Am rămas singurei în Slovacia. Acum putem să ne facem de cap. Unde să mergem, unde să mergem?
Păi ar mai fi Peștera Belianska, Cascada Kmeťov, Cascada Skok, Cheile Suchá Belá și Cheile Kláštorská. Și, bineînțeles, mai trebuie să mai vizităm un zoo și pentru Răzvan. Și chiar am mai găsit unul în zonă, în afară de WildPark care nu prea îmi suna bine. Am găsit o grădină zoo la Spišská Nová Ves. Păi mai avem 2 zile. Cum să le împărțim? Una cu program strict și una fără program per zi. Cu program sunt peștera și zoo. Păi să mergem azi la Peștera Belianska și la Cascada Kmeťov, ca fiind cea mai înaltă din Slovacia.
Facem, cum nu facem și ajungem tot la limită în parcare la peșteră ca să avem după aia de ce să facem cele 25 de minute de urcuș în pas alert, adică în 15.
Foarte simpatic nenea de la parcare. Nu știa engleză, dar ne-a dat informațile esențiale pentru peșteră desenând pe o hârtie, fără să le fi cerut cumva. Avem de mers 20 de minute până la peșteră, următoarea intrare este la ora 11:00, acum fiind 10:35, temperatura în peșteră este de 5 grade Celsius, să avem grijă cum îl îmbrăcăm pe ăsta micu'.
Foarte multe persoane așteptau să viziteze Peștera Belianska. După nume aș spune că e o asociere cu ceva frumos. Și taxa foto este mai mare decât la majoritatea peșterilor, doar aceasta și peșterile cu ghețar au taxa foto de 10 euro. Să intrăm să vedem.
Este într-adevăr frumoasă, dar parcă nu m-a dat așa pe spate ca să merite o taxă foto mai mare decât Aragonite sau Domica sau Demänovská Slobody.
Să mergem acum spre Cascada Kmeťov. Traseul pornește din stațiunea Podbanské, așa că mai avem ceva de mers și cu mașina.
Oprim în parcare în Podbanské. Și-acum încotro? Nu văd nicăieri indicator pentru Cascada Kmeťov. Fac turul stațiunii și am găsit o grămadă de indicatoare, marcaje, dar nimic edificator. Încerc să mă orientez după o hartă.
Cam greu, dar parcă ar fi un traseu de cicloturism pe lângă un hotel mare. Am identificat hotelul, pe-aici ar trebui să fie! Doar că pe hartă sunt reprezentate 2 trasee de bicicletă și nu văd decât unul.
Merg vreun kilometru pe traseu să caut vreun indicator sau să văd vreo bifurcație în 2 trasee de cicloturism. Nimic. Citisem că traseul până la cascadă trebuie să fie unul de bicicletă, dar destul de lung.
Mă întorc gândind că o vom lua pe aici și gata, nu mai caut alte indicatoare că și-așa nu am găsit niciunul pe care să scrie Cascada Kmeťov și nici nu am găsit pe nimeni să întreb.
Când am zis și eu în sfârșit uite pe cineva pe care pot întreba, era un străin probabil cazat la hotelul ăla de 4 stele mult mai aerian decât mine. Hai să încerc la casa aia de acolo poate o fi cineva prin curte să arunc o întrebare. Nimeni. Ia stai așa că puțin mai departe parcă văd niște indicatoare. În sfârșit scrie undeva Cascada Kmeťov. Ăsta e drumul, cel pe care îl bănuiam și avem 2,5 ore de mers pe el, după cum citisem pe internet.
Acum putem pleca cu toții pe traseu convinși fiind că suntem pe drumul cel bun. Dar toată această inspecție a traseelor ne-a întârziat cu 1 oră. În loc să plecăm la 14:00, când am ajuns, uite că plecăm la 15:00. Plus 5 ore, ne întoarcem la 20:00. Eh, asta e, măcar e vreme frumoasă.
Pornim la drum. Asfalt, asfalt și iar asfalt. Nu-mi place deloc acest traseu. Pe aici e drum de mașină. Nu înțeleg de ce nu ne-au dat voie cu mașina. Pentru ce au mai asfaltat atâta amar de drum? Doar nu pentru biciclete!
