima a fost de tranzit. Aveam numai locații cu "trebuie neapărat" să le vedem, precum: Parcul Natural Elveția Boemiei, Parcul Natural Paradisul Boemiei, Vârful Sněžka, care este cel mai înalt vârf muntos de pe teritoriul Cehiei, Izvorul Elbei, Orașul de Piatră de la Adršpach - Teplice. Să vedem cum le-om putea grupa și să mai atașăm pe ici pe colo câte o vizită și la zoo.
Să începem cu Elveția Boemiei, căci este un parc natural reprezentativ pentru Cehia. Alesesem Košťálov ca locație de cazare aflată între toate obiectivele ce le doream a vizita. Aveam impresia că vom face ceva mai puțin de aici până la Elveția Boemiei când am ales locația de cazare. Însă la momentul la care am făcut rezervarea nu știam mare lucru despre Elveția Boemiei, reținusem doar că e o locație ce nu trebuie ratată și ca imagine reprezentativă a ei ar fi un imens arc natural de piatră.
Acum a sosit momentul să căutăm mai multe detalii. Am aflat că ar fi cam 2 variante unde să parcăm mașina: la Hřensko sau la Mezní Louka. Am mai aflat de niște chei pe care le poți traversa doar cu barca: Cheile Edmund și Cheile Sălbatice. Ambele rânduri de chei sunt acesibile și dinspre Hřensko și dinspre Mezní Louka. Pare foarte interesant, trebuie să le vizităm și noi, măcar pe una, dacă nu pe amândouă. Iar Portalul Pravčická era accesibil din ambele direcții, doar că dinspre Hřensko traseul părea a fi mai scurt. Ce-am gândit eu: parcăm la Hřensko, mergem cu barca pe Cheile Edmund, ne întoarcem și urcăm la Portalul Pravčická și am acoperit lucrurile esențiale din Elveția Boemiei. Și cu această idee schițată în cap am pornit spre Hřensko. 2 ore este drumul până la Hřensko. Mai sperăm totuși ca la final de zi să mai avem timp și de un zoo, căci în direcția aia ar fi 2 variante: Zoo Děčín și Zoo Liberec.
Parcăm la Hřensko. Aici nu sunt foarte multe locuri de parcare, dar s-a găsit unul și pentru noi.
Din punctul ăsta de vedere la Mezní Louka ar fi fost mai multe locuri. Nici indicatoare prea multe nu am găsit. Am văzut unul spre Pravčická Brána, dar am zis mai întâi să mergem cu barca pe chei că e cu program.
Apoi găsim și indicator apre Cheile Edmund. Ce ușurare! Dacă găseam indicatoare și spre celelalte chei, Cheile Sălbatice, ar fi trebuit să facem o alegere.
Traseul merge tot prin chei.
Și până la locul de îmbarcare apa este așa mică încât nu-mi pot imagina cum ar putea mai încolo să devină așa mare pentru a putea circula cu barca.
Mergem vreo 20 de minute pe jos. Pe cursul râului apare un fel de baraj, o cascadă și de aici apa devine navigabilă pentru bărci.
Puțin mai încolo apa devine singura opțiune de traversare a cheilor întrucât aceasta acoperă toată lățimea canionului.
Ajungem la casierie, 80 coroane ne costă plimbarea. Până aici toate informațiile culese de pe net se verifică. Eram singurii, ne suim în barcă și spre surprinderea mea nu mai așteptăm pe nimeni, plecăm. Iaca, suntem tratați ca niște vip-uri.
Văzusem pe pliantul primit la îmbarcare o cascadă destul de frumoasă, apa curgea cu debit ajungând în mijlocul canionului. Trecerea prin fața sau prin spatele jetului de apă îmi imaginam a fi destul de dificilă fără a uda măcar puțin o parte din pasageri. Așteptam acum cu nerăbdare apariția ei.
Simțeam că ne apropiam de capătul canionului și cascada nu mai voia să iasă la iveală. La un moment dat în față ne apare un peisaj parcă foarte familiar.
