După ce în prima zi eram bine țintiți ce urma să facem și nu am stat de vorbă cu gazdele noastre mai deloc, în ziua a doua nu prea mai eram hotărâți încotro. Bineînțeles că aveam multiple variante, însă toate aveau marele dezavantaj de a fi cam departe. Astfel că azi eram deschis la sugestii. Gazdele ne-au întrebat ce aveam în plan. Am bâiguit ceva de Cascada Șipote, iar ei au crezut că vorbeam de Cascada Răchițele. Nu, nu la Cascada Răchițele vrem să ajungem. Când au înțeles în sfârșit unde vrem să ajungem, au zis că e cam departe. În gândul meu zic: nici nu vă mai zic de restul, că alea sunt și mai departe. Și-atunci au început poveștile. Am constatat că în special soțul avea darul povestitului, dar nici soția nu se lăsa mai prejos, adăugând detalii prețioase din când în când. Împreună făceau o echipă extraordinară de povestitori. Mai știți accidentul lui Iovan? Eu zic că nu. Cum să nu știți, că a fost intens mediatizat. Mda, ce să zic, mi-a scăpat, la noi în casă televizorul este bibelou. Apoi ne explică cam pe unde s-a prăbușit Iovan cu avionul. Cică el a participat la marcarea unui traseu în circuit cu plecare chiar de aici, din fața casei. Cred că este vorba de un traseu care ajunge și la locul prăbușirii avionului. O variantă mai rapidă de a ajunge la locul tragediei ar fi să urmăm un drum asfaltat ce pornește din comuna Horea și urcă până în apropiere de Vârful Petreasa. Acest drum a primit în mod foarte sugestiv denumirea de Drumul lui Iovan. Asfaltul se termină într-o parcare, de unde se poate continua pe jos sau cu o mașină de teren pentru încă 1 km pe un drum de pământ. Acolo a fost ridicată o troiță, în memoria celor 2 victime. De aici putem urca în continuare până într-o deschidere largă. Nu mai știu cum ne-a zis că se numește vârful. Însă am înțeles că am avea parte de o superbă priveliște panoramică. De acolo se pot vedea atât Muntele Mare, cât și Bihorul Mare. Am putea eventual să vedem și Masivul Vlădeasa, dar pentru asta ar trebui să mai mergem ceva mai mult. Deja mă convinseseră că trebuie să mergem să vedem și noi aceste locuri.
Păi nu mai e vreme de pierdut, ar fi cazul să o luăm din loc. La ieșirea din nu știu ce localitate îmi atrage atenția un mesaj de drum bun: "Umblați cu bine!" E o formulare pe care nu am mai întâlnit-o până acum. Nu după mult timp îmi sare în ochi altul: "Cu Dumnezeu înainte!". Apoi văd ceva scris de Trans-Ursoaia. Nu am înțeles ce e cu asta, dar l-am băgat la cutiuță ca să analizez mai încolo. Am descoperit ulterior că Transursoaia este numele dat de localnici drumului ce leagă Huedin de Albac, respectiv drumul național DN1R, în lungime de 80 km. Acesta nu a fost asfaltat dintotdeauna, așa cum am crezut eu inițial. După asfaltare s-a facilitat accesul într-o zonă superbă a Munților Apuseni.
În comuna Horea este aglomerație mare, ori o fi vreo sărbătoare. Din mijlocul localității facem stânga pe Drumul lui Iovan. După ce urcăm cei 8 km de asfalt, oprim în parcare și continuăm pe jos. Urmează 20 de minute de plimbare.
Aceasta este troița.
Destul de multe persoane vin până aici. Trăgând cu urechea la discuțiile celorlalți, bag seama că sunt singurul care nu știa absolut nimic despre acest accident aviatic, toți discutau detalii legate de locul exact al prăbușirii și alte amănunte despre care nici nu mi-ar fi trecut prin cap să le întreb măcar.
Cam greu să găsești locația liberă de vizitatori, ca să poți face poze în liniște.
