Nu e nici un loc în munți, care să nu fie drag adevăratului drumeț; dar sunt unele locuri al căror suflet îi e mai aproape, fie că el s-a dus acolo de multe ori, fie numai o dată. Numai o dată am fost în munții Retezatului, dar mi-a rămas la inimă muntele Bucura. (Bucura Dumbravă - Cartea Munților)
Cam așa am pățit și eu tot cu Munții Retezat. De prima oară când am fost acolo, mi-au intrat în suflet. Și astfel revenim cât putem de des pentru a mai domoli dorul.
Doar ce ne-am întors din Făgăraș că ne gândim deja la următoarea ieșire. Unde să mergem în weekend-ul viitor? Hai să vedem cine ar fi disponibil și ne mulăm eventual și după doleanțele lor. Pe Anca nu am reușit să o convingem când am fost la Poiana Izvoarelor, mai facem o încercare acum. Ar fi disponibilă duminică, dar duminică cam arată ploaie pe meteoblue. Oana este deschisă pentru o ieșire cu copii, doar să nu fie traseu aglomerat. Adevărul e că traseele ușurele pe care le știu sunt pe Valea Prahovei și sunt bătute de mulți turiști. Tot privind prognoza observ ceva interesant, de miercuri până vineri șanse de ploaie maxim 10%, iar predictibilitatea cam 90%. Mă uit de curiozitate la Retezat. Și acolo la fel. Păi asta ar fi vreme numai bună pentru cort. Dar pe cine să convingi așa din scurt!? Mai în glumă, mai în serios, o întreb pe Cornelia, arătându-i prognoza meteo: Mergem în Retezat? Răspunsul a venit surprinzător de prompt: Mergem! Trebuie să recunosc că mă cam luase prin surprindere răspunsul. De vrut, e clar că voiam să mergem, doar că nu analizasem deloc cum ar trebui să procedăm în continuare. Ce facem cu Răzvan? Păi te duci și o iei pe mămăița! Aha, deci marți seara fac o plimbare până la Constanța. Nu au apărut probleme nici la cererile de concediu. Lista cu țintele ce mi le doream a le atinge în zonă o aveam deja completată: Vârful Retezat, Vârful Gugu, Vârful Piatra Iorgovanului și Vârful Oslea. E clar că nu le putem face pe toate, dar 3 din ele le-am putea bifa. Astfel aveam o arie destul de largă pe unde puteam căuta cazare. Oricum nu aș fi putut să le împac pe toate cu poziționarea. Dacă eram aproape de startul spre Vârful Retezat, am fi fost departe de startul spre Piatra Iorgovanului și invers. Acum pot intra în acțiune alte criterii. Nu vreau pensiune, vreau o locație unde să stăm doar noi, din cauza condițiilor actuale... Păi soluția este să caut un apartament. Și am găsit mai multe variante, dintre care l-am ales pe unul în Lupeni. Vom fi aproape de Piatra Iorgovanului și Oslea. Păi suntem gata de plecare.
Miercuri, după ce ne rezolvăm toate treburile pe care le aveam programate, ne punem în mișcare spre Petroșani. Bănuiam că traficul în timpul săptămânii este mult mai lejer în orice direcție ai pleca în exteriorul Bucureștiului. După drumul de ieri până la Constanța și înapoi, alături de cel de azi, am descoperit cât de rapid și în același timp relaxant poate fi un drum, fie el oricât de lung. Pe la 8 seara preluam deja cheile de la apartament.
Din toate obiectivele propuse pentru această zonă știam clar ce urma să facem în prima zi. În restul zilelor nu știam încă, urmând a ne hotărî din mers, în funcție de vreme, oboseală și chef. Deci mâine ne așteaptă Vârful Retezat. După ce anul trecut am vizitat Vârful Păpușa într-o singură zi dinspre Cârnic, traseu ce mi s-a părut destul de consumator de energie, traseul de anul ăsta mi se pare mult mai uman.
