Joi dimineață m-a trezit telefonul. O mai pățisem și luni dimineață să mă trezesc așa din zori din cauza lui. Atunci știu că a fost vina mea, că uitasem să dezactivez soneria fixată pentru duminică să putem pleca înaintea începerii raliului. Dar acum?! Cu ce-am greșit să mă trezesc așa devreme? Mă suna de la pensiunea unde trebuia să stăm următoarele 3 zile, inclusiv ziua curentă. Din motive obiective, nu ne mai putea primi la ea în pensiune. Bună treabă! Lasă-mă acum să mai dorm vreo 2 ore și voi căuta altă locație după ce ne-om trezi. Nu a fost chiar simplu să găsim altă locație, dar am găsit până la urmă o căbănuță la Râușor. Acum puteam pleca liniștiți pe traseul planificat.
Aveam pe ordinea de zi așa: Sfinxul Bănățean, Cetatea Mehadia, Cheile Rudăriei și morile de apă, Cascada Bigăr și Tunelul Dragostei din apropiere de Caransebeș.
Am plecat mult mai târziu decât de obicei din cauza întâmplării neprevăzute.
Am făcut prima oprire să căutăm Sfinxul Bănățean. Chiar de la intrare pe drumul de pământ, încearcă să ne dezarmeze un om spunându-ne "Ar fi mai bine să nu mergem, că sunt multe vipere. Și e greu de găsit, mai bine am merge pe drumul european E70 și să traversăm Cerna prin apă.". Dar noi nu ne-am lăsat descurajați. Am plecat pe ulița respectivă, ne-am ținut respirația cât am trecut pe lângă o curte plină cu deșeuri menajere, și am continuat până s-a terminat ulița în apa Cernei. Hm, și-acum?! Oare să îi dăm dreptate omului ăla? Nu, nu încă. Hai înapoi până la o bifurcație și să o luăm pe ulița cealaltă. De data aceasta am ajuns unde trebuie.
Păcat că nu am ajuns toți. Jumătate din noi s-au lăsat păgubași.
La întoarcere spre mașină am ajuns totuși înaintea lor, pentru că ne-a cules de pe drum un șofer binevoitor, care s-a oferit să ne ia până la asfalt.
Era cât pe ce să scriem în dreptul primului obiectiv: "Ratat". Dar n-a fost așa.
Să continuăm spre Cetatea Mehadia. Indicatoarele din șoseaua principală ne dirijează până în apropierea cetății și de acolo nu am mai avut de urcat decât foarte puțin pe jos. Dar căldura era insuportabilă și dacă am fi avut mai multe de mers pe jos probabil am fi sărit peste acest obiectiv.
Mai departe, să mergem la Eftimie Murgu, să vedem Cheile Rudăriei și morile de apă. Aici am cedat din mână volanul că mi se cam îngreunau pleoapele.
Foarte plăcută a fost plimbarea pe jos prin chei, vizitând fiecare moară în parte.
Una din mori am prins-o în funcțiune.
De la primul obiectiv, am rămas blocat cu privirea ațintită spre stânci, în căutare de sfincși.
Să mergem spre următorul obiectiv, Cascada Bigăr. Aici știam că nu prea avem cum să o ratăm, pentru că auzisem că în șoseaua principală vom întâlni mașini parcate pe o distanță de câteva sute de metri.
Ce ciudat! În urmă cu vreo 4 ani, când am trecut prin zonă și am descoperit chiar lângă șosea această cascadă, nu era nimeni doritor să o vadă. Nimeni nu auzise de ea. Nu am găsit-o nicăieri în căutarea mea de obiective din zonă. Iar acum am găsit indicator tocmai din drumul european E70: "Cascada Bigăr 56 km". Și totuși la fel de frumoasă era și atunci.
Spre deosebire de atunci, acum am făcut o vizită și până la Izbucul Bigăr
și Grota Bigăr.
Era destul de târziu, nu mai aveam timp să ajungem să căutăm și Tunelul Dragostei. Dar măcar am mai făcut o oprire la Muzeul locomotivelor cu abur din Reșița.
La Râușor am ajuns pe la 11 noaptea. Aici, am avut o surpriză plăcută, am aflat că vom fi singuri în cabană. Dar ziua următoare urmau să mai vină 4 persoane, iar sâmbătă și mai mulți. Am numărat băile, erau 2. Cred că informația asta s-a pierdut undeva din discuția inițială. Dar să zicem că nouă ne ajungeau. Dacă mai vin 4, o să cam stăm la rând. Dacă ne înmulțim și mai peste 10, nu mai e de suportat. Deja am pus rotițele în mișcare pentru a schimba planul. A doua zi să urcăm pe un traseu, ne întoarcem tot aici și ne împăcăm cumva cu noii veniți în împărțirea băilor, dar sâmbătă dimineața ne mutăm în altă parte.