Cred că studiasem prea în amănunt pliantul. Păi da, este locul unde ar fi trebuit să curgă cascada. De fapt, dacă ne uităm cu atenție pe perete se vede o mică scugere de apă. Clar, aici a fost făcută poza, însă nu mai are pârâul respectiv suficientă apă pentru a forma căderea aceea de vis. Și totuși, dacă acum, primăvara, după ploi, nu există mai deloc apă în cascadă, în august ce vor mai vedea vizitatorii!?
Ajungem în dreptul locului cascadei, luntrierul trage barca vis-a-vis, parcă dorind a întreba pescarul de aici ce a mai prins,
oprește și fără să ne anunțe face o manevră. Se aude un clac, după care simt că se apropie de mine un torent vijelios de apă. Nu prea avea de unde să vină, decât din sus.
Dacă până acum stăteam aproape de vârful bărcii să prind eu primul peisajele nealterate în poză, că de, toată barca era a noastră, acum m-am retras instinctiv spre centrul bărcii ca nu cumva să fac cunoștință cu șuvoiul de apă.
Însă apa a venit calculată până lângă marginea bărcii, neintrând niciun strop în barcă. Și gata, asta a fost cascada.
Foarte interesant, cascadă cu declanșare manuală nu am mai văzut până acum.
Pornim mai departe. Din direcția opusă se apropia o altă barcă plină până la refuz cu turiști. Ce onoare pe capul nostru să călătorim singuri! Uite că am fi putut fi îngrămădiți printre atâția!
Mă macină curiozitatea dacă pentru ei va mai fi apă să dea drumul luntrierul la cascadă. Hai că a mai fost, parcă nu așa multă ca la noi, dar a fost.
Ajungem la capăt.
Mă așteptam să fie ca un circuit sau să ne întoarcem cu aceeași barcă tot în prețul plătit, dar nu a fost chiar așa. Cică de aici traseul se continuă prin chei pe jos până la următoarea porțiune de trecere cu barca. Hai că ni s-au cam dat peste cap toate calculele. Acum nu are sens să ne întoarcem tot pe aici pentru că ideea de a face un circuit mare, respectiv să luăm barca prin Cheile Sălbatice, să ieșim la Mezní Louka să urcăm spre Portalul Pravčická și să coborâm apoi spre Hřensko, suna mult mai bine.
Doar că ar fi fost bine să ne fi încălțat cu ghetuțele. Dar noi, gândind că vom merge puțin pe jos, pe teren nivelat și apoi cu barca, am zis că nu e nevoie. Ziceam că ne vom încălța mai bine când vom urca spre Portalul Pravčická. Ar mai fi existat varianta să ieșim spre Mezní Louka sărind peste plimbarea cu barca din Cheile Sălbatice. Pentru noi era destul de evidentă alegerea ce o vom face: prin canion până la capăt.
Continuăm! Nu ne saturăm de acest peisaj: canion, apă, stânci, verdeață.
Noroc că am avut totuși de parcurs câțiva kilometri ca să avem timp să savurăm din mers, căci nu se cădea totuși să zăbovim prea mult.
Ajungem la o bifurcație. Acum e momentul în care ne putem răzgândi și să renunțăm la plimbarea cu barca.
Nu, în niciun caz! Înainte! Către bărci!
Nu mai facem mult până la locul de îmbarcare.
Aici nicio barcă! În schimb mai erau vreo 3 persoane care așteptau. Mi-a atras atenția o cutie pe care scria: "Învârtiți de manivelă de fix 2 ori și în 15 minute va veni o barcă!". Din cutie ieșea un cablu care părea a pleca prin canion spre capătul celălalt și exista această manivelă. Curios sistem de a chema o barcă! Dar cum pot eu ști că mesajul meu a fost primit la capătul celălalt al firului!? Întrebăm și noi pe ceilalți dacă au chemat barca și cică da. Bun, atunci să fim civilizați, să așteptăm liniștiți venirea bărcii așa cum fac și restul, să nu mai învârtim și noi.
După vreo 15 minute apare o barcă.
