Astăzi, înainte de plecare, avem timp și pentru masa de dimineață la restaurantul hotelului, căci zilele anterioare am plecat mult prea devreme.
Ne-a promis domnul Dimitris că ne va pregăti ceva specific grecesc, pentru a servi la micul dejun. Astfel am făcut cunoștință cu niște gogoșele servite cu miere de albine, loukomades.
De asemenea ne-a mai arătate ceva specific grecesc, cum se servește pâine prăjită cu ulei de măsline, roșii și măsline.
Am primit și un cadou de rămas, o sticlă de vin roșu de la Nemea.
La revedere, domnule Dimitris.
Prima oprire o facem la Situl arheologic Lerna.
Grecii ăștia sunt chiar ciudați. Aici cad lămâile pe jos din pomi, cum se întâmplă pe la noi pe sub meri, pruni și nu le ia nimeni. Sunt prea mari și frumoase, nu mă pot abține să nu le culeg.
Și pentru că în urmă cu 3 zile am găsit închis Situl arheologic de la Nemea, ne-am rezervat puțin timp să îl vizităm astăzi.
Biserica Agia Foteini de la Mantineia
Situl arheologic Mantineia
Situl arheologic Megalopolis
Situl arheologic Tegea.
Pe drum spre Sparta ne atrage atenția un indicator spre "Helenistic Fortress".
Urmăm un drum de pământ. Găsim o adunătură de pietre. Nu îmi dau seama dacă acestea au făcut parte din niște ziduri. Și nici vreun panou informativ nu am văzut.
Continuăm pe același drum, căci nu a fost așa de speriat, până ajungem la asfalt. Aici găsim alte 2 indicatoare: unul către aceeasi cetate și unul către Situl arheologic Palaiogoulas, ambele în aceeași direcție, înapoi de unde am venit.
Nu mai insistăm în căutarea acestor 2 obiective, ne vedem de drumul nostru spre Sparta. Spre marginea orașului este un mare parc cu intrarea liberă, unde am găsit ruinele orașului antic Sparta.
Din cele studiate la lecția de istorie, aș fi crezut că vom găsi aici, la Sparta, un sit arheologic mai bine scos în evidență. În schimb totul pare lăsat spre uitare, protejat doar pentru a nu fi dărâmat prin ridicarea unor noi construcții. Poate vreodată vor găsi fonduri pentru a le pune într-o formă mai prezentabilă și a le introduce într-un circuit turistic.
Chiar și în oraș, cel puțin în această extremă, la fiecare 2-3 parcele având construcții noi, se mai găsește câte un pătrățel de pământ cu niște ruine vechi.
Capăt de drum: Monemvasia. Aici principala atracție a acestui oraș este partea insulară, o mică limbă de pământ, precum o cocoași ridicată din apă, legată de uscat doar printr-un mic pod.
Lăsăm mașina pe marginea șoselei, alături de alte zeci, poate chiar sute de mașini
și intrăm în oraș.
Mergem la plimbare pe străduțele înguste ale acestei insule. Cred că mai corect ar fi străduța, căci este o singură alee principală și doar mici ramificații laterale.
Urcăm și pe deal, deasupra orășelului, căci aici este cetatea.
Pe vremuri de restriște probabil că oamenii se retrăgeau în cetatea de pe deal, de unde se puteau apăra mai bine, iar dușmanii aveau o singură cale de acces dinspre continent, pe acel pod pe care am venit și noi. Eh, mai mult ca sigur acel pod a fost reconstruit, însă înclin să cred că tot un pod făcea legătura între insulă și uscat.