Pe Vârful Retezat se poate ajunge din mai multe direcții. O variantă ar fi ca punct de plecare de la Lacul Bucura, trecând peste Vârful Bucura. Dinspre Cabana Pietrele ar fi vreo 2 variante: una pe la Lacul Stânișoara și alta pe Creasta Lolaia. Dinspre Râușor mai sunt încă 2 trasee. Cel mai accesibil mi s-a părut să pornim din Râușor, unde putem ajunge cu mașina pe asfalt. De aici majoritatea preferă să urce pe bandă roșie, probabil pentru că este cea mai scurtă variantă de a ajunge pe Vârful Retezat. 3 - 3½ ore și pe mine m-a încântat prima oară, când ne-am întâlnit cu ursul. Între timp m-am mai documentat puțin și am aflat că traseul ăsta, care trece pe la Lacul Ștevia, are o porțiune periculoasă spre final, într-un horn. Detaliul acesta m-a împins să aleg varianta cealaltă, respectiv să urcăm pe marcaj triunghi roșu. 5 - 5½ ore cică durează traseul ăsta (aici îmi pare că a fost modificat timpul de pe indicator, cred că înainte era 4 - 4½ ore).
Acum serios, ce ai alege între 2 trasee care pleacă din același punct, ajung la aceeași destinație, unul durează 3 - 3½ ore, iar celălalt 5 - 5½ ore? Vorbind de o diferență de nivel de aproximativ 1300 m mă gândesc la un timp de 4 ore jumătate. Deci 3 ore jumătate mi se pare ceva irealizabil, cel puțin pentru noi. Iar 5 ore jumătate înseamnă că traseul ne rezervă o surpriză care ne va încetini considerabil ritmul de mers.
Pentru că prognoza meteo ne zice că vom avea o vreme superbă toată ziua, nu ne interesează neapărat să plecăm cu noaptea-n cap, trebuie doar să ne încadrăm în lumina zilei. Pentru un traseu de vreo 11 ore putem pleca chiar și pe la ora 9. Dar pentru asta trebuie să ne trezim pe la ora 6, căci mai avem și de mers cu mașina vreo 2 ore, de la Lupeni până la Râușor. Așa că n-am scăpat de trezitul în zori. Nu c-ar fi vreo problemă asta.
Ne trezim dimineață, ne echipăm, înfulecăm ceva din zbor și plecăm. Ce înseamnă să fim doar noi 2, nu mai trage nimeni de timp cu datul jos din pat, nu mai stăm după nimeni să-și caute frontala, să-și bea cafeaua și altele asemenea, am plecat chiar mai devreme.
La 8 jumătate parcam mașina la Râușor.
La 9 fără un sfert porneam pe traseu.
Mai întâi urmăm un drum forestier.
Se pare că forestierul ne-a adus până aici, la acest loc de picnic.
Drumul se mai subțiază, dar continuă tot prin pădure.
Trecem pe lângă o stână. Nu aș zice că e părăsită căci în "camera de vară" părea a fi aranjat așternutul.
Ne apropiem de o altă stână marcată pe gps, Stâna Vălăreasca. Mă pregăteam sufletește să dăm nas în nas cu niște dulăi fioroși. Dar n-a fost așa. Stâna aceasta este părăsită.
Poate că s-au mutat în locația găsită puțin mai jos.
Trecem un pârâiaș
și aproape că pierdem traseul, dar track-ul de pe gps ne zice clar că trebuie să mergem în sus. Păi așa să facem. Se aud niște glasuri în fața noastră. Or fi ciobanii?! Cam prea guralivi și mai distingem și voci feminine printre. Cred că sunt culegători de ciuperci sau de fructe de pădure. Lasă că ne-om lămuri când o să ajungem acolo, căci par a fi în drumul nostru. Mai ciudat este că, deși înaintăm, nu pare să ne apropiem de ei. Cred că nu au găsit locul de cules și ne deplasăm în același timp, în aceeași direcție.