Oo, ce bine! Hai că nu am așteptat așa mult. Coboară toată lumea din barcă și luntrașul se apucă să facă niște manevre de nu le înțelegeam. O fi vrând să întoarcă!? Nu prea are sens că barca poate fi dirijată din ambele extreme, dar să zicem. Agață un capăt de mal cu un lanț și îi pune lacăt. Poate că nu are încredere într-o simplă prindere a bărcii de mal și i-e teamă să nu ajungă în cascada ce se află la doar câțiva zeci de metri mai încolo. Apoi văd că își ia bagajul și-l lasă pe mal. Nu putea să îl mute la capătul celălalt prin barcă!? Eu nu voiam încă să cred că omul acesta ancorează barca și își va lua tălpășița lăsându-ne ca niște proști să așteptăm. Ce era mai interesant este că noi ne ridicasem toți de pe băncile pe care stătusem până atunci în așteptare, ne luasem bagajele pe umeri și ne așezasem în șir indian la marginea apei, așteptând invitația de îmbarcare. Omul fixează bine barca la mal, își ia bagajul într-o mână și bățul de dirijat barca pe umărul celeilalte mâini, ne întoarce spatele și pleacă fără să ne fi zis absolut nimic. Am rămas mască, ne uitam unii la alții cu aceeași privire uluită de această întâmplare. Cuvintele ar fi fost de prisos și oricum fiecare dintre noi vorbeam altă limbă. Ne așezăm frumos să așteptăm următoarea barcă. Hai totuși să învârtim de manivela asta de două ori, că poate nu știe nimeni de la capătul celălalt că noi stăm aici și așteptăm.
După alte 15 minute apare alt luntraș. De data asta nu ne-am mai ridicat de pe băncuțe ca să nu luăm cumva aceeași țeapă. Ne ridicăm în cele din urmă, când observăm că a pregătit barca pentru plecare. Acum mi-era teamă ca nu cumva să plece fără noi, după ce am așteptat atât. Ne îmbarcăm, plătim barcagiului la urcare și apoi ne așezăm. Am avut un sentiment ciudat să scot portofelul să plătesc când eram în picioare, cu un picior pe uscat și altul în barcă. Nu se putea să ne ia banii după ce ne așezam? Sau înainte de a urca?
Să pornim!
Acestea nu mai au același nivel de spectaculozitate ca primul rând de chei și lungimea lor este considerabil mai scurtă, însă merită văzute. Cică ar mai fi trebuit să vedem o cădere de apă și pe aici, însă n-am descoperit unde ar fi trebuit să fie.
Acum, când aș fi crezut că urmează traseul de urcare spre Mezní Louka, pe care mi-l imaginam plictisitor,
parcă de-abia începea partea mai interesantă.
Canionul nu permite în totalitate traversarea lui pe uscat, dar probabil nici adâncimea apei nu permite continuarea traseului cu barca. Astfel au fost construite pe alocuri pasarele suspendate deasupra apei, mergând de-a lungul văii, pe marginea peretelui de stâncă.
Mai un tunel, mai o pasarelă.
A sosit momentul să ne despărțim de canion.
Urmează o urcare domoală până la Mezní Louka. Din nou mă ajută Cornelia cu rucsacul cel mai important. De fapt, cred că s-a cam săturat Răzvan să-mi vadă doar mie ceafa și a ales să mă lase pe mine mai lejer.
Ajungem în Mezní Louka și cum ajungem la șosea observ marcajul care trebuia să îl urmăm în continuare. Trebuia să mă gândesc că lucrurile nu pot merge așa legate strună. Continuăm pe marcaj, roșu parcă era. Admirăm autobuzele, că nu mai poți spune că sunt niște simple rulote, pe care le aveau niște nemți veniți aici la relaxare. Hm, cred că așa aș vrea și eu să călătoresc, măcar când om ieși la pensie. Cornelia mă ia în balon: "Păi trebuie să ne mutăm în Germania, că acolo îți fac cadou câte una din asta când ieși la pensie!".
