Se cam simte apropierea finalului de concediu. Nu prea îmi place sentimentul acesta. Urmează ultima locație de cazare unde vom sta doar 2 nopți, respectiv la Harghita Băi.
Pe drum ne oprim la Zoo Târgu Mureș. Am mai vizitat această grădină zoologică în urmă cu 3 ani. Însă acest lucru nu ne oprește să o mai vizităm încă o dată. Chiar consider că am vizita-o iar și iar, ori de câte ori vom avea ocazia, căci și-așa ajungem destul de rar prin zonă.
Toate lucrurile au rămas la fel de frumoase cum le știam.
La Saschiz ne-am cazat cu ceva mai mult timp în urmă. Ajunși seara aici am observat pe vârful dealului o cetate. Fiind târziu nu mai era timp de vizitare, iar a doua zi aveam deja planul destul de încărcat. Bine că nici nu ne prea dădeam în vânt după drumeții pe vremea aceea. Însă am reținut-o pentru o ieșire viitoare. Și uite că a venit momentul să urcăm să vedem Cetatea Saschiz.
Îmi notasem coordonatele unui loc posibil de parcare. Iar dacă nu am putea ajunge acolo din cauza drumului, apoi am putea parca în centru.
Îmi sare în ochi faptul că indicatoarele rutiere spre cetate sunt tăiate. Nu am băgat în seamă. Am parcat mașina și suntem pregătiți să continuăm pe jos. Și aici la fel, indicatorul spre cetate este tăiat. Aici nu este lucru curat. Oare ce-o fi însemnând acest lucru?! Păi zic să mergem să verificăm. Poteca pare să mai fi fost umblată și nu ne este greu să o urmărim. Urcăm destul de ușor până la ultima porțiune. De aici se văd deja zidurile cetății, însă povârnișul este destul de abrupt, iar pământul amestecat cu niscaiva pietre îl face un teren foarte instabil și alunecos. Trimitem cercetașii la înaintare. Mai întâi pleacă Elena, care ajunge sus destul de ușor. Deci se poate. Nici nu mă îndoiam că nu s-ar putea, însă coborârea pe aici ne va da de furcă. Să lăsăm această grijă pe mai încolo! Încearcă și Cornelia cu Răzvan. Răzvan însă nu reușește și nu mai vrea să continue. Eu rămân cu el. Nici Gina nu vrea să urce. După puțin timp își revine Răzvan din sperietură și vrea din nou să încerce. Ușor, ușor reușim și noi să urcăm.
Ne aflăm acum în fața unei porți prin care se intra odinioară, însă acum este ferecată. Dar unde e Elena. Un: "Iuhuu!" ne vine imediat un răspuns. Dar de unde se aude? De acolo sus, de pe ziduri. Dar cum ai ajuns până acolo, fată? Pe acolo, primi răspuns. Hm, mă uit la intrarea din fața mea. Mda, e posibil pentru cineva mai subțirel să intre, însă eu nu mă văd încăpând. Răzvan nu voia nicicum să așteptăm pe-afară. Așa că testăm mai întâi capul, să vedem dacă încape. Și, precum pisicile, dacă trece capul, atunci trebuie să intre și restul corpului, capul fiind singurul element pe care nu îl poți subția nicicum. Am fost surprins să mă văd cu capul de partea cealaltă. Acum cică ar trebui să fie partea mai ușoară. Eh, să vedem! Urmează etapa laminarea. Uau! Chiar am trecut cu totul. Unde mai pui că nu am lăsat nici urme de țesături agățate în grilaj. Doar că m-am murdărit binișor, dar asta nu se pune. Auzi! Dar a verificat careva lacătul, dacă nu cumva e pus doar de formă? Nu prea mai are importanță acum, dar e chiar încuiat.
Acum înțelegem de ce toate indicatoarele sunt tăiate. Pentru că nu poți intra în cetate. Este destul de riscant, oricând ar putea să se desprindă bucăți din zid și să îți cadă în cap. Deci totul este pentru protecția noastră. În plus cetatea a intrat într-un proces de restaurare. Dovadă stau aceste schele instalate de-a lungul zidurilor. Chiar sunt dornic să revenim pentru a o vizita și după ce se va termina restaurarea acesteia. Având în vedere că în interiorul cetății am găsit o mașină de transport materiale, în mod sigur există și un mod mai facil de a ajunge în cetate. Gina a descoperit și varianta respectivă, însă pe acolo nicio șansă să poți intra. Pe de altă parte asta înseamnă că va fi destul de ușor să ajungi la cetate să o vizitezi, după ce va fi gata.