La început am avut parte de un peisaj dezolant, cu porțiuni mari de pădure distrusă.
Vin din spate în viteză două mașini din care o betonieră. Să ne arunce de pe drum și nimic altceva. Nu apucă să se depărteze gălăgia făcută de mașinile ce ne-au depășit că ne claxonează altă betonieră. De data asta chiar m-am speriat. Păi bine mă, pe lângă faptul că aici este un drum închis circulației, mai circuli și cu viteză de parcă nu știu ce urgență ai avea și mă și claxonezi sau poate ți se întărește cimentul.
Ajungem la locul destinație al betonierelor. Era o vilă proaspăt construită care probabil avea nevoie de ciment pentru diverse chestii prin curte.
De aici se continuă tot pe asfalt, doar că este o barieră pusă. Poate că nu ne-o mai deranja nicio mașină de-acum.
A trecut o jumătate de oră, mai avem două ore de mers. Asfalt, asfalt și iar asfalt. Cred că ghetele mele nu sunt făcute pentru a merge pe asfalt ori le-a cam trecut perioada de viață, pentru că au cam început să mă usture tălpile.
După o oră și jumătate ajungem la un nou panou care ne zicea că mai avem încă o oră și un sfert. Deci dacă ora anterioară am parcurs-o într-o oră jumate, mai avem cel puțin încă o oră jumate.
Dar cum ar trebui să mergem ca să ieșim conform timpilor de pe indicatoare!? Am nevoie de o pauză mai mare că nu-l mai pot duce pe Răzvan în spate. Și nu ne prea permitem decât o pauză mică pentru că după ultimele calcule ar însemna că ne întoarcem la mașină pe la 20:30, fără să mai luăm în calcul pauzele. În această situație Răzvan se mută la mami în spate.
Interesant este că după vreo 40 de minute ajungem într-un loc de unde puteam vedea o mare cascadă pe un versant îndepărtat din stânga noastră. Aia să fie oare?!
Ia uite un drumeț ce stă să se odihnească. Să-l întrebăm încotro e Cascada Kmeťov. Păi cică tot înainte 10 minute. Hm, poate pentru tine, zic eu. Dacă ne luăm după ce ne-a zis ultimul panou, ar însemna că mai avem cel puțin juma de oră. Din acest motiv nu prea îmi venea să îl cred pe nenea. Dar ne-am elucidat totuși că nu e cea la care ne uitam.
Mai mergem noi puțin pe asfalt și după vreo 2 minute vedem că se termină asfaltul, se interzice continuarea cu bicicleta și găsim un indicator spre dreapta către Cascada Kmeťov: 3 minute. Așa da!
Urcăm puțin pe un teren stâncos, ajungem la un pod și acum vedem și cascada.
Este într-adevăr foarte frumoasă, spectaculoasă și foarte înaltă.
Am căutat mai multe unghiuri de unde să îi fac poze, cățărându-mă pe urmele altora.
De pe pod nu se vedea în întregime, căci avea o cădere și după colț.
De mai sus se vedea după colț dar nu prea se mai vedea partea de jos.
Eh, asta e. Hai că ne-ajunge. Acum să ne vedem de drum înapoi. Drumețul acela cred că a venit cu mașina, căci vis-a-vis era băgată în iarbă o mașină mai de munte așa.
La întoarcere mai fac eu o încercare de a duce rucsacul mare. Asfalt, asfalt, asfalt. Nu mai rezist. Am impresia că mi se afundă picioarele în asfalt.
Hai că am mai văzut o cascadă mare de data aceasta pe celălalt perete.
Trec cele 40 minute până la primul indicator și simt nevoia să fiu din nou ajutat cu rucsacul cel mare. A preluat Cornelia și l-a dus tot drumul căci eu fără rucsac în spate și de-abia mă mișcam. Tălpile mele frigeau, aveam impresia că tot călcam pe ace.
A fost un drum lung, plictisitor și distrugător de tălpi. Nu putem spune că a fost cine știe ce traseu, dar Cascada Kmeťov, prin frumusețea ei, a făcut să merite tot.
