Aș fi vrut ca alaltăieri să atingem cele mai frumoase belvederi către Lacul Tarnița (link), dar nu au încăput chiar toate. Nici 2 zile nu cred că ar fi suficient să le vedem pe toate, însă am mai vrea totuși să ne mai plimbăm și prin alte locuri frumoase. Totuși o belvedere aș mai vrea să o mai vizităm astăzi, una de pe malul opus al Lacului Tarnița decât cele 2 vizitate deja. Astfel că ne vom îndrepta spre Mănăstirea Sfântul Vasile cel Mare.
E frumoasă și această belvedere, însă nu se poate compara cu celelalte. Compensează totuși prin ușurința cu care se poate ajunge până aici.
Nu sunt sigur pentru ce a fost creat acest foișor, însă e locul perfect de unde poți admira Lacul Tarnița. Mă gândesc că aici ar putea fi un loc bun de reculegere.
Ne întoarcem sus, ne mai dăm puțin în leagăn și ne continuăm drumul spre destinația principală a zilei de azi.
Din multitudinea de variante de trasee pe care le aveam, a trebuit să aleg una. Nu a fost chiar ușor, mai ales știind că restul vor rămâne neexplorate, cel mai probabil, pentru multă vreme. Am ales Cheile Tureniului.
Am o vagă impresie că am mai fost pe aici. Dar nu mai țin minte mare lucru. De fapt nu îmi mai aduc aminte nimic, doar numele cheilor îmi par a fi fost vizitate. Poate ajuns la fața locului voi găsi ceva elemente care să îmi trezească niscaiva amintiri.
Mergem cu mașina după cum ne-a îndrumat gps-ul. Interesant loc de parcare am ales. Nici dacă aș fi văzut cu street view de jur împrejurul cheilor nu cred că aș fi reușit să aleg un loc mai potrivit ca acesta. Coborâm din mașină, facem câțiva pași și descoperim un peisaj fain.
Cred că am fi putut să ne mulțumim și doar cu atât, dacă am fi venit pe aici doar în fugă. Însă nu e cazul, iar vreme este de partea noastră. Așa că vom continua la pas până vom considera că e suficient. Mă gândeam că ne vom plimba vreo jumătate de oră și apoi vom pleca spre altă destinație, pe care nu o știam încă. Dar nu prea a fost așa. Ne-a cam furat peisajul, de asemenea a ajutat și faptul că mergeam ușor la vale, astfel că am ajuns în interiorul cheilor. Și dacă am ajuns până aici, cred că ar fi interesant să continuăm. Din ce îmi aduc aminte, prin interiorul cheilor este un traseu via ferata. Nu mă gândeam decât la faptul că nu vom putea ajunge prea departe cu Răzvan, însă nu ne vom da bătuți înainte să încercăm.
Primul rând de cabluri este lejer de trecut și pentru Răzvan.
Pentru următorul rând găsim alternativă de ocolire prin copaci.
Asta nu înseamnă că nu putem testa cum ne-am descurca atârnați de stânci. Să ne amintim cum este să te deplasezi pe scoabe, susținându-te cu mâinile de cablurile metalice.
Și acum ni s-a cam înfundat. Dar cred că e suficient.
Ne întoarcem și urcăm pe versantul opus. Unii folosesc o scurtătură, alții preferă ocolirea.
Dacă prin interiorul cheilor era marcaj triunghi albastru, traseul de ocolire prin exterior este marcat cu punct albastru.
Dacă ar fi să continuăm traseul ce înconjoară cheile în întregime pe sus, ne-ar lua cam mult. Iar Răzvan deja dă semne de oboseală. Nici înapoi, în sensul invers, nu este chiar scurt. Propun să mă duc doar eu la mașină, în timp ce restul coboară la baza carierei și mă vor aștepta cu mașina la punctul de informare turistică. Toată lumea este de acord. Și dacă tot voi rămâne singur, măcar să urmez traseul în continuare, pentru a nu merge tot pe unde am venit. Ar fi fost interesant dacă îmi venea ideea asta când eram în chei jos. Pentru a nu îi lăsa pe restul să mă aștepte prea mult, căci în mod sigur vor ajunge înaintea mea, am mărit puțin pasul.
Asta nu înseamnă că nu mă opresc din loc în loc să mai fac câte o poză.
Vine vremea să cobor de pe versant. Aici ar fi fost ieșirea din chei dacă am fi urmat firul apei. Cel mai probabil va trebui să urc din nou, căci mașina noastră se află pe versantul de peste drum.
Ușor la vale, dar parcă nu prea aveam chef să mai și urc. Dar hai că nu e chiar așa mult, doar o diferență de nivel de vreo 100 m.
Jos am ajuns numaidecât. Acum pe unde se urcă înapoi? Spre interiorul cheilor sigur nu, ci în direcția opusă trebuie să mai merg și să caut de unde se desprinde poteca ce urcă spre dreapta. Și nu a fost greu să o găsesc, am mers destul de puțin. Intru la umbra copăceilor. Mi s-a părut că trebuie să urc cam pieptiș, pe un teren cam alunecos. Având în vedere că îl urc, nu îmi pune prea multe piedici. Probabil ar fi fost mai dificil pentru coborât.
Când scot capul din pădurice eram aproape de muchia crestei. Am ajuns sus. Păi asta a fost tot urcușul. De-acum am de mers în plan orizontal până la mașină. Urmez în pas vioi conturul cheilor și opresc des pentru a face poze.
Se pare că acesta este un loc frecventat pentru picnic. Azi probabil e mai liber pentru că este în timpul săptămânii. Însă diversele elemente aduse din civilizație și uitate pe jos dovedesc că acest loc nu este tot timpul așa pustiu.
Una peste alta, mi-a plăcut traseul. Cheile Tureniului reprezintă un obiectiv frumos care merită vizitat.
