A sosit momentul să ne luăm la revedere de la Anina. Eu zic că am atins principalele obiective din zonă. În mod cert dacă am mai fi stat câteva zile, am mai fi găsit multe lucruri frumoase de văzut. Însă de obicei evit a sta mai mult de 3-4 zile într-un singur loc din teama de a nu deveni plictisitor din lipsa a suficiente obiective interesante sau să nu nimerim o locație de cazare mai puțin plăcută. Următoarea locație de cazare ne-am ales-o în inima Munților Apuseni. Nu a fost chiar ușor să găsim o locație de cazare pe placul nostru. Având în vedere condițiile actuale, căutam un apartament sau o casă cu acces la bucătărie, astfel încât să nu ne intersectăm cu alte persoane cazate. Majoritatea ofereau camere, eventual acces la o bucătărie comună. Până la urmă am găsit. Și s-a dovedit a fi exact ceea ce ne doream. Era o casă împărțită în 3 sau 4 apartamente, fiecare cu bucătăria lui. Și mai mult de atât, era în mijlocul naturii. Dacă ieșeai în grădină nu vedeai nicio casă de jur împrejur, dar vedeai pădurea. Era liniștea aia a naturii nepoluate fonic. Acolo urmează să ajungem în această seară.
Dar până atunci avem ceva drum de parcurs. Și în plus nu vrem să treacă ziua fără să vizităm ceva. Trebuie să fie ceva de văzut în drumul nostru, să nu ne abatem prea tare. Inițial făcusem un itinerariu cam aglomerat. Până la urmă am lăsat un singur lucru, Cheile Turzii.
Am mai fost pe aici în urmă cu mulți ani. Nu îmi aduc aminte prea multe amănunte de atunci, însă cel mai important lucru pe care mi-l aduc aminte este că ne-a plăcut. Și pentru asta consider că merită să revenim.
Ar fi fost taxă de intrare 4 lei de adult și 2 lei de copil, dar fiind ora 17, cred că am ajuns după închiderea programului, căci la casa de bilete scria intrarea liberă.
Am aproximat bine că ne va lua 1 oră să parcurgem cheile până în capătul celălalt. 1 oră dus, 1 oră întors, 2 ore în total, numai bine să terminăm până pe la 19 și apoi să ajungem pe la 21 la cazare. Vorbisem la cazare că vom ajunge până în ora 21 și în situația de față eram cam la limită. Din acest motiv am stat mai mult cu ochii la ceas decât am admirat natura. Măcar am reușit să fac suficiente poze ca să pot vedea mai încolo pe unde am fost.
Google maps ne indica vreo 3 variante posibile trecând pe la Gilău, însă toate 3 erau drumuri județene cu index de ordinul sutelor și cu o literă la final. Asta nu îmi suna prea bine, mai ales că urma să parcurgem drumul ăsta după ce se însera. Am preferat să mai ocolim 20 km până la Huedin și să urmăm drumul național spre Poiana Horea, căci acolo trebuia să ajungem.
Zilele următoare aveam să descoperim că celelalte drumuri pe care le-am evitat fuseseră asfaltate nu de foarte mult timp și erau într-o stare mult mai bună decât drumul național pe care l-am ales noi.
