Pentru astăzi am primit cerința să ajungem mai devreme la cazare. Ca fiind ultima zi, ne propunem să încheiem cum se cuvine concediul, cu o masă copioasă. Aveam în plan să vizităm Izvoarele Oltului și Mureșului. Dar am fi umplut toată ziua și ne-am fi întors din nou după lăsarea serii. Deci vom lăsa izvoarele celor 2 frați pe altă dată. Trebuie să găsim ceva prin apropiere. Ia și scotocește internetul. Proprietarul mai are și el niște pliante cu obiective din zonă. Mai iau la analizat și hărțile găsite tot aici în cabană. Și sunt ceva trasee cu plecare chiar din stațiunea Harghita-Băi. Nici nu prea multe variante nu e bine, căci devine tot mai greu cu cât sunt mai multe. Am ales într-un final Piatra Bufniței, căci așa înțelesesem din pliantul respectiv că se numește, iar poza de prezentare era foarte convingătoare că acolo trebuie să ajungem.
Acum întâmpinam altă dificultate: nu găseam informații despre traseu, de unde începe și care este localizarea obiectivului final. Căutând Piatra Bufniței pe internet găseam doar rezultate cu locația de cazare Cabana Piatra Bufniței. Noi nu aveam nevoie de cazare, asta aveam, aveam nevoie de plimbare. Trebuia să caut de fapt Cetatea Bufniței. De-aș fi găsit jurnalul acesta la momentul oportun... Căutând acum găsesc așa multe resurse despre Munții Harghitei. Tot harta pe care am găsit-o pe unul din rafturile cu cărți ne-a salvat. Așa am aflat de existența unui marcaj triunghi albastru, care urcă de la Hotel Ozon pe sub telescaun sau teleschi sau ce-o fi ăla, până sus la niște relee. Acum știm că trebuie să îi zicem lu' google maps să ne ducă la Hotel Ozon, lăsăm mașina și continuăm pe jos.
Cam pustiu pe aici, pe la Hotel Ozon. O fi din cauza pandemiei? Sau poate doar iarna se aglomerează pe aici zona.
Pornim ușor, ușor la deal.
Între porțiuni de urcuș sănătos mai intervin și mici porțiuni unde rampa se domolește, de parcă ne-ar mai lăsa să mai și respirăm puțin.
Aia de sus e ținta unde trebuie să ajungem.
Oare drumul ăsta mai bine evidențiat de unde și încotro s-o duce?
După ceva mai mult de o oră ajungem sus.
Răsuflăm ușurați că s-a terminat cu urcușul. Capăt de telescaun!
Ăsta este obiectivul la care ar trebui să te aducă telescunul?
Foișor de pază?
Împrejmuire cu gard ghimpat?
Se dorește cu tot dinadinsul să ne țină la distanță.
În schimb priveliștea asta merită tot efortul.
Nu prea seamănă a telescaun. Pare a fi o telecabină pentru vreo 4 persoane. Aș zice că este telecabina care transportă angajații.
Vrem mai întâi să vedem Cetatea Bufniței. Aceasta este la vreun sfert de oră de mers spre stânga, pe linia crestei.
Înotăm prin jnepeni
și tufe de afine.
În luminiș găsim de asemenea și multe merișoare, așa cum nu am mai găsit nicăieri în altă parte.
Ne apropiem.
Cred că am ajuns la Cetatea Bufniței.
Am putea ghici că aici așa a scris odată.
Nici nu suntem așa departe de stația aia.
Nu-i așa că aduce puțin cu Preikestolen din Norvegia?
Ne întoarcem la capătul telescaunului și pornim în direcția opusă, cu intenția de a ajunge pe Vârful Harghita Ciceu.
Însă am abandonat pentru că înaintam foarte încet.
Ce blăniță frumoasă are doamna!
Să închinăm un păhărel!
Și-n echipaj complet!
Am hotărât să coborâm, dar măcar să facem un circuit, adică să coborâm pe celălalt traseu marcat, care merge mai mult prin pădure. Am urcat pe triunghi albastru, ne întoarcem pe bandă albastră, însă l-am căutat ceva, ceva până am dat de el.
De-acum pot să scot și eu nasul din gps. E cam greu să ne mai rătăcim de-acum.
Și totuși Piatra Bufniței e notat pe indicator.
Oprirea interzisă?
Staționarea interzisă?
Ajungem la cazare așa cum nu am mai ajuns în nicio altă zi din această vacanță. Asta însă ne permite să pregătim masa de "Rămas bun, vacanță!"
