Iar ne mutăm reședința. Astăzi vom părăsi Munții Apuseni. Ne vom îndrepta spre nord. Conform planului inițial nu trebuia să urcăm mai sus de atât. Însă Gina și Elena nu văzuseră Cimitirul Vesel de la Săpânța. Și în plus mai avem de văzut o Cascadă Șipot și pe acolo. Dar nu vom ajunge chiar astăzi la Săpânța, ci doar ne vom caza pe la Beclean, de unde vom putea merge la Cimitirul Vesel într-una din zilele următoare.
Să vedem acum ce obiective putem agăța pe drum. Ah, da, putem vedea o altă Cascada Șipot, pentru care nici nu trebuie să ne depărtăm prea tare de la drumul nostru.
Despre Cascada Șipot din Buciumi nu știam absolut nimic înainte de a mă apuca să fac planul de vacanță. Nici după ce am definitivat planul de vacanță nu pot spune că aflasem prea multe detalii. Dar reușisem să îmi notez coordonatele cascadei, iar google maps m-a ajutat cu un traseu. La cum era marcat aveam șanse să putem ajunge cu mașina până la cascadă, însă nu îmi făceam prea mari speranțe. Mi-am coordonatele unde am putea ajunge mai sigur cu mașina, apoi vom vedea dacă de acolo mai putem continua. Dacă nu, ar fi cam 3 km de mers pe jos. Nu e deloc mult. Am face o oră și încă o oră întors.
Dau gps-ului coordonatele locului cel mai probabil de parcare. Dar nu am avut curiozitatea să văd pe unde ne duce. Poate ar fi fost bine dacă aruncam un ochi, căci ne-a păcălit un pic. Nu mă așteptam chiar la un drum nepavat, cel puțin nu unul foarte lung. Gândeam că vom ajunge în Buciumi pe asfalt și de acolo se acceptă un drum pietruit de până într-un kilometru. Eh, pe drumul acesta pietruit ne-a adus, doar că din direcția opusă. Și părăsisem asfaltul de ceva mai mulți kilometri, adică de prin satul Stârciu. Am avut ceva emoții că s-ar fi putut strica mai tare drumul, dar nu am avut probleme. Ajunși la așa-zisul loc de parcare, nici nu am vrut să mai analizez varianta continuării cu mașina, căci sigur era mai rău decât până aici. Așa că lăsăm mașina și pornim pe jos.
Prima parte de drum am mers bine, urmând traseul de pe hartă. Când datele din teren se potrivesc cu cele de pe hartă, totul e bine și frumos. Însă nu întotdeauna sunt lucrurile așa roz. Acum a fost un pic cam ciudat. În fața noastră aveam doar un singur drum sau cel puțin așa credeam eu. Iar pe hartă tot un singur drum aveam. Am presupus în mod eronat că e bine dacă îl urmăm. Se și potrivea în mare: pe hartă trebuia să vireze la dreapta, parcă și noi virasem puțin la dreapta. Dar când am început să urcăm susținut și intrasem în pădure, mi-am pus niște semne de întrebare. Din ce îmi aduceam aminte, trebuia să mergem doar pe la liziera pădurii și să ținem curba de nivel. Mai arunc un ochi pe harta lu' google. Om fi făcut noi dreapta, însă cam târziu și nu îndeajuns de mult. Dar nici nu văzusem vreo potecă să se fi desprins din drumul nostru. Încercăm acum să o dregem din mers, curbăm și noi traseul luând-o pe poteci mai puțin umblate. Parcă tot mergeam spre dreapta însă nu ne apropiam deloc de traseul hârții. Pe semne că mergem paralel cu drumul care trebuie. Hai să o curbăm și mai tare și să mergem temporar prin bălării! Ca să ne mai îndulcească puțin amarul, am dat peste o tufă mare și bogată cu fructe de pădure. Avem mure și zmeură la discreție. Acum e mai greu să plecăm de aici.
Hai să mai coborâm și să ieșim din pădure. Uite și drumul nostru, pe care trebuia să mergem se la bun început! Pe unde o fi umblat el de nu l-am văzut!?