Urcăm costișa aflată în bătaia soarelui
și ajungem într-o șa, Șaua Munticelu.
Facem stânga, urmând să intrăm din nou în pădure.
Acela o fi Vârful Prelucele?
Să continuăm urcarea!
Pădurea ne cam ascunde imaginea de ansamblu, dar cel mai probabil urcăm pe un picior de munte, cred că suntem între 2 văi și coama pe care urcăm nu este una foarte lată. Chiar din când în când îi vedem marginea din stânga,
alteori pe cea din dreapta.
Ia uite că am prins vocile din urmă. Sunt niște copii însoțiți de un preot sau cel puțin așa am tras concluzia întrucât îl strigau "părinte". Cred că nu se mai puteau desprinde de locul ăsta de belvedere, de am reușit să îi ajungem din urmă. Aici trebuie să fie Colții Prelucelor. Uite, se vede lacul și Barajul Gura Apelor!
Înțeleg de ce nu le venea să mai plece de aici.
Mai avem foarte puțini brăduți,
după care vom rămâne descoperiți. E momentul pentru creme antisoare, dacă nu ne-am uns deja până aici. Se pare că nu era ăla Vârful Prelucele, ăsta trebuie să fie.
Ajungem din nou gașca din urmă,
dar de data asta îi depășim.
Ei se opriseră să mănânce o gustărică.
Noi rămânem fideli tradiției noastre de a lua masa pe vârf. Urmează o porțiune de câmp deschis.
Apoi intrăm în lanul de jnepeni.
Între timp au terminat sandwich-ul și colegii noștri.
Încep ușor, ușor să apară lespezile.
Nu aveam de unde să știm ce avea să ne aștepte mai târziu, acum era doar un preambul.
În stânga avem Vârful Prelucele, dar acolo ce se vede oare?
Nu cumva se conturează un vârf retezat?
Ba chiar e Vârful Retezat!
Ne mai uităm puțin și împrejur.
Am ajuns în Șaua Prelucelor. Am lăsat în urmă Vârful Prelucele.
Uite acolo sus trebuie să ajungem azi!
Mergem de câteva ore bune, însă abia acum am ajuns să vedem Vârful Retezat, exceptând dimineață devreme, când l-am văzut din mașină. Dacă ne apropiem de marginea crestei, ar trebui să vedem Lacul Ștevia.
Noi va trebui să ocolim pentru a putea urca pe vârf.
Acum începem adevăratul țopăit pe lespezi.
Am mai urcat pe vreo 2 trasee cu lespezi, însă niciunul nu are așa multe ca acesta. Până și Vârful Lespezi din Făgăraș, care ne putem da seama de unde își trage numele, este surclasat de Vârful Retezat. Parcă prin Călimani am mai văzut o porțiune de lespezi. Dar Retezatul per ansamblu parcă ar fi construit ca la jocul de 9 pietre, din multe lespezi puse una peste alta, căci la fel sunt și Vârful Peleaga și Vârful Păpușa.
Ce avem noi aici?!
Dar aici?! Să fie oare marmote?!
Mai avem puțin peste 200 de metri de urcat în altitudine.
În timp ce noi urcam, un grup de cehi cobora. Unul dintre ei, puțin mai în vârstă, era un pic cam îngrijorat de traseu. Ne întrebă dacă așa e tot traseul. Stau și mă întreb pe unde o fi urcat, dacă porțiunea asta i se pare dificilă. Încerc să îl liniștesc că doar porțiunea asta de coborâre mai este așa, apoi este din ce în ce mai bine.
Și uite că am ajuns și pe Vârful Retezat.
Deodată cu noi a mai ajuns o pereche venită dinspre Bucura. Iar pe vârf mai erau încă 2 grupuri venite nu cu mult înainte.