După vreo 200 de metri de mers așa căscați, visând la acea pensie cu rulotă, ne trezim și ne dăm seama că nu mergem în direcția care trebuie. Păi da, când te intersectezi cu un marcaj trebuie să iei în considerare că pot exista două direcții posibile dacă trebuie să urmezi acel marcaj. Noroc că am coborât cu picioarele pe pământ destul de repede și nu am apucat să mergem prea mult. Să o luăm invers acum!
Poteca, una tematică, începuse foarte bine, cu panouri de prezentare, cu distanțe, cu timpi. După ce am parcurs distanța pentru vreo 3 panouri ne-am dat seama că măsurătorile, cel puțin cele de timp, sunt complet eronate. Treceau 10 minute, ajungeam la următorul panou, iar acolo zicea că au trecut 20 - 25 minute.
Am dat uitării erorile de pe panouri când au început să apară pereții de stâncă verticali.
Cred că au avut un rol și erorile acelea: să ne țină atenția ocupată și să nu ne dăm seama când am urcat.
Parcă se întrevede printre copaci Portalul Pravčická, însă ne uităm la el din direcția opusă față de cum l-am văzut în toate pozele de pe net.
Mai avem de ocolit stânca cu portalul și ajungem.
De aici parcă se vede altfel.
Ia uite sunt câțiva care se plimbă chiar prin portal. Păi se pare că este amenajată potecă să urci până acolo. De fapt, trebuia să se poată ajunge cumva și la cabana aceea. Aveam să descoperim că restaurantul cabanei și-a întins terasa chiar în portal. Singurul lucru care mă cam deranjează la acest aspect este că nu mai iese în poze un portal sălbatic cum aveam impresia că este.
Ajungem la cabană. Ca să putem avea acces în punctele de belvedere trebuie să plătim. Am fost pe moment puțin contrariat însă când am văzut cum au amenajat traseele spre punctele de belvedere mi-am retras gândurile. Plus că imaginea portalului privită de mai sus este de vis.
De jos parcă pierdeai din strălucirea lui pentru că priveai spre cerul foarte luminos.
Ajunsesem aici pe la ora 17. Programul la casa de bilete se încheie la ora 18. În mod normal am fi plătit mai mult accesul: 100 de coroane de persoană. Sau poate 50!? Nu mai știu exact, însă noi am plătit 50 împreună pentru că era final de program. Oare dacă vii după 18 nu mai plătești deloc? Sau nu mai poți nici măcar să intri, lucru realizabil dacă mă uit că accesul se face pe un culoar fix prin fața cabanei și acesta se poate închide cu niște porți mari de fier. Cred că am ajuns la momentul optim din zi.
Avem 3 trasee pentru 3 puncte de belvedere. Ne interesează mai mult cel spre Portalul Pravčická.
Hai să îl vedem totuși și pe al doilea.
La al treilea nu am mai ajuns.
Am considerat că ce era mai frumos văzusem deja. Eram pe deplin satisfăcuți cu ceea ce văzusem.
Acum putem porni la vale, spre Hřensko.
Consider că traseul de urcare pe care l-am urmat noi, adică dinspre Mezní Louka, este mult mai domol, chiar dacă mai lung. Pe aici, dinspre Hřensko, ar fi fost mai intens, însă pentru coborâre nu e problemă. Totuși la urcare ne-am întâlnit cu foarte multe grupuri care urcau. Ori au făcut circuitul în sens invers, pentru că parcarea la Mezní Louka este mai încăpătoare, ori au urcat din Mezní Louka doar la Portalul Pravčická și acum se întorceau la mașini. Doar ce pornisem coborârea când observ că ne-au ajuns din urmă și partenerii noștri de suferință de la ultima barcă. Hai că nu suntem singurii care am făcut circuitul în acest sens.
Ajungem la mașină destul de repede. Probabil și pentru că nu prea am avut elemente naturale de atracție cum am avut la urcare. E trecut de 18. Să încercăm totuși să vedem dacă ne mai primește la Zoo Děčín, unde programul este până la 19:00. Poarta era deschisă la 19:00, când am ajuns, însă nu mai era nimeni să ne vândă bilete. Era activ doar sistemul de monitorizare. Lasă, poate venim în altă zi să vedem ursuleții grizly, căci ei sunt mândria acestei grădini zoo.
