Aveam cam totul stabilit pentru zona Munților Apuseni, dar nu eram pe deplin mulțumit de planificarea pe zile. Aveam distanțe mari de parcurs și niciun traseu nu era din categoria extraordinar. Ce fac eu când nu sunt mulțumit?! Păi mă apuc să mai caut alternative. Am deschis google maps în zonă și am activat omulețul care îți indică în ce locații au fost făcute poze 360. Și am luat la rând fiecare punctuleț mai solitar, situat cât mai în mijlocul naturii. Astfel am ajuns să descopăr o belvedere superbă asupra unui lac. Nu cunoșteam zona, nu știam lacul. Aveam să aflu că descoperisem Piatra lui Lucaci. Parcă mai auzisem despre Piatra lui Lucaci, însă nu știu cum de nu am văzut și poză, căci astfel în mod sigur m-ar fi convins să o pun pe lista de vizitat. Când am dat click pe un alt punctuleț tot în această zonă am rămas de-a dreptul uimit. Nu știam că avem și noi o asemenea belvedere la noi în țară. Eu am vânat până acum astfel de belvederi doar prin alte țări. În Bulgaria am găsit la Kardzhali. În Cehia am găsit la Vltava. În Serbia am găsit meandrele râului Uvac. În Slovacia am găsit Vârful Sivec. În Slovenia am găsit Lacul Bled.
M-am apucat să caut mai multe informații despre Piatra lui Dan. Și nu puține erau sursele care vorbeau despre acest loc de belvedere, însă n-aș putea spune că eram lămurit cum se ajunge acolo, cum e traseul, cât e de dificil, cât durează. Aveam mare nevoie de aceste detalii. De dificultate aveam nevoie în special pentru că urma să urcăm și cu Răzvan. De durata traseului aveam nevoie pentru a putea face mai bine programul zilei, dar și pentru a ne asigura că nu îl vom chinui prea tare pe Răzvan. Iar despre locul de pornire al traseului, cât și pe unde merge traseul, aveam nevoie pentru a economisi timpul la fața locului. De parcare o rezolvasem, lângă baraj observasem că se obișnuia parcarea pe marginea drumului pe o distanță destul de lungă. Până la urmă găsisem și niște track-uri gps. Majoritatea porneau pe un forestier și mi se părea că ocoleau cam mult până a ajunge la obiectiv. Când am găsit unul care urca mai direct am zis că ăsta este track-ul pe care îl căutam, ca fiind cel mai scurt.
Și pentru că dintr-odată devenise obiectivul cu importanța cea mai mare în zona Munților Apuseni, l-am programat pentru prima zi cu vreme frumoasă. Iar aceasta s-a prognozat a fi chiar prima zi de stat aici. Și mai interesant a fost să descopăr că Lacul Tarnița și, implicit, Piatra lui Dan erau destul de aproape de locul nostru de cazare.
Dimineață nu ne grăbim, căci nu aveam mult de mers cu mașina, vremea urma să fie frumoasă pe tot parcursul zilei, iar traseul nu era prea lung. Ba mai mult de atât, mai căutasem niște obiective de rezervă în apropiere, alte belvederi asupra Lacului Tarnița. Vom vedea dacă ne va rămâne timp și pentru acestea.
Am ajuns la fața locului, am traversat barajul, am găsit locul de parcare. La cât de mult studiasem zona cu street view, îmi era foarte familiară zona. Era un șir lung de mașini parcate și pe o parte și pe cealaltă a drumului, însă am găsit loc destul de aproape.