Am făcut 5 ore și un sfert. Putem spune că ne-am încadrat perfect în intervalul de timp scris pe indicatorul din Râușor, unde scria 5 ore - 5 ore jumate. Și am aflat și care era motivul încetinirii: lespezile. Adevărul e că m-au păcălit vreo 2 la urcare. La cât erau de mari nu prea mă așteptam să le impresionez așa tare încât să se plece în fața mea. Și-au schimbat binișor poziția de echilibru sub greutatea mea.
Am venit în Retezat în câteva rânduri, în care am urcat pe Vârfurile Peleaga, Bucura și Păpușa, însă abia acum am ajuns să urcăm pe vârful care îi dă numele, Vârful Retezat. Tot timpul mi-a plăcut să cercetez etimologia unor cuvinte, în special a denumirilor de locații. Dar cu adevărat fascinante îmi par legendele create în jurul acestor denumiri. Este evident de ce se numește Retezat, pentru că pare a fi retezat când este privit din anumite direcții. Dar de ce e Retezatul retezat? La întrebarea asta am găsit câteva răspunsuri interesante pe retezat.ro.
Retezatul - vârful făcut de un flăcău viteaz
Demult, tare demult, în locul unde azi e Țara Hațegului, trăiau niște uriași. Unul dintre ei, cam hoț de felul lui, cobora în sate și fura vitele oamenilor. Mulți feciori și-au pierdut viața încercând să-l oprească, dar au fost răpuși de uriaș. Într-un târziu, un voinic a reușit să-l dovedească pe uriașul cel rău. Ca să fie sigur că acesta nu supraviețuiește, i-a tăiat capul. În acel moment, s-a întâmplat o minune și uriașul s-a prefăcut într-o stâncă imensă "fără cap" (Retezatul). Mâna i-a căzut printre munți și s-a prefăcut în apă. Podul palmei sale s-a transformat în Lacul Bucura, iar degetele în lacurile Slăvei, Lia, Ana, Viorica și Zănoaga.
Retezatul - vârful tăiat de o fată pizmașă
Trăia odată un uriaș care avea o fată și un fecior. Fata era frumoasă și voinică, dar tare rea și invidioasă din fire. Înainte de moartea sa, uriașul a împărţit ţara celor doi copii ai săi. Ca să vadă mai bine cât de mare este partea lor din moştenire, cei doi s-au urcat pe câte un munte: feciorul pe muntele numit acum Retezat, iar fata pe vârful Rusca, spre apus de Retezat. Fetei i s-a părut că partea de ţară a fratelui său este mai mare şi mai frumoasă decât a ei și, de ciudă, a luat un fier de plug şi l-a aruncat spre fratele său, care era pe celălalt vârf. Fierul nu l-a nimerit pe flăcău, dar a retezat vârful muntelui, care de atunci a rămas retezat.
Știam din vizitele anterioare că în Retezat semnalul la telefon este mai rar, spre inexistent. Pe drum am prins totuși semnal în câteva rânduri. Dar acum, pe vârf, vine pe aripile vântului și pleacă tot cu el. Eu nu am deloc, măcar are Cornelia. Ne-am încadrat perfect în timp, astfel încât să o sunăm pe mămăița să îi dăm indicații cum să îl conecteze online pe Răzvan pentru lecția de engleză.
Dacă tot au plecat restul de pe vârf, să mai facem niște poze.
Să identificăm de la stânga spre dreapta vârfurile: Vârful Mare, Vârful Păpușa, Vârful Peleaga, Vârful Bucura. Mai în dreapta nu prea mai știu.
E bine că nu se mai poate distinge pe plăcuța veche ce înălțime are Vârful Retezat. Căci ar intra în contradicție cu plăcuța nouă. Am găsit pe internet o poză cu plăcuța veche unde se vede clar că ar avea 2485 m. Pe cea nouă scrie 2482 m. Ce să înțeleg? Că vârful a mai scăzut cu 3 m în înălțime?
Acum să ne instalăm la masă.