Într-o poieniță descoperim niște baloți mari de paie rulați în formă cilindrică. Oare ce pot face niște cilindri lăsați cu suprafața rotundă pe un teren înclinat?! Păi da! Unii baloți o luaseră la sănătoasa de s-au priponit mai la vale în câte un copac sau ce alt tufiș mai sănătos ce a putut să le țină piept. Hai să îl ajutăm și noi pe proprietar, să îi întoarcem baloții să se usuce și pe partea cealaltă. E distractiv să împingem cilindrii aceștia mari și să îi vedem cum continuă să alerge singuri, însă trebuie să avem grijă să nu ajungă prea departe, ca să îi mai putem aduce și înapoi.
Aici cred că a fost momentul în care m-am pricopsit și eu cu o căpușă înfiptă în încheietura mâinii. Și am observat-o abia în dimineața zilei următoare. Și dacă tot eram 2 acum încăpușați și ajunsesem într-un oraș cu spital având cameră de gardă, am zis că poate ar fi bine să cerem și sfatul unui medic. Aceștia erau mirați ce mai căutam la spital dacă am scos căpușele singuri. Ne-a făcut câte un ekg și ne-a recomandat un antibiotic administrat în doză unică. A durat totuși câteva zile să se vindece zona și să treacă de tot mâncărimea.
Mai prin poiană, mai prin pădure, încet - încet ne apropiem de cascadă. Mai aveam doar câteva zeci de metri și ne intersectăm cu un alt drum forestier, iar la 100 m mai departe erau niște oameni la picnic, veniți cu o mașină mică. Bună asta, deci am fi putut ajunge aici și cu mașina. Drumul cestălalt pare mai bun. Dar negăsindu-l pe nicio hartă, nu aveam de unde să știm de existența lui. Poate că întrebând localnicii din Buciumi am fi aflat despre el, dar nici asta nu era o certitudine. Lasă că ne-am descurcat, însă tare m-ar bate gândul să o iau pe jos pe acest drum să văd unde ajunge exact și în felul ăsta aș putea să înregistrez și un track. Dar nu am găsit combinația perfectă astfel încât să verific acest drum și totuși să ajungem și la mașină în maxim o oră.
Dar unde e cascada? Că ar trebui să fie pe aici pe undeva. Ia ciuliți urechile! Parcă, parcă se aude ceva, dar e un sunet firav. Uite e ascunsă aici, dedesubt!
Acum înțeleg de ce nu este așa cunoscută. Dar este totuși o cădere mărișoară de apă.
Nu prea avem unde să ne așezăm să o admirăm.
Tare îmi plac cascadele astea cu scobitură în spatele lor, având surplombă în termeni mai științifici.
Însă altceva nu văd spectaculos la această cascadă. Putem spune că am mai bifat încă o Cascadă Șipot și acum ne putem întoarce.
Drumul înapoi îl cunoaștem acum foarte bine. Ne oprim din nou să plimbăm baloții de paie.
De data asta ne e mai ușor să urmărim drumul care trebuie, căci menținem direcția înainte. Mai întâlnim și obstacole care ar fi împiedicat trecerea cu mașina, însă mergând pe jos nu ne pune prea mari dificultăți.
Ajunși înapoi la mașină, pornim spre următorul obiectiv setat pe ziua de azi, respectiv Grădina Zmeilor. Știu că aici, chiar în localitatea Buciumi, am mai fi putut vizita Castrul roman de la Buciumi, însă timpul nu ne permite și am preferat să alegem obiective preponderent din sfera naturală.
Am mai fost la Grădina Zmeilor în urmă cu 5 ani. De fapt era în urmă cu 5 ani jumătate, căci Răzvan era în burtică la mami. Îmi aduc aminte destul de bine cum a reușit Cornelia să se strecoare printre 2 stânci foarte apropiate.
Ne-a plăcut atunci foarte mult Grădina Zmeilor și din acest motiv am ales astăzi să revenim aici însoțiți și de Gina și Elena. Ah, și să nu uităm că nici Răzvan nu le-a văzut atunci efectiv, chiar dacă a fost prezent.
Mergem mai întâi pe sus, să vedem de sus soldații din stâncă.
Apoi ne plimbăm printre ei.
Ajungem la cazare după lăsarea serii. Nu vedem noi prea multe lucruri, însă din câte ne dăm seama chiar e o locație superbă. Vom vedea dimineață mai multe detalii.
