Vineri dimineața am scos nasul afară să vedem și noi unde am ajuns, că doar am ajuns aici cu ochii închiși. Răcoare, aer curat, pădure, munți, ce mai încoace-încolo, era super.
Gazda ne lăsase nouă cheia de la camera celorlalți să le-o dăm noi când vor veni.
Dar acum, doar nu om sta să păzim cabana până or veni noii clienți?! Le-am lăsat un bilet mare în ușă să ne aștepte.
Cornelia avea gânduri mari, să ajungem pe Vârful Retezat. Aveam 2 variante de traseu: marcaj triunghi roșu cu durata aproximativă de 4 ore și marcaj bandă roșie cu durată aproximativă de 3 ore și jumătate. În mod normal aș fi zis hai să urcăm pe triunghi roșu și să coborâm pe bandă roșie, dar în cazul de față am zis hai să mergem pe bandă roșie, și am putea măcar să ajungem la Lacul Ștevia, că pe vârf nu prea trag speranțe că vom ajunge.
Așa am pornit până la urmă.
Am urcat destul de mult prin pădure,
dar era plăcut, vedeam ceva nou față de Munții Mehedinți și Munții Cernei, vegetație foarte multă, peste tot pe jos erau pernițe pufoase de mușchi,
din loc în loc găseam bârne din copacii căzuți și făceam exerciții de echilibru. Când am ajuns să vedem și altceva decât pădure, ne-am oprit să facem o pauză, să admirăm stâncile și să ne regrupăm.
Gândeam că acolo, dincolo de urcușul acela pietros, trebuie să găsim Lacul Ștevia. Gina, venind din urmă, spune: "Uite ursul!". În mintea mea zic că face mișto. Cornelia, și ea puțin neîncrezătoare, se uită în direcția respectivă și aprobă. Hai ca tot nu îmi vine să cred, stai să văd și eu. Mă uit eu cu atenție și primul gând a fost: "Taci că sunt niște capre negre.". Când s-au pus în mișcare am realizat că era chiar o ursoaică cu 2 ursuleți, foarte drăguți de altfel. Dar noi ce facem acum, că se cam îndreaptă spre traseul nostru. Era o distanță destul de mare până la ei ca să ne dea timp de gândire. Dacă continuăm, riscăm să dăm nas în nas cu ea. Și totuși e o mamă de urși, care ar putea să ne considere un pericol pentru puii ei. Ar fi fost o idee să vedem încotro o ia în continuare, dar în scurt timp a ieșit din raza noastră vizuală și nu știam încotro se va îndrepta ulterior. Poate o fi venit în zonă doar să bea apă și apoi va pleca înapoi, dar nu aveam de unde să știm cu certitudine acest lucru. Am zis: "Hai să mergem înapoi!". Nimeni nu a comentat nimic, în secunda următoare eram toți în mișcare în sens invers. Cred că a fost îndemnul care îl așteptau toți. După câteva minute de coborât am zis hai să vedem ce poze am reușit să facem. Eu făcusem vreo 5 poze, dar auto-focus-ul mi-a tras țeapă în toate, Cornelia făcuse o singură poză, dar a prins esențialul.
Am ajuns devreme înapoi la cabană. Gândeam că au noroc noii veniți, chiar făceam glume că ne-au trimis ei ursoaica în cale să ne întoarcem, că semnal la telefon nu aveam. Dar ei nu ajunseseră și am aflat că s-au răzgândit și nici nu vor mai veni în seara asta. Excelent, suntem singuri în cabană și în noaptea asta.
Seara am completat-o cu mai multe partide de Catan. Destindere totală, acum spre final de concediu.
Sâmbătă dimineața am părăsit cabana din Râușor, care ne-a găzduit pentru 2 nopți și am plecat la vale.
Nu ne grăbeam nicăieri, coboram agale cu mașina, următoarea locație de cazare era la mai puțin de 1 oră distanță. Astfel am văzut din șosea un indicator și marcaj spre Cascada Râușor, 30 minute. Ne-am oprit să îi facem o vizită. Era un traseu neplanificat, dar binevenit, pentru că parcă ne lăsam greu plecați de aici.
Am oprit la Mănăstirea Colț. Atât la Mănăstirea Colț, cât și la Cetatea Colț, erau în plan, pentru că le observasem pe indicatoare când am urcat, chiar dacă a fost beznă. Tot privind biserica mănăstirii Colț, la un moment observ în zare, pe dealul de vis-a-vis ruinele Cetății Colț. Până acum nu știam cam pe unde să o poziționez, acum aveam o mai bună imagine de ansamblu.
100 metri mai la vale era un indicator care ne îndruma pe unde să urcăm spre Cetatea Colț. Adriana a zis pas, probabil a rămas cu o impresie nu foarte plăcută de la Cetatea Mehadia, pe unde a urcat și printr-o căldură greu suportabilă. Urcușul aici se face prin pădure, pe la umbră, este mult mai plăcut. Era cât pe ce să renunțe și Emi, dar ceva a împins-o în sus.
