Mai avem 2 zile de stat la Anina, pentru care ne-am propus a face un traseu din Cheile Nerei și un traseu din zona Băile Herculane. Și pentru că pe ziua de azi prognoza ne arată câțiva stropi de ploaie în zona Cheile Nerei, ne vom îndrepta privirea spre Băile Herculane. La Băile Herculane am mai fost în urmă cu câțiva ani de zile și am parcurs mai multe trasee, cum ar fi: Cascada Vânturătoarea, Cascada Roșeț... Ulterior am aflat despre câteva sate amplasate pe munte, unde nu se poate ajunge decât pe jos. Cele mai cunoscute dintre acestea ar fi Scărișoara și Ineleț. Azi vom merge să le vedem, dacă nu pe amândouă, măcar pe unul din acestea.
Da, știu, nu e chiar aproape de Anina, dar ar mai fi un motiv pentru care am ales să vizităm cătunele Scărișoara și Ineleț.
Răzvan pusese ochii pe un magnet pe care îl avem etalat pe ușa de la intrare.
- Și-aici ce e?
- Tabula Traiana!
- Când mă duceți și pe mine să o văd?
Și de-atunci revenea întrebarea asta destul de des. Am înțeles că își dorea foarte mult să o vadă. M-am gândit și m-am tot gândit cum să o adăugăm în itinerariul nostru. Acum mai apăruse o mică problemă, cu pandemia asta era cam dificil cu trecutul granițelor, iar Tabula Traiana era pe malul sârbesc. Voiam să îi satisfac totuși această dorință. Tot gândindu-mă așa, mi-a venit o idee. Ce-ar fi dacă am privi-o printr-un binoclu!? Cred că ar fi o soluție de compromis destul de bună. Oricum nu am putea să ajungem atât de aproape de această placă încât să o putem atinge. Pentru a o vedea mai de aproape ar trebui să facem o plimbare cu barca pornind de pe malul sârbesc. Și cred că am putea aduce imaginea Tabulei Traiana suficient de aproape prin binoclu ca să fie la fel de mare ca și cum ai privi-o din barcă. Așa am reușit să îl conving pe Răzvan că soluția propusă de mine este una acceptabilă. Acum nu-mi mai rămânea decât să caut să achiziționez un binoclu. Am găsit un monoclu. Va trebui să îl montăm pe trepied, dar asta nu e o problemă, căci avem deja unul.
Vizitarea Tabulei Traiana ar fi posibilă pornind din Anina. Asta nu ne-ar lua toată ziua și am mai putea adăuga și vizitarea cătunelor Scărișoara și Ineleț. Se adună o distanță cam mare de parcurs cu mașina pentru o zi, dar ne descurcăm. Dacă tot ajungem să vedem Tabula Traiana, aș fi preferat să mergem în continuare pe malul Dunării până la intrarea Dunării în țară, să vedem și ce a mai rămas din prima cale ferată construită în România, ca să continuăm pe linia istoriei căilor ferate. Însă timpul nu prea ne-ar permite. Apoi nu aș renunța la Ineleț și Scărișoara în favoarea Baziașului și a locului întrării Dunării în țară.
Pornim spre Băile Herculane. Oprim mai întâi câteva minute pe marginea drumului ca să admirăm Cascada Cârșa.
Apoi mai facem o mică oprire de pentru câteva poze și la Lacul Miniș.
Am fi vrut să oprim și la Cascada Bigăr, însă nu mă dau în vânt după aglomerație, cu atât mai mult că suntem în pandemie acum. Trecem pe lângă ea fără să oprim. Au făcut parcarea la 500 m distanță, au pus taxă de acces 5 lei de persoană și am o vagă impresie că renumita cascadă a rămas fără apă.
Din zbor mai vedem și Cetatea Mehadia, pe care am vizitat-o în urmă cu vreo 6 ani, când am văzut ultima oară și Cascada Bigăr.
Pentru traseul nostru cu Scărișoara și Ineleț îmi notasem 2 rânduri de coordonate unde am fi putut lăsa mașina. Traseul îl creasem în circuit. Astfel că cele 2 rânduri de coordonate erau la începutul și finalul traseului, la întâlnirea acestuia cu drumul național.
Oprim la primul rând de coordonate. Era un mic refugiu în care încăpeau vreo 3 mașini, însă erau parcate mult mai multe, chiar și în continuare, pe marginea șoselei.
Nu este trafic chiar așa intens pe aici, însă dacă se întâlnesc 2 mașini venite din contrasens, nu pot spune că ar avea chiar lejer loc prin dreptul mașinilor parcate. Hai să mai înaintăm. Până la următorul rând de coordonate nu mi-a mai sărit în ochi niciun refugiu. Apoi începe un rând lung de mașini parcate. De aici cred că este plecarea spre cătunul Scărișoara. Nu prea văd de unde pornește traseul. Dar nici nu am coborât din mașină să analizez mai în amănunt. M-am decis, parcăm în locația anterioară, de unde se pornește spre Ineleț. Acolo măcar era la umbră, spre deosebire de aici.
Îngrămădesc mașina cât mai aproape de marginea carosabilului. Arunc o privire la celelalte mașini. A noastră era oarecum mai ferită, celelalte ieșind mai mult la interval. Echiparea și hai la drum!
Chiar la intrarea pe traseu ne întâmpină un bărbat. Venea din direcția opusă. Cu zâmbetul pe buze ne spune: "Ne bucurăm că ne vizitați satul. V-am fi recunoscători dacă ați intra pe facebook să împrăștiați vorba despre Scărișoara și Ineleț."