E foarte plăcut să stai pe vârf și să privești totul de la înălțime, mai ales când este o vreme așa frumoasă.
A ajuns între timp și gașca venită din aceeași direcție cu noi. Număr doar 7, parcă erau 8. Se pare că una din fete a abandonat, o vor recupera pe drumul de întoarcere.
Mai stăm? Eu știu!? Avem vreo oră de când am ajuns. Poate ar fi momentul să o luăm din loc. Ne întoarcem pe același traseu? Cel mai scurt și mai rapid ar fi să ne întoarcem pe unde am venit. Totuși ar fi mai interesant să facem un circuit, am putea să ne întoarcem pe la Lacul Stânișoara, am avea ocazia să vedem și peisaje noi. Doar că e binișor mai lung. Dacă la urcare am avut vreo 7,5 km, pe la Stânișoara ar fi cam 9,5 km. Energie am mai avea, căci nu ne-a stors chiar așa tare urcușul. Și-apoi am fi la coborâre. Dar timp mai avem? Păi da, că doar n-om face mai mult de 5 ore, iar lumină am mai avea pentru vreo 6 ore, poate ceva mai mult. Să mergem!
Vom urma marcajul triunghi albastru, care merge spre Cabana Pietrele.
În apropiere de Pietrele vom schimba marcajul pentru cruce albastră care vine de la Cabana Pietrele cu direcția Râușor, exact ce avem nevoie. Până în Șaua Retezat vom coborî însoțiți și de marcajul bandă galbenă.
În continuare vom rămâne doar cu marcajul triunghi albastru. Urmează o coborâre abruptă.
Însă nu-mi pare periculoasă. Privind puțin înapoi nu prea mi-ar veni să urc pe aici.
De fapt cred că nu era departe nici înclinația pe unde am urcat noi. Ia uite că mai vin oameni pe aici. Cel mai probabil vin dinspre Cabana Pietrele, dar bănuiam că sunt cazați acolo, la Pietrele. Am aflat că aveau mașinile lăsate la Cârnic. Dar mai îngrijorător mi s-a părut că au făcut 6 ore de la Pietrele până aici și mai aveau cel puțin 1 oră jumate până pe Vârful Retezat. Din Șaua Retezat parcă scria vreo 3 ore - 3 ore jumate până la Cabana Pietrele. Mai punem încă jumătate de oră coborârea de pe vârf până în șa apoi încă 1 oră de la Pietrele până în Carnic. Se adună vreo 6 ore. Vine întrebarea evidentă dacă au frontale. Ei se gândeau dacă nu ar fi mai rapid să se întoarcă pe partea cealaltă, adică pe Creasta Lolaia. Eu le-aș sugera să se întoarcă tot pe aici. A urmat întrebarea de ce. Păi pentru că e mai abrupt, expus și mai periculos. Nu par impresionați, continuă cu întrebarea dacă e mai scurt. Da, este mai scurt. Mă gândesc că nu prea ar fi indicat să facă un traseu mai greu, când sunt deja obosiți, dar nu mai insist. Poate ei nu au temerile mele. Mie mi-a și rămas întipărită în minte o istorisire, în care un grup de băieți au ajuns pe Vârful Retezat pe Creasta Lolaia. Îngroziți că trebuie să se întoarcă înapoi pe același drum, iar unul din ei având și glezna scrântită, au sunat la salvamont, de unde au fost îndrumați să urmeze triunghi albastru spre Cabana Pietrele, iar de acolo va pleca spre ei o echipă salvamont cu care se vor întâlni pe drum. Am tras concluzia că acest traseu este cel mai accesibil din toate variantele.
Trecem pe lângă Lacul Stânișoara.
Valea aceasta seamănă foarte mult cu Valea Rea pe care am urcat anul trecut spre Vârful Păpușa. De asemenea întregul peisaj seamănă cu Munții Rila, în special cu ce am văzut în Circuitul celor 7 lacuri.