Degeaba am prins noi loc de parcare aproape de pod, căci traseul nostru bag seama că pornește mai spre capătul coloanei de mașini parcate. Ba chiar se terminaseră toate mașinile când a venit momentul să ne despărțim de asfalt. La un moment dat văzusem și un marcaj pe o piatră de pe marginea drumului, însă altul nu am mai văzut. Am presupus că track-ul nostru de pe gps merge exact pe urma traseului marcat, însă nu a fost chiar așa. Se pare că track-ul nostru a fost făcut de fapt pe o potecă nemarcată. Am urcat destul de abrupt, mai mult prin frunziș, pe valea făcută probabil de șuvoaiele de apă ce se formează la ploile serioase. La un moment dat a dispărut orice urmă de potecă. Mă tot întrebam unde s-o fi dus marcajul ăla pe care îl văzusem totuși pe marginea șoselei. Nu cumva s-o fi dus ceva mai departe, dar tot în direcția în care mergeam și noi pe asfalt. Dacă acest lucru este adevărat înseamnă că ne vom reîntâlni cu marcajul mai sus, acesta din urmă venind din dreapta. Am încercat să urmăm totuși trackul gps pe care îl aveam. Și într-adevăr, după ce ne săturasem de cules pânze de păianjen și de făcut culoar prin maldăre de crengi uscate, am intrat într-o potecă mult mai umblată ce venea dinspre dreapta. Însă era tot nemarcată. Mă gândesc că este de fapt poteca noastră pe care am pierdut-o ceva mai în urmă. Deja s-a domolit urcușul și ajungem numaidecât să ne întâlnim cu marcajul punct galben. Acum avem marcaj punct galben și spre stânga și spre dreapta. Track-ul meu are un dus-întors spre stânga. Eram convins că merge spre Piatra lui Dan, așa că am pornit în forță spre stânga. Și coborâm și coborâm și iar coborâm. Cornelia spusese ea că nu e bine spre stânga, dar eu nu și nu. Când am văzut că am depășit și deviația înregistrată pe track, am început să o cred pe Cornelia. Facem cale întoarsă. De data asta suntem pe drumul cel bun. Ajungem în locul de unde deviază traseul spre stânga spre belvedere. Nu mai văzusem demult marcaj galben cu cercuri concentrice. Marcajul punct galben este dublat pe margine de un nou cerc galben. Asta este modalitatea de a indica devierea din traseu până la un obiectiv, urmând a te întoarce în același loc pentru a continua traseul. Până aici nu am întâlnit pe nimeni, dar ajunși aici au început să curgă oamenii grupuri, grupulețe. E clar că toți vin din direcția opusă. Stăm puțin la rând să facem poze. Din spatele pozelor năvălește cam multă lumină în obiectiv. Mai-mai că îmi vine să așteptăm aici până la apus.
Am auzit destul de multe persoane vorbind despre un al doilea punct de belvedere pe aici, prin apropiere. Și nu, nu era vorba despre Piatra Lucaci. Dar nici nu părea nimeni a ști unde este exact acest al doilea punct de belvedere. Pentru că majoritatea veneau din direcția opusă alei noastre, discutau de poziționarea acestuia în direcția de unde veneam noi, însă noi nu observasem nimic.
Ne mulțumim cu acest punct de belvedere superb și ne continuăm circuitul pentru a ajunge la mașină. Pe poteca asta largă ne întâlnim cu foarte multe grupuri venind din contrasens. La un moment dat marcajul virează la stânga, în timp ce poteca largă continuă înainte și puțin spre dreapta. Și noi virăm stânga după marcaj. Deodată ne trezim iarăși singuri pe traseu. Pe semne că majoritatea urmează poteca aia largă, chiar dacă drumul este mai lung. Se pare că ne mai urmărește cineva. O familie cu un băiețel puțin mai mic decât Răzvan au fost la Piatra lui Dan cam în același timp cu noi, apoi o porniseră în direcția de unde veniserăm noi, ca acum să observ că ne calcă pe urme. Și mămica se grăbește să ne ajungă din urmă. Cred că i-am dat impresia că știm zona. Și dumneaei voia să ajungă la acel al doilea punct de belvedere. Mi se pare extraordinar cum de au auzit atât de multe persoane despre acest al doilea punct de belvedere în apropiere de Piatra lui Dan. Și nu e vorba despre Piatra lui Lucaci. Eu nu știu decât de unul singur aici, respectiv Piatra lui Dan.
Dacă stau mai bine și mă gândesc, cred că pe acolo pe unde coboram noi și tot coboram, de ne-a întors Cornelia din drum spunându-ne că nu e bun drumul, am fi ajuns la punctul 2 de belvedere. E totuși cam târziu acum să ne mai întoarcem. Ne vedem de coborârea noastră. Un prag destul de înalt ne desparte de drumul forestier. Apoi urmăm drumul forestier până la barieră, respectiv la baraj.