Continuăm să urcăm pe potecă, după indicațiile primite de la gazde. Observ și un marcaj turistic, însă nu pare suficient de des pentru a-l putea urmări. Poteca noastră este de fapt o încrengătură de mai multe cărări care e posibil să ducă toate în același loc, însă nu aș miza prea tare pe asta. Am ajuns într-o deschidere. Nu reușim să identificăm toate elementele de reper primite la cazare, însă privind în zare spre dreapta putem vedea un vârf cu un releu, care nu poate fi altul decât Vârful Bihorul Mare, iar în față, doar puțin spre stânga, este un vârf cu o construcție sferică asemănătoare unei imense mingi de golf, care nu poate fi decât Muntele Mare. Ba mai mult de atât, putem vedea și Piatra Secuiului. Nu om fi ieșit noi exact unde ne explicase gazda, însă am prins în peisaj aceleași obiective. Putem concluziona că am atins obiectivul.
Ne întoarcem la mașină și ne îndreptăm spre Cascada Șipote din Sălciua.
Ajungând în Albac putem spune că am parcurs Trans-Ursoaia de la un capăt la celălalt.
Continuăm îndrumați de gps până la coordonatele locului de parcare notat. Am impresia că am mai fost pe aici. Nu cumva tot prin zonă am venit cu mașina când am vizitat Huda lui Papară? Ba cred că da. Nu îmi mai aduc aminte exact încotro am luat-o atunci. Însă acum am venit cu altă țintă. Parcăm mașina pe iarbă. Este o poiană largă unde cred că sunt de obicei foarte multe mașini. Acum s-au mai împuținat, având în vedere că suntem trecuți binișor în a doua parte a zilei.
Traversăm un podeț de lemn, apoi continuăm pe un drum de pământ.
Ne întâlnim cu foarte multe grupuri care se întorc. N-ar trebui să ne mai mire, căci așa facem de obicei, suntem contra fluxului.
Bine că intrăm în pădure, că nu mă împăcam prea bine cu soarele. Și-acum plimbare cale de vreo oră.
Nu avem prea mari speranțe să găsim cascada cu apă, dar oricum nu ne dăm îndărăt de la o drumeție în natură, fie ea și doar pentru a vedea locul unei cascade.
Aici se pare că a fost marcat un traseu tematic și l-au presărat cu panouri informative.
Hei, Elena, ce ai acolo la încheietura piciorului? O căpușă? Lasă, că o îmbătăm cu spirt când ajungem la mașină.
Nu o fi având ea prea multă apă în perioada asta, însă e frumușică și așa.
Nu prea mi-e clar ceva. Cascadele de travertin fac referire la această cascadă? Sau e vorba de altceva, iar aceasta este doar Cascada Șipote.
De aici parcă se mai putea continua traseul până la Poarta Zmeilor (https://www.wikiloc.com/hiking-trails/salciua-cascada-de-travertin-poarta-zmeilor-45192605). Nu e cazul pentru noi, căci e cam târziu, însă nu prea mă prind pe unde se poate continua. Noi pornim pe drumul de întoarcere ca să nu ne prindă noaptea prin pădure.
La mașină ajunși, ne-am îndreptat țintă spre un magazin rămas deschis până mai târziu și apoi spre casă. Am uitat complet de existența unei alte Cascade Șipote, chiar în apropiere și n-am fi avut nici mult de mers pe jos, căci era chiar lângă șosea. Of, nu o să pot zice că am completat toată lista de Cascade Șipote. Mă consolez cu faptul că o vom putea vedea cu mare ușurință cu altă ocazie, ca fiind vizibilă de pe marginea drumului. Ne mai trebuie doar un drum în zonă. Nu că am fi dus lipsă de motive pentru a veni în zona Munților Apuseni. Până să descoperim Munții Retezat, aveam plăcerea de a ajunge în fiecare an măcar câteva zile în Munții Apuseni.
- Și ce ziceați că avem la cină în seara asta?
- Ceva bun!
- Nici nu încăpea îndoială. Dar ce?
- Surpriză!
- Hm! Să fie oare macaroane cu brânză?