Cum am putea să îi răspundem altfel decât: Bineînțeles că așa vom face! Doar că noi nu prea suntem utilizatori de facebook.
Traseul începe cu o mică porțiune de coborâre până la nivelul unui pod de trecere peste un râu.
Ne oprim câteva minute pe pod pentru a admira cursul apei.
Apoi ne continuăm drumul. Alternăm porțiuni de urcat lejer, aproape orizontal,
cu porțiuni de urcat mai abitir.
Câte o băncuță pe ici pe colo, bine poziționată la umbră, în cazul în care dorești să îți mai tragi sufletul.
Ajungem destul de repede la renumita scară de lemn.
Oare ăsta chiar este singurul drum de acces în cătunul Ineleț? Hai că urci pe această scară cu un rucsac cu merinde în spate, însă cu ceva mai greu ar fi cam dificil.
Urmează o porțiune de drum unde-s coarnele la putere. Și până nu ne-am acrit bine nu ne-am lăsat. Dar tot am luat câteva și la pachet.
Urmează niște tufe de mure ca să ne mai îndulcim puțin.
Aproape de vârful dealului dăm peste niște meri. Dar nu orice fel de meri, ci meri sălbatici. Adevărul e că nu mai mâncasem din copilărie niște mere pădurețe. Așa că ne strepezim puțin dinții. Hai că s-au alternat bine: coarne acre, mure dulci, mere acre, iar la final mere dulci.
Cred că ne apropiem.
Zâmbiți, vă rog!
Așa da!
Următorii!
Aruncăm o privire și înapoi.
Și asta îmi place.
Păi nu cred că mai plecăm de aici.
Aproape am ajuns, putem vedea biserica.
Gata! Ne-am găsit fotograf.
Micul a rămas fără puteri.
După o mică pauză și puțină hidratare, ne revenim.
Ne uităm de jur împrejurul bisericii, dar nu vedem nicio casă.
O săgeată spre dreapta ne îndrumă spre izvor. Eu propun să ne împărțim: o parte o ia spre izvor și cealaltă parte spre stânga. Nu poate fi chiar așa departe restul satului. Ne vedem tot aici în 10-15 minute și vom ști apoi încotro trebuie să mergem. La momentul respectiv părea o idee bună, însă dacă stai mai bine să te gândești nu prea se economisește nici timp, nici distanță parcursă. Era cam același lucru dacă am fi pornit toți într-o direcție și apoi în cealaltă din nou cu toții. Ba chiar ar fi fost mai bine să mergem cu toții în aceeași direcție. Pentru situația în care am fi nimerit direcția din prima, nu ar mai fi trebuit să ne întoarcem la biserică și să facem încă o dată același traseu.
Eu, luând-o spre stânga,
am descoperit cele câteva case ale cătunului.
O fi el mic, dar are chiar și o școală primară.
Dar oare de ce numărul de școlari este într-un continuu trend descendent?! Oare populația acestor cătune este în descreștere?!
Pervazul școlii servește drept raft de prezentare produse cu autoservire.
Am putea cumpăra miere sau pălincă.
Însă eu speram să găsesc niște brânză pe aici. Și aș fi cumpărat.
Ar fi o idee să pui cortul aici, în livadă. Se poate, doar să îl contactezi pe proprietar.
Pe drumul de întoarcere am descoperit unde erau ascunși oamenii. Erau la muncă, la cosit iarba.
Ce porumb frumos!
Când văzusem panoul de la intrarea în sat cu textul: "Vă rugăm să gustați din produsele noastre și să vă serviți", deja începusem să salivez. Mă și vedeam în fața unei mese cu un platou cu pâine pe vatră, brânză și niște roșii adevărate.
Facem cale-ntoarsă. La biserică stăm puțin pe gânduri. Oare să mergem și spre Scărișoara?!
Sau a fost suficient Ineleț, ca să vedem cum se trăiește departe de civilizație. Mi-e mai mult că a obosit Răzvan și apoi am cam întârzia ocolind prin Scărișoara. Iar noi ne dorim să ajungem pe lumină la Tabula Traiana. S-a decis cu unanimitate de voturi: Coborâm!
Ajungem la mașină și pornim spre Dubova. Căutasem dinainte pe google maps un loc de unde am putea vedea bine Tabula Traiana, dar să și putem parca în apropiere. Astfel mi-am notat coordonatele unei locații aflate între Eșelnița și Dubova (44.663200 22.301874).
Am avut ceva emoții că nu vom reuși să ajungem pe lumină, dar am ajuns chiar bine. Ne instalăm monoclul pe trepied și rând pe rând aruncăm câte un ochi prin el pentru a admira Tabula Traiana.
Hai că nu am achiziționat degeaba monoclul, chiar se vede bine și am nimerit-o și cu factorul de mărire. Privind prin monoclu pare că Tabula Traiana este chiar în fața noastră. Uite cam așa cred că o văd și cei din bărcuțele alea care se plimbă pe acolo.
Sunt ceva, ceva bărcuțe care fac croaziere până la Tabula Traiana, însă toate cred că sunt plecate de pe malul sârbesc. Abia dacă apuci să faci vreo poză cu Tabula Traiana fără bărci, căci pleca una veneau alte 2.
- E mulțumit Puiu că l-am adus să vadă Tabula Traiana?
- Da.
- Ți-a plăcut?
- Da.
Hai să mergem acum să vedem și chipul lui Decebal sculptat în stâncă, dacă tot suntem în apropiere.
O mică plimbare și gata cu lumina zilei. Acum putem să ne întoarcem mulțumiți acasă, căci am atins aproape tot ce ne-am propus pentru ziua de azi.