Traseul ai spune la prima vedere că nu este marcat, dar în momentul în care am ajuns la o răscruce am observat existența unui marcaj, triunghi albastru, foarte șters. Marcajul o lua spre dreapta, iar poteca nemarcată mergea înainte. Dar nu știu în ce măsură te poate ajuta un marcaj dacă nu știi cu siguranță dacă te va conduce acolo unde dorești să ajungi. Îmi aduc aminte că văzusem cetatea de jos și o poziționam oarecum spre dreapta, astfel instinctul mi-ar spune să urmez poteca din dreapta. Aveam 2 motive să o iau spre dreapta: marcajul și impresia localizării cetății. Am așteptat puțin la această intersecție ca să strângem rândurile, măcar să o luăm cu toții pe același drum, fie el bun sau greșit. În timpul ăsta se auzeau coborând voci pe poteca ce nu avea marcaj. Văzând că aceștia se întorc pe poteca nemarcată, începusem să am dubii asupra instinctului meu. Totuși am înțeles de la aceștia că nu au ajuns la cetate (aici mi-au dispărut dubiile și mi s-a întărit și mai tare părerea de a o lua spre dreapta), dar poteca pe care au urcat ei se intersectează mai sus din nou cu marcajul triunghi albastru. Ei erau convinși că poteca era doar o scurtătură. Eu nu eram așa sigur. Dacă poteca ar fi fost o scurtătură, după cum susțineau drumeții ce coborau, nu ar fi făcut decât să ne lungească drumul. Eu sunt dispus să urmez marcajul și să merg mai mult, atât timp cât nu știu să mă orientez foarte bine în teren. Poate după ce învăț cum merge traseul, pot să aleg o astfel de scurtătură. Am propus să urmăm traseul marcat. Și după 10 minute de mers ajungem la o nouă bifurcație. Aici eram marcaj triunghi albastru și spre stânga și spre dreapta. Noroc că era și un indicator spre dreapta, pe care scria Cetatea Colț. Acum înțelegeam de ce nu au ajuns ceilalți la cetate. Poteca nemarcată nu era scurtătură, iar în locul unde se intersecta din nou cu marcajul trebuia să o fi luat la dreapta. Dar pornind pe ideea că poteca nemarcată este o scurătură, este normal să vrei să te depărtezi te toate drumurile care duc spre dreapta. Bine că s-au plictisit de mers și s-au întors, că altfel ajungeau în Nucșoara și la cetate nu mai ajungeau. De la a 2-a bifurcație, cred că am mai mers vreo 5 minute și am ajuns la cetate.
La cetate am mai întâlnit câteva persoane care chiar urcaseră ziua anterioară pe la Lacul Ștevia. Auzind acest lucru, îi întreb "Și nu v-ați întâlnit cu ursul? Că noi am vrut să urcăm până la lac, dar ne-am întors pentru că ne-a intersectat traseul o ursoaică cu 2 pui.". Au înghețat așa puțin, realizând că s-ar fi putut întâlni cu ei, dar nu se întâlniseră. Nu erau nici ei foarte antrenați pentru că porniseră să ajungă pe Vârful Retezat, dar nu le-a ajuns timpul, cu toate că plecaseră mult mai devreme decât noi, și s-au întors.
Când să plecăm, au mai venit câteva persoane pe 3 atv-uri cu șoferi cu tot. Se pare că există persoane care oferă aceste servicii de a te aduce până la cetate în spate pe atv, fără ca tu să depui cel mai mic efort.
La coborâre aș fi vrut să găsesc pe drum oameni care să fie în același impas cum am fost noi la urcare și să îi îndrumăm noi pe unde să o ia, dar parcă toată lumea știe drumul. Am ajuns numaidecât înapoi. Adriana nu se plictisise deloc, se întreținuse cu o băbuță de prin zonă și aflase toată istoria satului.
Să ne continuăm drumul. Am trecut prin dreptul unui indicator spre Valea Dinozaurilor. Am lăsat-o să o vizităm a doua zi. Ca principal obiectiv pentru ziua curentă era acum să facem rost de păstrăv, să îl facem la grătar că ne stătea gândul la el din prima zi a excursiei. N-ai spune că într-o zonă de munte o să fie așa greu să faci rost de păstrăv. Doamna de la pensiune ne-a zis că am putea găsi păstrăv viu într-un singur loc, dar că e mult prea mic și nu consideră că ar merita, mai bine am merge să luăm de la supermarket. Am pornit să căutăm și am ajuns tocmai la Petroșani, de unde am cumpărat până la urmă păstrăv congelat. Acum, că aveam materia primă, puteam să mai umplum puțin timpul cu vizita altor obiective.
Să ne oprim la Cetatea feudală Sălașul de Sus, că este chiar în drumul nostru.
Și să mergem și la Cetatea Mălăiești că este la câțiva kilometri depărtare mai sus.
Apoi putem să ne ocupăm și de grătarul nostru.