Și dacă am zis că seamănă cu Valea Rea, au început să apară și cursurile de apă. Prin stânga curge un mic pârâiaș, prin dreapta se aude susurul altuia pe sub stânci, pe care îl vedem ieșind la iveală puțin mai jos.
Având soare pe întreg parcursul zilei are o parte pozitivă, dar și una negativă. Pe de o parte te bucuri de vreme frumoasă, pe de alta consumi foarte multă apă și e foarte probabil să rămâi fără apă în a doua parte a traseului. Asta ni s-a întâmplat și nouă prin zona asta. Avem noroc totuși cu atâtea cursuri de apă, am umplut o sticlă de pe-aici și alta ceva mai jos.
Am ajuns la zona cu jnepeni. Singurul culoar pe unde putem trece este comun cu cel al apei. Însă pare că pietrele de pe cursul apei au fost așezate exact la distanța unui pas, astfel că traversarea a mers destul de natural.
Încep să înțeleg de ce le-a luat 6 ore celor cu care ne-am întâlnit mai devreme. Mai văd pe aici și urme pe lângă pietre, prin noroi, urme de alunecare. Cred că bețele ne-au fost foarte utile pentru testarea terenului și pentru echilibru prin această zonă. Și am ținut-o tot așa o bună bucată de vreme, până când am intrat în pădure. Conformația terenului din pădure m-a dus cu gândul la Cabana Pietrele. Tot așa arăta pădurea imediat după ce plecasem anul trecut de la Cabana Pietrele spre Valea Rea. Într-adevăr ne apropiem de Cabana Pietrele. Ar mai fi cam 3 sferturi de oră până la Cabana Pietrele.
Acum schimbăm din nou marcajul. Cruce albastră ne va însoți până la Râușor. Dar nu mă așteptam să mai avem 2 ore.
Pe aici pe undeva ar trebui să fie Cascada Stânișoara. Oare asta să fi fost?
Nici nu-mi mai arde să mă întorc după ea, dacă nu o fi fost aia.
Continuăm spre Râușor. Ah, nu-mi place deloc ideea de a urca din nou. Într-un fel era de așteptat, întrucât mergând prin Valea Stânișoara, noi am ocolit acum întreaga Creasta Lolaia, iar aceasta ar coborî la nivelul văii mult prea departe. Ca să ajungem înapoi la Râușor trebuie să trecem peste Creasta Lolaia și punctul cel mai bun pentru a face acest lucru este aici, prin Șaua Ciurila.
De acum chiar avem numai de coborât. Pădure, pădure și iar pădure.
Din loc în loc mai găsim câte un panou cu prezentarea florei și faunei din zonă.
Mai apăreau de asemenea și niște plăcuțe de lemn cu niște numere. Nu m-am prins ce reprezentau. Am reținut că am găsit numărul 10 la un izvor. Și apa de la izvor ne-a fost din nou utilă. Foarte multă apă am băut azi. Noi plecăm de obicei pe traseu fiecare cu câte un bidon de 2 litri plin cu apă și în general ne ajunge. Astăzi am băut aproape 4 litri de fiecare doar pe traseu, că setea cea mare a apărut abia după ce ne-am urcat în mașină.
Marcajul cruce albastră am descoperit spre final că poartă numele de Traseul Curioșilor.
Am ajuns înapoi la mașină după vreo 10 ore jumate de la plecare. Ne-am încadrat destul de bine în estimări. Pe ultima porțiune de drum au cam început să mă usture tălpile și nu prea înteleg de ce. Altă dată am mers mai mult și nu am avut nicio problemă. Doar la lunga coborâre de pe Moldoveanu, pe Valea Budei am mai avut asemenea probleme, dar de atunci am mai schimbat niște încălțări și am învățat să folosim și alt tip de șosete. Oare le-a trecut perioada de viață a încălțărilor curente?! Cornelia are ghete mai vechi și nu are probleme.
Să ne îndreptăm spre cazare! La revedere Vârful Retezat!
