Astăzi este ultima zi a Claudiei și Dan. Așa că alegem crema obiectivelor rămase și ne propunem a le vedea astăzi. Astfel avem Peștera Dobšinská ľadová și Vârful Lomnický.
Ca să valorificăm cât mai bine timpul și în același timp să evităm aglomerația, am hotărât să ajungem la peșteră pentru intrarea de 9:30. Pentru a ne încadra a trebuit să plecăm la 8 de la pensiune: 1 oră pe drum cu mașina și 25 minute de urcat pe jos.
Am fi crezut că suntem singurii, dar am avut surpriza să vedem că mai venise un autocar plin cu copii.
Spre deosebire de Peștera Demänovská ľadová, unde am mers prin peșteră o grămadă, de începusem să ne punem semne de întrebare dacă vom mai vedea vreun ghețar, aici chiar de la intrare am văzut o mare de zăpadă și mai apoi doar gheață.
Și am ținut-o așa până la ieșire. Am mers pe deasupra marelui bloc de gheață, pe lângă el și chiar l-am traversat printr-un tunel.
Cu adevărat impresionant!
Stăm și ne întrebăm cum va arăta ghețarul la vară. Pe alocuri vedem bănuți prinși într-un cristal gros de gheață. Pe semne că vizitatorii de la vară nu vor mai vedea aici gheață. Deci suntem privilegiați să vedem ghețarul așa mare, venind aici în a doua zi după deschidere.
Bine că am vizitat cele 2 peșteri cu ghețar în ordinea asta, că altfel am fi considerat o pierdere de timp la Peștera Demänovská ľadová.
La ieșire și la coborâre observăm foarte multe persoane doritoare să intre în peșteră la ora 11:00.
Ne îndreptăm acum spre gondola care urcă spre Vârful Lomnický.
Este ora 12:00 și cică ne pot face rezervare pentru urcat pe vârf la ora 13:40. Din nou sunt 3 tronsoane: 2 gondole și o telecabină. Ultima bucată are nevoie de programare. 96 euro pentru 2 persoane. Păi mergem.
Prima gondolă are traseul cel mai lung și parcă a urcat cel mai puțin în altitudine. Iar gondola mi s-a părut foarte veche și foarte înghesuită.
Înțeleg că are doar 4 locuri, dar cred că suntem noi prea mari și prea mulți, suntem 4 + 1. La a doua gondolă mi s-a părut că am evoluat cu un secol. Aceasta era mult mai spațioasă și avea și un design mai nou.
La 12:30 eram la lac. Avem de așteptat o oră, dar nu poți spune că te plictisești aici. Poți face o plimbare în jurul lacului.
Te poți plimba până la Observatorul Astronomic și să privești peisajele de la fiecare punct de belvedere.
Îți poți petrece puțin timp și în parcul de joacă pentru cei mici.
Poți de asemenea să iei masa, că doar e ora prânzului.
Și apoi vei constata că a trecut timpul și trebuie să te îndrepți spre punctul de plecare al telecabinei spre vârf.
Este o singură telecabină care leagă acest punct de vârf și durează cam 10 minute un dus și încă 10 minute un întors.
Analizasem puțin transporturile anterioare și am observat că sunt cam înghesuite persoanele. Cică încap 15+1 sardine înăuntru.
Noi am urcat doar 12 persoane, dar tot mi s-a părut că suntem prea mulți.
Priveam în sus spre vârf și nu prea îmi plăcea că urma să intrăm în nori. Parcă îți părea rău că ai dat atâția bani și nu poți vedea nimic. Dar să nu ne pierdem speranța. Că este posibil să se mai însenineze.
Ajungem sus, ieșim, urcăm niște scări și primim un cartonaș ca și bon de ordine. Și ce să facem cu ăsta? Zice el ceva acolo în slovacă, dar noi ne uitam ca pisica la calendar. Bineînțeles că nu știa engleză, așa că ne-a arătat cu degetul spre un panou cu explicații. Cică avem voie să stăm aici 50 minute și când vom auzi că urmează transportul numărul 5, căci așa aveam notat pe cartonaș, trebuie să ne îndreptăm spre locul de îmbarcare. Cam supărător că nu poți sta aici cât dorești. Mi-a bătut puțin la ochi că am primit un număr cam mic pentru această perioadă a zilei. Ai putea trage rapid concluzia că la un anumit interval de timp numerele se repetă. Dar nu aveam mintea focusată pentru astfel de măgării.
Am ieșit rapid pe platou și după cum ne era frică că se va întâmpla eram în nor de nu vedeai la 50 m mai încolo.
Am făcut câteva ca să avem și noi o amintire că am fost aici și apoi ne-am pus pe așteptat. Așteptam să se rărească cât de puțin norul și să vedem ceva mai în depărtare.
Și așteptarea ne-a fost răsplătită.
Nu am reușit noi să îl vedem și pe Gerlachovsky, căci el avea propriul nor de care era nedespărțit. Dar măcar am reușit să vedem multe alte culmi și creste.
Hai că suntem împăcați că nu am urcat degeaba. Deja mă gândeam dacă să mai dăm mâine încă 100 euro să mai încercăm o dată să prindem mai senin. Dar nu mai e nevoie.
Ne-am auzit strigat și numărul nostru și am coborât.
Nu am mai stat deloc la lac, am coborât în continuare până la mașină.
Ne gândeam acum să mergem la Wild Park, un zoo similar cu Zoo Kontakt din Liptovský Mikuláš, adică unde să poți pune mâna pe sălbăticiuni. Când am intrat pe net să iau adresa, am observat ca programul în timpul săptămânii este până la 17:00 și era deja 16:15. Nu cred că mai are sens să mergem. Asta e! Altă dată!
În seara asta ne luăm la revedere de la Claudia și Dan. Ei se vor trezi mâine cu noaptea în cap să plece spre casă. De-acum rămânem singuri.