Privind ceasul îmi dau seama că ar mai fi timp să vedem ceva. Am putea chiar să mergem în căutarea belvederii Piatra lui Alma. Aceasta nu este la fel de cunoscută precum Piatra lui Lucaci sau Piatra lui Dan, însă una din puținele poze făcute din acest loc și postată pe internet m-a convins că merită să facem o plimbare până acolo. Dar un track gps nu am găsit nicăieri, astfel că vom merge doar după coordonatele țintei finale. Ne îndreptăm spre Motel Gilău, parcăm mașina în perimetrul acestuia, căci are o parcare destul de încăpătoare. Noi am parcat chiar aproape de intrare, însă ne-ar fi fost mai util dacă am fi căutat un loc mai spre extrema vestică, căci încolo am pornit apoi pe jos. Am traversat astfel întreg complexul Motel Gilău, am ajuns în zona debarcader. Văzusem pe internet câteva poze și de aici. Am zis totuși să o lăsăm pentru întoarcere, dacă ne va mai rămâne timp. Urmează o străduță având case și pe o parte și pe cealaltă. Lăsasem în urmă gălăgia din perimetrul motelului, o mai auzeam doar în surdină, însă se stingea treptat pe măsură ce ne depărtam. Doar un câine ne-a mai tulburat când ne-am apropiat de proprietatea lui. Stai liniștit că nu avem intenția de a-ți călca teritoriul, vom trece pe lângă poarta ta și ne vom vedea în continuare de drum. Ne apropiam de pădure. O ultimă mașină este parcată la limita pădurii, căci în continuare a fost rupt drumul de acces al mașinilor în pădure. Pentru noi nu e o problemă, putem continua nestingheriți.
De acum urmăm potecile forestiere care ni se par nouă că ne îndrumă mai bine pașii către ținta finală. Și nu puține sunt variantele dintre care trebuie să alegem.
Răzvan dă semne de oboseală. Era de așteptat, căci traseul celălalt l-a cam stors de energie. Dar am reușit să facem un pact: dacă el face întreg traseul la dus, fără să chițăie, tati îl duce cai-cai la întoarcere. Oricum mi se părea destul de mult pentru el și atât, dar și pentru mine mi se părea cam mult să îl duc pe umeri și la dus și la întors. Hai că a avut succes înțelegerea.
Având coordonatele țintei finale, nu ne-a fost chiar greu să găsim un traseu. De multe ori am mai luat-o și pe de-a dreptul, schimbând potecile, căci mi se părea că cea pe care ne aflam nu se îndrepta unde aveam nevoie, iar terenul ne permitea să mergem destul de bine și pe arătură.
Wow! Ce zici? Nu-i așa că merită să faci această plimbare lejeră prin pădure pentru această belvedere superbă?
Singura modificare pe care aș face-o pentru data viitoare ar fi să venim în prima parte a zilei, ca să nu ne mai orbească obiectivul când privim Lacul Tarnița.
Totuși pentru mine plimbarea pe lângă aceste stânci nu a fost fără emoții, spre deosebire de Elena care țopăia și se cățăra pe toate. Eh, eu m-am priponit bine de una și acolo am rămas fixat până la terminarea sesiunii foto. Apoi am revenit înapoi "la liman" pentru a putea și admira mai bine peisajul.
E cam înclinat pe aici terenul, astfel că nu prea poți face un picnic cu vedere prelungită spre lac. Vii, îți înmagazinezi în memorie fotografiile și apoi pleci. Bine că nu e foarte vehiculat.
Și cine picotea acum, pe drumul de întoarcere pe umerii lui tati? A meritat să facă acea înțelegere.
Hei, tati! Ai grijă să nu cadă bebelușul! așa se auzea la fiecare câteva minute din spatele meu. Stai liniștită, că nu cade. Are în dotare un aparat care îi înregistrează în permanență verticalitatea, cum se înclină prea tare, imediat se trezește și revine în poziția drepți. Este un adevărat "Hopa Mitică".
Nu ne-am mai întors pe drumul pe care am venit. De fapt ar fi destul de greu să urmezi fix același, pentru că sunt prea multe cărări. Însă am ajuns înapoi la Motel Gilău. Câinele gălăgios este din nou pe poziții și are grijă să îl trezească pe Răzvan. Lasă, e numai bine, ca să coborâm și până la debarcader să facem o mică pauză la nivelul lacului.
Nu mai avem timp și pentru locația numărul 3, de unde am putea privi Lacul Tarnița. O vom lăsa pentru altă zi.
