Suficient cu relaxarea. Azi mergem să vedem Cetățile Rădesei și în continuare Cheile Someșului Cald. Am putea scuti o parte din drum mergând cu mașina până în apropiere de Cabana Vărășoaia.
Ne grupăm toți într-o mașină și pornim. Drumul spre Cabana Vărășoaia nu a fost dintre cele mai frumoase, însă a fost practicabil chiar și cu mașina plină.
Până aici! De aici continuați pe jos.
Floare la ureche până la Cetățile Rădesei!
Aici avem parte de un lanț.
Să vedem ce zice Laurențiu!
Hai că și-a făcut curaj și a trecut.
Uraaa, primele lui lanțuri învinse! Exista și o varianta de backup, se putea ocoli puțin și porțiunea cealaltă nu avea lanțuri.
Suntem în fața intrării în peșteră!
Aici este destul de evident că putem traversa peștera.
Pornim!
După câțiva pași observăm că am rămas doar noi 2.
Așteptăm puțin să vedem dacă au de gând să ne urmeze. Cred că nu. Pare că se depărtează, ies spre lumină.
Hai să continuăm! O să mă întorc după ei pe partea cealaltă, căci se poate ocoli peștera prin exterior și se ajunge în același punct.
În mod normal nu îmi place să mă aventurez în peșteră fără ghid, gps-ul aici nu ne este de niciun ajutor și simțul meu de orientare în spații închise, neiluminate nu este dintre cele mai de încredere. În cazul de față totuși nu există ramificații, ci doar un drum aproape drept, pe culoarul săpat de apă și mai este și marcat pe alocuri, cel puțin la intrare și la ieșire. Cu alte cuvinte pe aici merge traseul, nu trebuie să ne facem griji.
După prima curbă la stânga intrăm în totalitate în beznă.
De aici nu se mai poate continua fără o sursă de lumină la purtător. Noi ne instalasem deja frontalele și continuăm. Mai pe-o parte a râului, mai pe cealaltă, mai pe-o bârnă, mai pe-o scară de lemn, dar mai mult prin apă, însă nu ne facem probleme, bocancii ar trebui să fie cât de cât impermeabili.
Mi s-a părut un pic cam lung traseul prin peșteră. Atât timp cât nu mai vedeam nici luminița de la capătul tunelului de unde plecasem, nici cea la care trebuie să ajungem, pentru mine este deja prea lung. Însă a fost o experiență interesantă. Să fi mers vreo 100 m prin întuneric total. Vedem o luminiță! Dar este cam în sus!
Nu are cum să fie aceasta ieșirea. Mai mergem încă vreo 100 m. De data aceasta luminița se vedea în față.
Ne apropiem de capăt. Hm, copaci întregi cu tot cu rădăcini! Să nu îmi zici că e blocată ieșirea!
Eh, în cel mai rău caz trebuie să ne întoarcem pe unde am venit! Apropiindu-ne observăm că ne putem cățăra pe rădăcinile copacilor, apoi să exesăm mersul pe bârnă.
Mai avem puțin.
Am ieșit la lumină!
Hai să mă duc și după restul. I-am găsit pe drum, urcau pe traseul exterior. Uite că ne-am fi întâlnit sus, dacă îi mai așteptam!
Acum, cu gașca reunită, ne putem continua drumul spre Cheile Someșului Cald.
Un traseu destul de lung.
Noroc cu locurile de belvedere care te fac să uiți cât de mult ai mers.
Urmează o coborâre interesantă.
Nu înțeleg de ce grupul acela dinainte se mișcă așa cu încetinitorul, că nu pare așa de speriat. Aveam să înțeleg imediat.
Cobori în serpentine, însă terenul este foarte alunecos: pietriș cu pământ moale, fără stabilitate, fără să ai măcar un smoc de iarbă de care să te ții. Mi s-au încărcat tălpile ghetelor cu pământ și mi s-a redus considerabil aderența, și-așa nu era ea prea mare. La următoarea turnantă mi-au fugit ambele picioare la vale. M-am întors instictiv pe burtă, am întins mâinile în față ca să am o suprafață de contact cu pământul cât mai mare. Nu m-a mai interesat că la gât aveam aparatul foto. Chiar și-așa nu m-am oprit imediat, am mai alunecat vreo jumătate de metru. Acum simțeam că picioarele mele sunt în aer. Credeam că sunt pe marginea hăului. Bun, acum am o oarecare stabilitate, dar să îmi spună cineva dacă am unde să pun picioarele, căci mi-e frică să mă întorc, ca nu cumva să schimb ceva la poziția actuală de echilibru. Boby mă asigură că am unde să pun picioarele. Atunci mă întorc și pun din nou tălpile bocancilor pe sol. Ah, mă simt mult mai în siguranță. Înaintez ușor, tremurând, spre baza peretelui vertical, acolo mă simțeam mai în siguranță. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să îl privesc pe Laurențiu, să nu se fi speriat. Surprinzător, însă nu părea deloc afectat de întâmplare. El continua să coboare mai mult târâind fundul pe pământ. Perfect! Eu mai stau puțin aici să îmi mai treacă tremurul picioarelor. Nici în continuare drumul nu devine mai ușor, tot la fel de abrupt și alunecos, însă îl abordăm acum cu mult mai multă băgare de seamă. Nu am timp prea mult să zăbovesc, căci mă ajung restul din urmă. Mai cobor o turnantă și mai fac o pauză.
De data asta arunc un ochi și la aparatul foto. Îl curăț puțin de pământ, îl deschid, fac o poză, văd că funcționează și mă mai liniștesc. Toate sunt ok. Genunchii mei sângerează, dar nu e nimic de speriat. Se cheamă că am coborât prin cuptor! Sau pe lângă cuptor. Stâncile acestea de lângă, poartă numele de Cuptorul, după cum e scris pe hartă.
În vale ne întâlnim cu Someșul Cald. Mă descalț, îmi suflec pantalonii și mă opresc în mijlocul lui, să îmi curăț rănile. Sunt niște zgârieturi superficiale.
Someșul Cald trebuie traversat. Eu, dacă m-am bălăcit deja în el, am traversat ușor pe partea cealaltă. Alții au optat pentru a face echilibristică pe buștean.
Începem din nou să urcăm. Deviem puțin de la traseu să vedem Peștera Honu.
Iar drum lung despre care nu îmi aduc aminte mare lucru.
Ajungem la Peștera Uscată.
Și acum să căutăm Cascada Moloh! Ar trebui să fie pe aici, pe undeva. Adică chiar aici!
Oare asta să fie?!
Nu cred. E prea firavă. Mă duc pe valea sculptată de acest pârâiaș, să văd poate o fi mai încolo vreo cascadă.
Hm, înaintarea este cam anevoiasă și nici nu prea văd unde ar putea fi. Mă întorc. Asta trebuie să fie!
Se cam închide circuitul. Ne întoarcem acum pe la Cetățile Rădesei, de data asta o luăm prin exteriorul peșterii.
O mai privim pentu ultima oară.
Înapoi la Cabana Vărășoaia
și apoi la cabană. Hai că a fost o zi plină și frumoasă, în ciuda micii întâmplări.
Mâine ce mai facem? Păi cred că mâine vom rămâne doar noi 2. Mihaela, Boby și Laurențiu s-au hotărât să plece spre casă. I-om fi chinuit prea tare!?
